sâmbătă, 19 mai 2018

Intrați pe poarta cea strâmtă


                                                                        

 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Matei 7:3-14


..

duminică, 29 aprilie 2018

Divided - Împărțit - Film documentar

Un sondaj efectuat în anul 2002 în SUA a evidețiat faptul că 88 % din tinerii din bisericile "evanghelice" americane părăsesc biserica , cei mai mulți chiar înainte de facultate. 
Căutând să afle motivele cercetatorii fenomenului de abandon al bisericii de către tineri au constatat ca una din cauzele principale  este tocmai programele de tineret din biserici . Aceste programe promovează în primul rând spectacolul, distracția, muzica modernă, ambianța de club. Pastorii de tineret considerau că oferindu-le o ambianță cat mai destinsă cu jocuri , divertisment îi va atrage pe tineri către biserică, dar trasformand biserica în ceva foarte asemănător unui club, au realizat exact contrariul, îndepărtarea tinerilor de biserică și de Dumnezeu. Odată că au denaturat radical semnificația bisericii și în același timp au deschis apetitul tinerilor pentru lume și distracție.
In filmul documentar "Divided" se pune accent mai ales în a doua parte pe importanța educației din familie a copiilor, a tinerilor care ar trebui să înlocuiască programele pentru copii și de tineret din biserici. Dar cine poate garanta că părinții copiilor au o viață spirituală la un nivel suficient de ridicat încât să garanteze că va oferi o educație creștină corespunzătoare copiilor lor , având în vedere și caracterul libertin al multor biserici contemporane?  Ceia ce este cert programele dedicate tinerilor din biserică în SUA și nu numai  sau dovedeit a fi un eșec și ar fi nevoie de schimbări radicale.
 Bine ar fi să țină cont de acest fapt și liderii de biserici din România care sau angajat să imite cam tot ce se întâmplă în bisericile de peste ocean, pentru a nu ajunge și ei la aceleași rezultate ....











....

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Întoarcerea în Evul Mediu - închinarea la moaște

                             Istoricul închinării la relicve și moaște în religia bizantină și catolică.








...

vineri, 23 februarie 2018

Tobele -religie și divertisment

                               
                              
Înca din antichitate în mai toate religiile păgăne se foloseau tobele pentru ceremoniile si ritualurile religioase (vezi istoria tobelor). Deasemeni șamanii, vrajitorii au folosit dintodeauna tobele pentru a comunica cu spiritele . Bateria de tobe este instrumentul de bază în muzica rock și în industria de divertisment. 
De asemenea aceiași baterie de tobe clasică sau electronică este folosită mai nou și de unele organizații religioase pentru a crea "diverisment", buna dispoziție ,in locașurile lor de cult.
Diverstismentul în biserică o erezie evanghelica



...
         

vineri, 16 februarie 2018

Creștinism evanghelic sau ghiveci interconfesional ?

                                                                     


Inființarea după Revoluție a Alianței Evanghelice din România care a avut ca scop să adune împreună cele trei culte  Baptist, Creștin după Evanghelie și Penticostal care au o doctrină oarecum asemănătoare a fost o intițiativă lăudabilă .În ultimul timp însa am fost asaltați de o puzderie de "bisericuțe" independente non-denominaționale care în afară de faptul că aparțin ramurii protestante, nu prea au multe lucruri în comun cu cultele aparținând Aliantei Evanghelice. Si cu toate acestea unii sau grăbit să le includa și pe acestea în familia evanghelică. Rețeaua de saituri "România Evanghelică" a fost una din promotoarele "ghiveciului" interconfesional din care sau remarcat căteva saituri precum "Timișul Evanghelic" , "Marea Britanie Evanghelică" , "Londra Evanghelica" . La acestea se pot adăuga saituri de știri ,proprietatea  unor pastori independenți  care au tot interesul să amestece cultele cu bisericuțele independente promovându-se în acest fel pe ei și interesele lor.
Și desigur mai sunt multe alte saituri precum rodiagnusdei, care promovează cu precădere pastori "independenți" si biserici moderniste, la care putem adăuga  și posturi de radio  sau TV sub patronaj non-denominatrional.
Dar de ce diferențele dintre culte și alte grupări religioase sunt importante ? Pentru că doctrina ne arată în ce măsură acea biserică este în acord sau nu cu Sfânta Scriptură.
Pe langă diferențele doctrinare între diversele culte neoprotestante există si diferențele dintre curentele teologice care se manifestă în culte și alte grupări religioase , aceștia fiind: fundamentalisti, conservatori sau liberali . 
 Fundamentaliștii și într-o oarecare măsură si conservatorii sunt ferm atașati Scripturii și învațăturii primite de la înaintași , baptiștii de exemplu având o traditie de sute de ani, pe filera reformatorilor puritani din vestul Europei. 

Liberalismul teologic la rândul lui se manifestă în doua planuri distincte.
1. Teologia liberală care contesta tradiția puritană fiind adepta "anti-legalismului"
"Să impui autoritatea bibliei asupra a tot ce învăţăm şi practicăm este legalism ..." afirmă leberalii.   
2. Modul de mafestare modernist, trupa "de închinare", scena cu tobe și chitări electrice în locul corului tradițional specific bisericii creștine. La care dupa caz se adaugă o ambianță care imita clubul, cu lumini colorate, semioscuritate.

                                                                       


Aceste curente teologice sunt uneori chiar mai importante decat doctrina, baptștii fundamentaliști din SUA de exemplu nu au nici un fel de relații de colaborare cu baptiștii liberali, în schimb  baptiștii liberali se ințeleg perfect cu non-denominaționalii de care cu greu se pot deosebi. 
 Avem și aici în Romania exemple de pastori baptiști care nu rezistă sa nu facă vizite de schimb de experiență cu biserici non-denominaționale "libertine" (Agape, Harvest, Casa Inchinarii etc.) dupa principiul "cine se aseamănă se adună".
 De ce nu este bun ,ci profund dăunător , "ghiveciul" interconfesional , amestecarea tuturor sub eticheta de evanghelici, pentru că există aceste diferențe între unii care sunt atașati de valorile Scripturale și altii care sunt opusul lor , care promoveaza un creștinism liberal, libertin și probabilitateta "infectării" cu microbul libertnismului modernist este mare. 
Mai ușor se trece de la un creștinism scriptural la cel modernist decât invers, iar lucrul amestecat în cazul de față nu slujește in nici un fel creștinismului autentic.
2 Corinteni 6:14 "Nu* vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce** legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? 
Cei necredincioși din acest pasaj, pot fi foarte bine și cei care nu împartasesc aceiași convingere Scripturală , promovând o teologie liberală "alterată" .
 Ar trebui totuși precizat că nu toate bisericile independente sunt și non denominaționale 
există biserici neafiliate unui cult creștin care respectă totuși doctrina unui anumit cult ,spre exemplu Bisericile Baptiste Independente sau biserici autohtone desprinse  dintr-un cult recunoscut dar care și-a păstrat orientarea conservatoare (nu sunt impotriva formei de organizare de cult sau tradiții). 
Non-denominaționalii in schimb sunt cam toți de orientare teologică liberală anti cult, anti conservatori ( anti "legalisti") , moderniști, carismatici etc.
Dar mulți văd, puțini pricep....iar cum protestantismul promovează mântuirea garantată doar prin credință, pericolul autoinșelării este mare.


                                                                               




joi, 8 februarie 2018

Adio Religie

                                                                                   
                                                                              


În ultimul timp au apărut pe unele saituri de știri creștine un mesaj oarecum surprinzător al unui cunoscut interpret de muzică pop (rock) neoprotestant .
"Au trecut deja aproape doi ani de când am spus adio religiei. Am un singur mare regret : că nu am făcut-o mai demult !"
 În prima faza titlul articolului "Adio Religie" , te poate duce cu gândul la ce e mai rău, la pierderea credinței în Dumnezeu , ceia ce se întampla foarte rar la neoprotestanți, dar se întâmplă....
Accesând însă  blogul personal al fostului interpret întelegi imediat despre ce este vorba, acesta afirmă că a renunțat la religie nu și la credința în Dumnezeu .Deși conform DEX cuvântul religie este aproape sinonim cu credință.
 Atunci de ce Adio Religie ? Pentru că a apărut un mit în mediul neoprotestant care spune că religia este ceva rău ( generează ură, războaie etc.), la fel ca și cultul,  în timp ce credința practicată independent este pură și inocentă.
Acest mit este generat în principal de sectele non-denominaționale (neafiliați unui cult creștin) care sunt din principiu impotriva ideii de cult, denominațiune, religie, tradiție, doctrină. Aceștia au o "dogmă" liberală (libertină) care simplifică foarte mult textul Scripturii reținând din ea doar câteva pasaje,în pricipal cele referitoare la mântuirea prin credința în Isus Hristos care spun ei, te aceptă asa cum ești. 
Despre îndrumările date creștinilor de sfinții apostoli care se referă la reguli privind îmbracamintea, modul de comportare și multe altele,  le consideră simple "legalisme" nesemnificative pentru noi astazi.
 Despre Dumnezeu cred că este foarte ingăduitor , tolerant și nicidecum așa strict cum este prezentat la unele culte "de pocăiți" .
 Religia în concepția non-nominatională mai reprezintă un set de reguli, restricții , inaceptabile pentru crestinișmul modern. 
Aici trebuie să recunoaștem că la creștinii "pocăiți" uneori se comit abuzuri în sensul că există părinți care impun reguli draconice în familie, obligând copiii să îndeplineasca ritualuri
 precum rugăciunea la ore fixe, învațarea obligatorie de cântări religioase , poezii pe care să le recite în biserică sau acasă etc. Aceste ritualuri religioase obligatorii pot naște în copii resentimente pentru acest sistem religios, religia în metalul lor devenind o povară, ceva negativ de care ar dori să se elibereze .
 Cam asta se pare că sa întâmplat și în cazul interpretului creștin amintit mai sus, așa cum ne infomează chiar autorul în biografia sa, care la făcut să anunțe public că renuntă la religie (religia părintească evanghelică ).
Totuși, faptul că ai avut o copilărie nefericită pricinuită de părinți autoritari care au încercat să-ti bage religia forțat "pe gât", asta nu este neaparat un motiv să respingi credința, religia respectivă , pentru ca nu religia este de vină ci cei care ți-au prezentat-o în mod necorespunzător, asta ar trebui sa ințelegi.
 Religia creștină, credința evanghelică bazată pe pocaință și naștere din nou este credința adevarată după care vei da socoteală în ziua judecații. Nu tot felul de surogate care prezintă un creștinism fals, libertin, care reduc creștinismul la câteva fraze și proclamă eliberarea firii pământești de sub "tirania" regulilor "stricte" ale Noului Testament.
 A devenit o modă printre cei mai tineri în special, să părăsească credința evanghelică a pocăinței și să se alăture sectelor non-denominaționale care le oferă  mai multe libertăți.
Iar lor li se alătura mai nou și cei care se proclamă baptiști dar adaugă "dar nu legalist" ,prin  legalist în viziunea lor intelegând cei care vor aplicarea Scripturii ad-literam ( să-ți ceară să-ți răstignești firea pământească, "ce crudă" e religia asta , nu ?) .Baptiștii liberali fiind de fapt tot un fel de creștini firești, lumești ca și frații lor non-denominaționali,  susținându-se reciproc împotriva "adversarilor" care împărtîșesc alte convingeri.
În conluzie , adio religie, poate să insemne și adio pocaință , adio credință scipturală !

                                   Pastor Marius Cruceru despre "isusisti" (video  44 secunde)
   


                                                                                

..

miercuri, 31 ianuarie 2018

Muzica modificată genetic



                                                                            



 Revin cu un subiect important şi fierbinte în acelaşi timp, un subiect care dezbină biserici, familii şi creştini. Este vorba, din nou, despre muzică. Voi încerca să arăt că muzica modernă (ceea ce este cuprins în denumirea generică de „muzica creştină contemporană” şi care are rădăcina în muzica rock, dar care poate avea o mare diversitate de stiluri) nu ajută la bunul mers al lucrării sfinte, ba, dimpotrivă, face mult rău. O numesc muzică modificată genetic. Pe o rădăcină păgână au fost aduse elemente creştine. A rezultat un hibrid deosebit de toxic şi periculos pentru cine o consumă. Iar consumul, în ultima vreme a crescut într-un mod alarmant.
     Cu mulţi ani în urmă am scris un material care a avut la origine o scrisoare pe care am primit-o de la o soră care făcea atunci conservatorul de muzică la Geneva. La unul dintre cursurile la care a participat, profesorul a adus în discuţie importanţa pe care Platon şi Socrate au acordat-o muzicii, ca şi factor de schimbare a societăţii. Citez, pe scurt, din acea scrisoare:
     “Cântecele noastre sunt legile noastre” spunea Platon, în una din definiţiile date de acesta muzicii, accentuând faptul că, există o legătură foarte puternică între cultura în care trăim şi muzica ce o cântăm.
     “Modurile muzicii nu s-au schimbat niciodată, fară schimbarea legilor constituţionale” spunea şi Socrate, adică nu putem studia omul fără să îi studiem muzica, sau, ca să schimbăm legile constituţionale a unui om sau popor, trebuie să îi schimbăm şi muzica.
     În America, unde diversitatea etnică este foarte vastă, (fiecare având obiceiurile poporului de unde se trage şi având muzica specifică acestuia) s-a introdus o lege prin care în şcoli trebuia să se studieze doar muzica occidentală clasică interzicându-se celelalte. Căutându-se prin aceasta o identitate comună. Această lege a fost bazată pe legea lui Platon despre muzică (”Cantecele noastre sunt legile noastre”) .
    Această prezentare a profesorului se termina cu concluzia că există în istorie o influenţare a societaţii prin muzică. Dacă vrem să schimbăm legile tradiţionale, să schimbăm muzica ( Platon).”
     Foarte pe scurt, pentru că spaţiul nu ne permite, să ne gândim la influenţa pe care muzica a avut-o în cultura popoarelor. Până nu cu mult timp în urmă (circa 60-70 de ani) fiecare popor îşi avea muzica lui, muzică care îl reprezenta şi după care putea fi recunoscut. Era o modalitate prin care oamenii acelui popor îşi exprimau sentimentele, emoţiile, stările de bucurie sau tristeţe, elanul, etc. Popoare cu o atitudine paşnică aveau un gen de muzică iar cele cu dorinţe de expansiune şi un spirit războinic puteau fi recunoscute şi prin muzica lor. Un specific avea fiecare şi muzica era, chiar dacă nu se conştinetiza acest lucru, un factor de influenţă major în societate.
     Dar în urmă cu circa 70 de ani, rădăcini existând chiar de mai înainte, un gen de muzică ce nu a existat până atunci, a început să prindă viaţă şi să se impună. Este vorba despre muzica rock. Apariţia ei a fost favorizată de amestecul de popoare care s-au regăsit în America şi de apariţia electricităţii. Două elemente o caracterizează, în special: chitara electrică şi tobele, bateria într-un limbaj nou. Nici una nici cealaltă nu au existat înainte de apariţia muzicii rock, bateria fiind un instrument adaptat la cerinţele şi specificul noului gen apărut şi are la bază tobele folosite în religiile păgâne practicate în junglele Africii, denumite vodoo. Prin aceste tobe şi ritmurile produse de cei ce le foloseau, vracii şi preoţii păgâni chemau spiritele întunericului ca să îi posede. Bătăile la instrumentele de percuţie începeau într-un ritm mai puţin alert şi continuau, poate ore întregi, crescând în intesitate şi ritm, până ce spiritele coborau peste cei ce le chemau prin muzică şi incantaţii, prin mantre repetate la nesfârşit. Caracteristic pentru aceste popoare păgâne, o ştim cu toţii, era violenţa şi sexualitatea.
     Când sclavii negri au fost aduşi din Africa în America aceştia au adus şi muzica şi practicile lor. În America, aşa cum am spus, în amestec cu alte influenţe aduse de alte popoare, a apărut un gen de muzică nou, care nu a mai fost în trecut şi care nu mai reprezenta nici un popor. Caracteristica generală a acestui nou gen era ritmul, preluat din religiile vodoo. Acest element cheie a stat şi stă la rădăcina muzicii rock. Bateria a făcut mai mult decât puteau face tobele rudimentare ale africanilor. Ritmul deja era mult mai intens şi mai eficient. Chitara electrică a pus cireaşa pe tort şi o nouă formă de manifestare muzicală a apărut. Bunicul rock-ului, Rock and Roll-ul, a creat între tineri o adevărată isterie. Ritmurile chitării electrice şi a bateriei aduceau mii de tineri deodată, ca la un semnal, în adevărate stări de transă. Nu la întâmplare efectele au fost aproape imediate şi s-au concretizat printr-o creştere între tineri a violenţei, a sexualităţii, a consumului de droguri. Se dovedea ceea ce spuneau Platon şi Socrate că muzica schimbă un popor.
     Ce a urmat a fost că muzica rock, ajutată şi de mijloacele noi de comunicare, a ajuns să influenţeze lumea întreagă. Dacă înainte de ea fiecare popor îşi avea specificul său, acum, muzica rock a reuşit să cucerească pământul şi să devină genul de muzică cel mai ascultat şi popularizat. Trebuie însă să spun din nou că rădăcinile acestei muzici se află în spiritism şi satanism. Nici o influenţă bună nu există în muzica rock. Amestecul de mai târziu dintre muzica rock şi alte genuri, cum ar fi muzica clasică sau chiar anumite elemente specifice unor popoare, nu arată că muzica rock ar avea şi ceva bun ci arată faptul că ea a reuşit să corupă şi să pângărească şi ceea ce era bun în muzică. Faptul că muzica rock este de sorginte satanistă nu este o afirmaţie care să nu aibă suport, deoarece chiar cei mai cunoscuţi şi apreciaţi interpreţi ai acestui gen au mărturisit deschis şi public faptul că erau inspiraţi de Satan în compunerea melodiilor şi că se închinau direct lui Satan în timpul concertelor, şi nu doar acolo. Am participat personal la astfel de concerte în care i se aducea o închinare pe faţă lui Satan. Cine vrea să cunoască mai multe în acest sens nu are decât să consulte internetul. Afirmaţia unora că în muzica rock ar fi şi elemente bune şi că se detaşează de unele exagerări este nefondată. În muzica rock nu este nimic bun şi nu poate fi nimic bun pentru are o rădăcină satanică. Pe aceeaşi rădăcină nu s-a văzut niciodată să crească şi un măr bun şi unul pădureţ.
     Iată că în doar câteva decade cel rău a reuşit să dea lumii un gen de muzică nou şi, prin acest gen de muzică, să schimbe naţiunile, felul lor de a gândi, de a se raporta la cele din jur, de a-şi forma un nou stil de viaţă. Socrate spunea că “modurile muzicii nu s-au schimbat niciodată, fară schimbarea legilor constituţionale”.....
     Vorbeam despre aceste aspecte într-un grup de credincioşi şi un tânăr, care s-a întors la credinţa în Hristos în urmă cu circa trei-patru ani de zile, era foarte atent. La un moment dat a spus: „Este adevărat ce spuneţi, că muzica are o putere de inflenţă mare asupra grupurilor de oameni. Mi-am adus aminte că în vremea când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu şi umblam la discotecă se întâmpla ceva foarte ciudat în momentul când se schimba muzica şi se dădeau manele. Până atunci lumea era relaxată, se simţea bine în felul păcătos al lumii, dar când DJ-ul începea să difuzeze manele pornea scandalul şi bătaia. Toţi ştiam că atunci când se pun manele începe scandalul”. I-am spus că şi înainte era o inflenţă dar pe care nu o sesizau, era vorba despre senzualitate şi sexualitate. A recunoscut că aşa era.
     Intervenţia lui mi-a fost de folos şi mie ca să înţeleg un lucru în legătură cu starea poporului român. Ori unde am fost prin lume am constatat că nicăieri nu este atât de multă iuţime şi violenţă, în special verbală, ca şi la români; atât de multă irascibilitate; sare ţandăra din orice. Dar iată că de mulţi ani România a fost manelizată şi configurată în acest fel. Este o adevărată catastrofă care se produce datorită muzicii (evident mai sunt multe alte motive care au dus la această stare de fapt).
     Deci lumea a primit o muzică nouă în ultimele decade şi rezultatele se văd din plin. A fost o mişcare vicleană şi perversă a duşmanului care a reuşit să înrobească miliarde de oameni şi să le schimbe modul de a gândi. Naţiunile devin una în muzica rock şi una în rău. Este ca un turn Babel care se construieşte cu mult elan patriotic iar scopul lui este detronarea lui Dumnezeu. Rezultatele acestui fenomen între tineri sunt: promiscuitate sexuală, revoltă, nesupunere, lipsa unui scop înalt în viaţă, modificarea felului de a gândi şi de a percepe binele şi răul.
     Ajung acum la partea cea mai grea şi mai dureroasă pentru mine. Dacă celui rău i-a trebuit o vreme ca să corupă lumea prin muzica rock, după ce a reuşit acest lucru, a avut nevoie de mult mai puţin timp ca să corupă muzica din biserici, prin muzica rock!
     Prin înşelăciune şi printr-un plan bine pus la punct dar şi prin nevegherea unora care ar fi trebuit să vegheze, vrăjmaşul a reuşit să strecoare sămânţa de neghină a muzicii rock în biserică. Şi dacă lumea întreagă a fost inflenţată în rău prin această muzică nici biserica ne va fi influenţată în bine. Efectele vor fi aceleaşi, în timp.
     O parte a acestei înşelări constă în faptul că cei ce promovează şi acceptă această muzică se uită la efectele imediate, în special între tineri. Bisericile cresc numeric şi există o anumită stare de entuziasm, care se confundă cu prezenţa Duhului Sfânt şi cu dragostea frăţească. Numai că lucrurile nu stau tocmai aşa şi realitatea nu este în ceea ce se vede la suprafaţă. Să nu uităm că rădăcina muzicii rock este spiritismul şi religiile vodoo, satanismul. Pe această fundaţie stricată, putredă, nu se poate zidi Împărăţia lui Dumnezeui. Domnul Isus spunea că orice lăstar pe care nu L-a sădit Tatăl va fi smuls şi aruncat în foc. A ne înşela că folosind metode străine de Dumnezeu, având rădăcina în spiritism, putem aduce rod care să rămână nu este altceva decât amăgire.
     Muzica creştină de factură modernă, contemporană, care are rădăcina în muzica rock şi o imită (muzica rock are o mulţime de feluri de exprimare), şi care a intrat în biserici, a dat jos orice legătură cu trecutul. Cântările vechi au fost date uitării; forma şi aspectul interior al bisericii a fost schimbat după modelul sălilor de spectacole; predicatorii şi-au schimbat atât ţinuta cât şi mesajul; tinerii interpreţi au devenit din sfioşi foarte familiari şi îndrăzneţi, obraznici chiar prin atitudine, comportament şi îmbrăcăminte şi foarte gălăgoişi; tinerele sunt provocatoare şi îmbrăcate la fel ca cele de pe stradă sau ca şi vedetele din lume. Este altceva decât ştiam, în vremurile bune, că biserica trebuie să fie. Este ceva cu totul nou dar care seamănă aproape perfect în exprimare cu lumea. Din biserică ar mai fi rămas ceva din mesaj dar şi acela tot mai diluat sau mai falsificat.
     Aşa cum am spus acceptarea acestui nou mod de a fi şi de a te exprima în biserică este atractiv pentru unii pentru că duce la o creştere numerică. Problema este ce se întâmplă cu adevărat şi în mod real cu acei tineri atât de entuziaşti pe scenă sau în biserică, care este starea lor spirituală reală, ce fac ei în ascuns. Domnul Isus îi mustra pe fariseii din vremea Lui spunându-le că sunt ca mormintele văruite: pe dinafară frumoşi dar pe dinăuntru putrezi. Viaţa dinăuntru Îl impresionează pe Dumnezeu, viaţa ascunsă a omului, felul în care omul trăieşte în intimitatea lui cu Dumnezeu şi felul în care se fereşte de păcat şi lucrurile lumii. Putem poza în oameni doesebit de evlavioşi atunci când cântăm dar Domnul se uită în inimă şi locurile ei ascunse. Cei ce participă la concerte de muzică rock, sataniste, aşa cum, am participat şi eu cu multă vreme în urmă, chiar sunt cuprinşi de o stare de emoţie şi frenezie şi de o aparentă unitate şi dragoste în timp ce cântă acele „imnuri” ale răului. Dacă te uiţi de pe margine poţi crede că acei oameni chiar se iubesc şi au dragoste unii pentru alţii, dar lucrurile stau cu totul altfel. Violenţa fizică şi verbală şi sexualitatea fără frâu caracterizează aceste întâlniri. Şi este normal să fie aşa deoarece muzica în cauză nu poate produce alte efecte. Şi nici în biserici acest gen de muzică nu poate produce roade bune care să rămână, chiar dacă, la prima vedere (şi la una superficială) pare a fi bine.
     Muzica, aşa cum poate schimba în orice domeniu şi orice societate, poate schimba şi perspectiva credincioşilor asupra lui Dumnezeu, Îi poate deforma imaginea. Ori Scripturile spun că de cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu ţine mântuirea omului. Dacă noi ne imaginăm un dumnezeu fals, care nu corespunde Scripturilor şi ne închinăm la acesta, nu suntem decât idolatri, indiferent ce nume am rosti. Domnul Isus spunea că viaţa veşnică este aceasta: „Să te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Cunoaşterea autentică de Dumnezeu îi schimbă omului întreaga perspectivă, atât a vieţii acesteia cât şi a celei veşnice şi duce la frică de Dumnezeu şi reverenţă, în primul rând. Constatăm azi o schimbare a percepţiei asupra lui Dumnezeu, percepţie pe care au avut-o toţi sfinţii de până acum, şi, dintr-o dată, toţi devin foarte familiari cu Dumnezeu, afirmă o prietenie greşit înţeleasă, dispare reverenţa şi frica de El. (Psalmul 19 cu 9: „Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie”). Evreii, în vechime, nici măcar nu pronunţau numele lui Dumnezeu iar când treceau cu degetul peste sulul cărţilor sfinte îşi puneau un degetar de aur ca să nu atingă cu carnea Numele Sfânt. Prezenţa reală a lui Dumnezeu, citiţi Scripturile şi experienţele sfinţilor ce L-au întâlnit, provoacă o teamă sfântă şi un respect adânc, durere şi lacrimi. Azi, însă, totul este o mare veselie, veselie la care sunt chemaţi să participe toţi cei ce intră, fără nici o problemă dacă ei trăiesc sau nu în păcat.
     Nu doar perspectiva asupra lui Dumnezeu o schimbă muzica lumească adusă în biserici ci şi relaţiile dintre fraţi şi surori, în special dintre cei tineri. Şi în acest aspect ei devin nepermis de familiari şi de apropiaţi. Emoţiile şi entuziasmul îi apropie prea mult din punct de vedere fizic, nepermis de mult, iar faţă de cei mai în vârstă dispare respectul şi consideraţia. Tinerii din biserici azi, influenţaţi în primul rând de muzică, îşi permit lucruri care cândva erau considerate păcate capitale, grave. Au contacte fizice, se duc împreună la cinematograf, la ştrand sau mare, vizionează filme lumeşti cu tentă sexuală sau chiar pornografie, ascultă muzica lumii, etc. Cu toate acestea, atunci când cântă în adunări sau la concerte, ei proclamă dragostea lor pentru Dumnezeu cu o uşurinţă pe care marii sfinţi nu o aveau. Sfântul Nicolae Modoveanu scria şi cânta:
     „Eu Te iubesc dar simt că nu-s
     Nicicând a mele mâini în stare
     Să se înalţe-atât de sus
     Ca să-Ţi ajungă la picioare.”
     Dragostea pentru Dumnezeu despre care se cântă azi în cântările noi şi pe platformele moderne ale bisericilor s-ar putea să nu fie altceva decât acea dragoste egoistă pe care omul o are faţă de tot ceea ce îi poate da ceva, împlini ceva, dragostea care poate profita de ceva sau cineva. Ori adevărata dragoste este altceva. Ea spune: „Sunt robul Tău chiar dacă nu îmi dai nimic”.
     Cu siguranţă muzica stricată a lumii a deformat mai tare percepţia oamenilor asupra a ceea ce înseamnă dragoste adevărată. Egoismul şi sinele, satifacerea poftelor carnale, desfrâul şi imoralitatea au fost şi sunt numite dragoste. De ce această muzică adusă în biserici nu ar avea acelaşi efect?
     Mi-a fost dat să stau de vorbă, chiar să înregistrez mărturii, ale unor tineri implicaţi în astfel de manifestări religioase. Mi s-a spus că după concerte lucrurile fireşti apăreau între ei imediat ce ieşeau de pe scenă sau din biserică. Într-un loc am vorbit despre aceste lucruri şi atrăgeam atenţia tinerilor să nu se lase înşelaţi de ceea ce văd şi că aşa zisele cântări, în loc să îndemne la sfinţenie, îndeamnă la senzualitate şi erotism. Felul în care unele tinere îşi siluiesc glasurile şi se smiorcăie lasciv, bătându-se peste coapse, cuprinse de o frenezie deosebită, nu face altceva decât să pună în minţile celor ce participă o doză mai mare de erotism. Le spuneam tinerilor să aibă grijă şi să vegheze. După câteva zile un tânăr m-a contactat ca să-mi mulţumească. Mi-a spus că era foarte supărat pe el şi nu ştia ce se întâmplă cu el deoarece când venea de la întâlnirile de tineri, în special, dar chiar şi de la biserică, era foarte ispitit să se uite la filme cu tentă sexuală şi chiar pornografie. Ideea era că atracţia spre aceste filme era mai mare după ce venea de la astfel de manifestări religioase cu muzică modernă şi trupe de laudă şi închinare.
     O mamă îmi spunea că nu ştie ce se întâmplă cu copiii ei, adolescenţi acum, pentru că ori de câte ori merg la întâlnirile de tineri din biserică, unde se cântă această muzică, vin acasă mai răi şi mai de nestăpânit, mai revoltaţi şi mai nemulţumiţi şi că este nevoie de câteva zile până îşi revin. Zile grele pentru părinţi. Aceleaşi duhuri de senzualism şi sexualitate şi aceleaşi duhuri de revoltă şi nesupunere ajungi să le găseşti între tinerii bisericii, ca şi la tinerii din lume.
     Aşa ar trebui să vedem lucrurile în perspectivă şi nu furaţi de entuziasmul şi creşterea de moment. Şi, dacă lucrurile continuă pe această direcţie, multe lucruri care nu ar trebui să se întâmple în biserici se vor întâmpla. Ce n-a reuşit să facă vrăjmaşul prin prigoană şi persecuţie a reuşit şi reuşeşte prin muzica lumii adusă în biserici. Faţa bisericilor din lumea întreagă se schimbă, noi paradigme şi concepte se nasc, noi feluri de a vedea lumea şi relaţia cu ea, noi învăţături care nu s-au mai auzit niciodată în biserici. În locul Duhului Sfânt sunt puse concepte moderne de creştere a bisericilor, inteligenţă omenească şi spirit organizatoric, talent şi sudoare, psihologie şi emoţionalism.
     Trebuie să ne uităm unde va ajunge biserica în acest fel, cu astfel de tineri bântuiţi în gândurile lor de sexualitate, de dragoste de lume, de răzvrătire şi nemulţumire. Biserica care face pe plac tinerilor pentru a-i ţine în biserică nu le face nici un bine. Vor creşte strâmb şi vor fi mereu biruiţi de pofte şi păcate; una vor fi în biserică şi alta acasă sau în locurile în care nimeni nu-i vede. Dacă veţi avea ocazia să staţi de vorbă cu tineri din biserici, şi dacă vor avea curajul să vi se destăinuiască, veţi vedea că am dreptate.
     Adevăratele imnuri şi adevărata muzică sacră au harul de a ne duce mai aproape de Dumnezeu, de a ne transforma în omul interior, de a deveni mai asemenea lui Isus. Nu putem spune îndeajuns cât de importantă este muzica sacră în viaţa credinciosului. Oriunde a fost o trezire Dumnezeu a dat şi muzică sfântă şi aceasta, împreună cu Scripturile, prin lucrarea Duhului Sfânt, a schimbat oameni, i-a transformat pe deplin, făcându-i diferiţi de lume.
     Noi ar trebui să păzim muzica sacră la fel cum ne străduim să păstrăm Cuvântul Scripturilor curat şi nealterat. Dacă nu păzim muzica în curând aceasta va schimba şi înţelsul Scripturilor. Să nu uităm ce au spus chiar păgânii înţelepţi în felul oamenilor, Platon şi Socrate, că putem schimba legile unui popor dacă îi schimbăm muzica. Eu văd că acest fenomen de schimbare în rău, de deformare a legilor sfinte date de Dumnezeu se întâmplă azi în poporul care Îl mărturiseşte cu gura. Nu mai este de mirare apoi că rezultatul nu sunt sfinţi autentici ci oameni care seamnănă tot mai mult cu lumea şi care iubesc lumea, doar că, pe dinafară, au o pojghiţă subţire de religiozitate. Pojghiţă care nu va ţine în momentele grele din viaţă şi nici în faţa examenului eternităţii.
     Este mult fals astăzi: multe din cele ce sunt numite treziri nu sunt treziri autentice iar imnurile care apar în vremuri de false treziri sunt false imnuri iar închinarea nu este închinare. Trebuire neapărat să ne uităm la roade, la sfinţenie, la distanţarea de duhul lumii, la chipul lui Hristos din oameni, la omul dinăuntru. Nu de farisei are nevoie biserica lui Dumnezeu ci de oameni schimbaţi în totalitate, născuţi nu din carne şi din sânge, nu din emoţionalism, nici din voia şi talentul unui om sau organizaţii, ci din Dumnezeu. Domnul Isus îi mustra pe farisei pentru faptul că înconjurau pământul ca să facă un prozelit, un ucenic de-al lor, care ajunge, în final, mult mai rău decât ei. Sunt şi azi oameni care fac mari lucrări, înconjoară pământul pentru a face prozeliţi, depun efort şi energie şi (culmea!) au şi multe resurse financiare, dar dacă acel prozelit, atras într-un fel sau altul, nu devine ca şi Hristos şi rămâne în continuare robul poftelor şi păcatelor, crezând că este şi mântuit, nu este decât un prozelit înşelat. Dacă nu Hristos vine să locuiască în El, schimbând totul, atunci nimic bun nu s-a întîmplat. Emoţiile sufleteşti stârnite într-un fel sau altul nu-l vor ajuta şi nu-i vor asigura mântuirea.
     Unii se întreabă: nu poate Dumnezeu să mântuiască oameni şi în felul acesta? Toţi care acceptă aceste lucruri şi manifestări sunt înşelaţi? Sigur că Dumnezeu poate să mântuiască pe cine vrea, pentru că este Suveran. Cineva mărturisea că el s-a întors la credinţă printr-un preot. Preotul era foarte supărat că tatăl acelui bărbat a părăsit ortodoxia şi s-a pocăit şi i-a spus fiului că tatăl lui şi-a pierdut mântuirea. Fiul îl iubea atât de mult pe tată încât a hotărât să citească Scripturile ca să-i arate tatălui rătăcirea dar, în timp ce citea Biblia, Duhul Sfânt l-a convins de păcat şi s-a întors şi el la credinţa biblică, îmbrăţişându-şi tatăl. A fost mântuit în acest fel dar preotul să nu se aştepte la binecuvântare decât dacă se pocăieşte şi el, renunţând să mai lupte împotriva celor ce vor să-L urmeze pe Dumnezeu în curăţie de inimă, după chemarea pe care Dumnezeu o face fiecăruia şi în locul hotărât de El.
     Un alt caz. Un bărbat care iubea alcoolul s-a cinstit din nou într-o crâşmă şi apoi, pe mai multe cărări, căuta să ajungă acasă. În drumul lui a trecut pe lângă o clădire din care se auzea muzică, ferestrele erau deschise fiind vară. În confuzia beţiei de care era stăpânit s-a gândit că este un loc de petrecere şi că ar mai fi rost de încă un pahar. Aşa că a intrat. Dar a nimerit într-o adunare de credincioşi care Îi cântau lui Dumnezeu. Omul nostru s-a aşezat pe un scaun, în timp abureala minţii s-a mai şters, el a auzit că este păcătos dar Hristos a murit pentru el şi s-a întors de pe calea ce îl ducea către iad. A spune acum că trebuie să-i îmbătăm pe oameni înainte de a-i duce la adunare şi că bufetarul sau barmanul este un slujitor al lui Dumnezeu, nu corespunde cu felul în care oamenii trebuie chemaţi la pocăinţă. Faptul că Dumnezeu poate să mântuiască pe unii chiar din mijlocul înşelării este un lucru pe care trebuie să-l credem. Dar faptul că folosind metode şi practici străine de Dumnezeu, nepermise de El, şi cineva mai găseşte mântuirea, nu ne dă dreptul să continuăm în starea de neascultare ci trebuie să ne pocăim şi să urmăm căile sfinte şi vechi lăsate de Dumnezeu, urmând nu calea omului ci lumina curată a Duhului Sfânt. Harul lui Dumnezeu este mare; dar să facem rău ca să se înmulţească harul? Nicidecum!
     Din fericire sunt şi adunări şi lideri, tot mai puţini din păcate, care sunt atenţi la acest aspect şi veghează ca răul să nu intre în adunările lor. Problema însă nu este rezolvată deoarece avem radiourile şi televiziunile creştine care popularizează această muzică şi avem acest mare balaur numit Internet. De aceea, dragi tineri, vegheaţi şi nu vă lăsaţi atraşi în această cursă grozavă care este muzica. Să nu uitaţi că ea nu este neutră. Ori este cu adevărat sfântă şi vă atrage spre Dumnezeu ori este pervertită, modificată genetic, şi vă atrage spre lume şi spre păcat.

sursa : radiounison.ro 



...