joi, 9 iunie 2016

Revoluţia tinerilor creştini - Not An Idol

                        
                                                                                       



În anul 2010, având punct de plecare Tunisia, începea în lumea arabă ceea ce a primit numele de „Primăvara arabă”, un lung şir de proteste şi revoluţii care au cuprins practic aproape toate ţările arabe şi care a schimbat faţa acestei lumi. Se dorea libertate şi democraţie, sau cel puţin aşa afirmau protestatarii.Se părea că un suflu nou vine peste lume, că dictaturile vor cădea şi că o fericire cum nu a mai fost va stăpâni lumea, arabă sau nu. Rezultatul îl vedem astăzi. Irakul este praf şi pulbere, Siria mai rău, despre Libia ce să mai vorbim? Teroarea şi nenorocirea a cuprins tot Orientul şi acum începe să cuprindă şi Occidentul. În loc de fericire şi prosperitate este ruină şi dezastru..
  Dar se pare că o altă revoluţie se pregăteşte, o nouă primăvară, de data aceasta creştină, nu arabă. Cel puţin acesta a fost gândul meu atunci când am auzit, apoi am citit pe Internet(!) că formaţia de muzică rock-creştin „Not An Idol” va întreprinde în România, în perioada de primăvară aprilie-mai 2016, un concert de promovare a noului lor album.
http://www.stiricrestine.ro/2016/03/29/trupa-not-an-idol-turneu-de-promovare-a-albumul-sa-l-vad-pe-dumnezeu/
     Despre această lucrare care se face în bisericile evanghelice prin muzica rock am mai scris de multe ori şi, fără să-mi doresc, a venit vremea să scriu din nou. Pentru că ceea ce se pregăteşte este un scenariu care se va repeta, după modelul primăverii arabe.
     Mai întâi de toate această lucrare promite foarte mult din punct de vedere spiritual. Promite o înviorare a vieţii de credinţă şi promite viaţă din belşug. Promite schimbări spre bine şi o lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, promite trezire. Lucruri bune şi de dorit pentru orice creştin. Problema este că această lucrare prin muzică nu are elementele necesare ca aceste promisiuni să fie împlinite şi în spatele ei nu stă decât o incompetenţă şi o naivitate care vor fi sursa unei mari şi profunde dezamăgiri în viitor pentru toţi cei ce vor îmbrăţişa această lucrare şi chiar şi pentru cei ce nu o vor îmbrăţişa. Pentru că efectul va fi distrugător pentru cei implicaţi direct şi care o susţin dar, într-o anumită măsură, chiar şi pentru cei ce nu sunt de acord cu ea.
     Trupele de muzică rock creştine trec prin oraşe, organizează concerte pe care le numesc de muzică creştină, atrag tineri de partea lor şi plecând mai departe, în alt oraş, nu fac altceva decât să arunce în urmă sămânţă de revoltă. Ce nu reuşesc să facă pe moment continuă să facă televiziunile creştine şi Internetul. Liniştea şi pacea comunităţilor, atât cât este pentru că trăim vremuri grele, este zdruncinată din temelii deoarece tinerii revoluţionari creştini se ridică împotriva adunărilor şi vor schimbare. Ei s-au săturat de vechile căi ale pocăinţei şi vor ceva nou. Iar promisiuni capătă din belşug din partea liderilor, aceşti noi apostoli, lupi îmbrăcaţi în haine de oi, care fie nu ştiu ce fac şi sunt înşelaţi la rândul lor, fie ştiu şi sunt unelte de folos în mâna diavolului. Este simplu de evaluat lucrarea lor, Biblia spune că după roadele lor îi veţi cunoaşte: în urma lor rămân ruine şi biserici dezbinate. Bătrânii într-o parte şi tinerii în alta. Biserici rupte pe din două sau pe din trei sau patru. Şi mai rămân tineri care se pretind a fi creştini dar care sunt biruiţi de păcat şi pofte şi care seamănă cu lumea în toate aspectele. La o consatare simplă se poate vedea că nu este lucrarea Duhului Sfânt, aşa cum se pretinde, pentru că Duhul Sfânt pe unde trece aduce unitate şi pace, nu ruină şi dezbinare, şi aduce sfinţire şi separare de lume.
     „Not An Idol” nu este ceva singular. Au fost alţii înaintea lor şi vor veni şi alţii în urmă, călcând peste ruine şi distrugând şi ceea ce a mai rămas, dar ei sunt acum în vogă, cum se zice. Ca un paradox al numelui lor au devenit un idol şi nu se feresc deloc de aceasta, dimpotrivă. Ei duc în rătăcire mulţi tineri şi lumina despre care vorbesc ei nu este decât întuneric. Îmi pare rău pentru ei mai ales că vin din Moldova, acolo unde am cunoscut oameni care sunt creştini cu adevărat şi care trăiesc o viaţă plăcută Domnului, urmând căile vechi ale pocăinţei, şi care au plătit un preţ greu pentru credinţa lor, în anii de care încă ne aducem aminte ai comunismului.
     „Not An Idol” se alătură, poate fără să ştie, de partea foştilor securişti-comunişti ai Imperiului de la răsărit care au luptat cu toată puterea pentru distrugerea creştinismului. Şi cât nu au reuşit cei din trecut fac acum cei ce se pretind a fi creştini. Ruinele pe care le vor lăsa în urmă vor fi dovada că am avut dreptate, dar ce trist că ei şi alţii care îi urmează nu vor realiza acest lucru decât în veşnicie.
     Prietenul lor Internetul, precum şi televiziunile creştine, începând cu cele mai titrate, le-au fost şi le sunt un sprijin şi un ajutor de nădejde. Şi în timp ce vă cereau banii şi vă promiteau că fac totul spre binele vostru spiritual aceste televiziuni vă înjunghiau copiii pe la spate şi le sugeau şi puţinele picături de sânge duhovnicesc care le mai curgea prin vene. Pentru că lucrarea este mare şi cu impact deosebit.
     Gândindu-mă la această lucrare şi mirându-mă de iscusinţa cu care duşmanul lucrează, vizionând videoclipurile înregistrate în astfel de concerte de pe la noi sau din altă parte, mi-au venit în minte cuvintele scrise de către profetul Amos şi care se găsesc în cartea sa la capitolul 6.
1 „Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion, şi la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceştia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!…
2 Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo până la Hamatul cel mare, şi coborâţi-vă în Gat la Filisteni; sunt oare cetăţile acestea mai înfloritoare decât cele două împărăţii ale voastre, şi este ţinutul lor mai întins decât al vostru?…
3 Credeţi că ziua nenorocirii este departe, şi faceţi să se apropie domnia silniciei.
4 Ei se culcă pe paturi de fildeş, şi stau întinşi a lene pe aşternuturile lor; mănâncă miei din turmă, şi viţei puşi la îngrăşat.
5 Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.
6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!
7 De aceea vor merge în robie, în fruntea prinşilor de război; şi vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătaţi.
8 Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, a zis: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov, şi-i urăsc palatele; de aceea, voi da în mâna vrăjmaşului cetatea cu tot ce este în ea.”

https://youtu.be/b6bw_TWX0zQ?t=1m44s
https://youtu.be/Xby_elhYPrs?t=5m58s

 https://www.youtube.com/watch?v=k8glINdb3vA
https://youtu.be/IA2MboD5ymw?t=3m24s
https://youtu.be/YgbAZxi55FI?t=4m9s
https://www.youtube.com/watch?v=I1kPO-yCuDM

     Cuvintele acestea au fost scrise  pentru zilele în care trăim, ca un avertisment. Sunt oameni care trăiesc fără grijă în Sion, care „promit altora slobozenia în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii” (2 Petru 2:19) şi la care casa lui Israel, tinerii mai ales, aleargă cu nesaţ. Ei au luat de bun cetăţile (lucrările) păgânilor şi le-au prezentat credincioşilor ca fiind duhovniceşti. Stau liniştiţi la adăpostul dulce a ceea ce pare a fi un succes şi aiurează în sunetul alăutei, crezându-se iscusiţi ca David. Dar nu urmează decât robia şi nenorocirea.
     „Primăvara creştină” şi duhul de revoltă nu sunt lucrări venite de la Dumnezeu ci sunt concepute în centrul de comandă al iadului pentru a distruge şi ceea ce mai este bun şi pentru a nenoroci şi cele puţine suflete care caută să se mai apropie de Dumnezeu.
     De aceea să veghem şi să luăm aminte la cuvintele scrise de către apostolul Pavel, mai întâi către credincioşii din Efes şi apoi către noi, creştinii din secolul XXI:
10 „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, 11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le. 12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. 13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceiace scoate totul la iveală, este lumina. 14 De aceea zice: „Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” 15 Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. 16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. 17 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efeseni 5).


sursa :http://www.radiounison.ro/editorial/revolutia-tinerilor-crestini_not-an-idol.html



...

vineri, 11 septembrie 2015

Pustan despre fetele din bisericile neoprotestante


                                   

Rezumatul predicii pastorului Pustan: "In bisericile neoprotestante fetele reprezintă 65% ,băieţii 45% , sunt doua fete jumătate la un băiat. Asta înseamnă ca la trei fete doua ramân necăsătorite  respectiv  se vor căsători cu băieti din lume. Nu avem nici o soluţie pentru fetele nemăritate decât să le dăm afară din biserică. Pentru a ieşi în evidenta fetele noastre ies în faţă cu fuste scurte  cercei,unghii vopsite. Darwin spunea că cel mai dotat supravietuieşte ,de aceea trebuie să le intelegem pe aceste fete.
Sexualitatea inainte de casatorie : să nu credeţi că băieţii din bisericile noastre sunt nişte sfinţi ! Nicaieri nu este un teren mai bun de profitat decat in biserica ! 
 După ce trăiesc (curvesc)  cu ele ,nu le mai vor ca soţii . In bisericile noastre traseul este aşa ,că cei doi trăiesc împreuna inainte de căsătorie. Daca apoi se căsătoresc Slava Domnului ! De obicei dacă se căsătoresc pastorul întreabă dacă au trăit înainte împreună , ele au ocazia să mintă pastorul şi este şi sfatul meu .să spună că nu ,dacă spun da ,sunt dati afară din biserică. 95% din păcatele acestea se ascund. Tot mai multe din fetele noastre fac avort ,raportat la numarul de membri procentul este echivalent cu cel din lume. Fetele de 30 ani şi peste sunt "persona non grata" in bisericile noastre ,nimeni nu le doresc pentru ca strică familii. Ce e de facut cu fetele ,eu stiu solutia dar ma tem ca nu o puteti duce...."

  Nu ştiu alţii cum o văd , dar mie mi sa părut dea dreptul şocantă această predică (sau confesiune) a lui Pustan. Este şocantă din mai multe puncte de vedere, dumnealui prezintă nişte fapte grave precum concubinajul,curvia,ca pe o practică generalizată in bisericile neoprotestante folosind expresia"în bisericile noastre traseul este aşa.. ". 
Sunt două lucruri care au definit bisericile neoprotestante  din Romania de-a lungul timpului : pocăitii nu curvesc si nu consumă alcool.
Dacă "pocăiţii" curvesc si consumă alcool ,atunci nu sunt pocăiţi, sunt cel mult creştini cu numele , o astfel de biserică ar trebui poate desfiinţata ...( ?)  pentru ca nu se deosebeşte cu nimic de o biserică seculară.
 Personal eu nu cred că lucrurile stau chiar aşa cum le prezintă Pustan. Există din păcate tineri care alunecă în pacatul curviei, cu fete din biserică sau din lume ,dar aceştia cred (şi sper) că nu reprezintă majoritatea, nu cred ca este un fenomen generalizat cum il prezinta Pustan.
 Este vorba de tineri care nu au experimentat naşterea din nou ,tineri fireşti ,lumeşti, care nu iau în serios cuvuntul Scripturii ,pentru ei mersul la biserica fiind doar o tradiţie mostenită, la fel ca la ortodocsi,catolici etc. Dar există în bisericile noastre un procent cred  semnificativ ,de persoane născuti din nou spiritual chiar dintre tineri,care nici cu gândul nu ar întrăzni sa comită astfel de păcate.
Pustan foloseşte niste expresii de-a dreptul "aiuritoare" când spune : "Nicăieri nu este un teren mai bun de profitat decat in biserică" oare cine ar putea sa gândeasca în acest mod pervers ? cine are astfel de lucruri în minte? Poate fi şi 20 de băieti la o fata, asta nu poate fi un motiv pentru a profita de o fată sau de a accepta trăirea in păcate din partea lor.
Biserica este Casa lui Dumnezeu ,unde primeşti Cuvantul lui Dumnezeu ,unde esti cercetat de Dumnezeu ,nu este un club unde te duci sa te distrezi sau să vânezi femei ,bărbaţi etc. nu poate fi un loc al păcatului. La un moment dat în predică pastorul Pustan spune ca el ar recomanda tinerilor care sunt întrebaţi dacă au curvit să mintă ,că nu au făcut-o altfel vor fi daţi afară din biserică, se pare că nimic nu trebuie să ne suprindă la predicile  fratelui penticostal independent .....
In privinta afirmatiei ca fetele de 30 ani sunt persoane nedorite de bisereici ,face parte din fanteziile lui Pustan, nu am întalnit înca o astfel de biserică care să evite fete de o anumită vârstă , pe motiv ca ar dezbina familii. De altfel o fată se poate căsătorii absolut la orice vârstă, faptul ca fetele se grăbesc să se căsătorească până la 30 ani altfel se căsătoresc în lume ,este un risc gratuit pe care şi-l asumă , ţara e mare, lumea la fel. Si nici fetele care aleg să rămână necăsătorite ,nu o fac pentru ca nu au avut cu cine să se căsătorească ,în epoca internetului această problemă nu există.
În încheierea fragmentului de predică prezentat pastorul Pustan are o întrebare şi un răspuns "Ce e de facut cu fetele ,eu stiu solutia dar ma tem ca nu o puteti duce...." Care este soluţia preconizată de Pustan ,o putem intui cu uşurinţă  , iertarea tinerilor care au trăit în păcatul curviei , să nu mai fie daţi afară,să fie priviţi cu îngăduinţă, şi problema lor ar fi rezolvată. Problema lor ar fi rezolvată,nu şi al păcatului din biserică.


Este această predică o predică duhovnicească ,rostita prin călăuzire divină care să zidească sufleteşte sau este o abordare din punctul de vedere al unui om firesc (carnal, să folosim un termen american) , o abordare să zicem din perspectiva "laică" a problemei ? eu cred ca este mai degrabă a doua variantă ,un stil de "predici" specific bisericilor nondenominationale , zis  "libere".  

                                 https://www.youtube.com/watch?v=Oq0QoqJdxHw

 Pastorul Pustan ,considerat de admiratorii săi “ cel mai bun predicator"... a mai avut şi alte interventii pe acelasi subiect ,unul la un post TV in urma cu vreo 2 ani, pentru  care pastorul Ovidiu Petric a scris un articol din care redau un fragment :

                                                   Sexualitatea adolescentină după Pustan

Sa fii invitat într-o emisiune pe un post național sa vorbesti despre sexualitate din perspectiva crestina si sa nu spui nimic in 20 de minute despre Isus Cristos, nasterea din nou, Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu si implicatiile acestor adevaruri fundametale in viața tinerilor, este critic si trist.
Discursul nu are voie sa graviteze in jurul moralitatii centrate in om, care este doar sterilitate etica, nu este altceva decât esec moral in “slow motion”.
Discuția despre sexualitate trebuie sa ramana ancorata in Cristosul cel viu care gândește si fixeaza standardele tinerilor crestini.
Solutiile pe care le postula pastorul Pustan, care a menționat si ca influenteaza viața a mii si mii de tineri de prin toate colturile României, erau pur exterioare relatiei cu Cristos Domnul a tânărului de azi.
1. Sa scoată computerul din camera sa si sa il instaleze in sufragerie.
2. Sa stea cat mai putin in baie, unde cada trebuie înlocuită cu dusul.
3. Sa stoarca energia din el prin activități zilnice in casa sau in jurul casei.
Toate aceste soluții sunt pur umane, izvorate dintr-o teologie de jos (care incepe cu omul si se întoarce tot spre om, unde  Dumnezeu Însuși graviteaza in jurul omului), promovează acțiunea/trairea omului in baza unei constrangeri motivate de vinovatie, nu de dragoste pentru Dumnezeu.
Răspunsul la problema fierbinte a sexualitatii omului postmodern, din buzunarul căruia, aproape fără excepție se poate accesa si declanșa pacatul virtual cu un simplu clic pe telefonul celular, nu este in om, ci in Isus Omul…si Dumnezeul care innoieste si sfinteste imlementand in om standardele unei lumi noi, revoluționare atât in plan spiritual, moral, social, cat si sexual.
Cum pot continua sa mai pacatuiesc in prezenta Celui care a murit pentru pacatul meu? Cum pot sa mă relationez sincer, autentic, debarasat de masti religioase si comportamente duplicitare, sa practic păcate sexuale fără menajamente, stiind ca ele l-au rastignit pe Cristos Domnul? Cum pot sa Il ofensez si sa Il insel fără nici o remuscare pe Cel care mi-a făcut atât de mult bine?
PREZENTA Duhului lui Cristos in viața omului este răspunsul la toate avalansele pornirilor mele sexuale adolescentine, premaritale, maritale, când sunt doar eu cu telefonul “destept” sau cu calculatorul izolat într-un spatiu nepatrulat si necenzurat de “poliția” parentala.
Prezenta atotsiutoare a lui Isus Cristos, prin Duhul Sau este motivatia pentru o viața sexuală curată.
Un pastor si-a motivat tinerii din biserica sa cu exemplul perfect al abstinentei sexuale, prin care aducea răspunsul fata de frustrarea iremediabila invocata de anumiti tineri, cum
ca aceștia nu dispun de nici un mecanism, sistem, strategie de a-si opri si stăpâni pornirile sexuale când sunt într-o situație in care parca respiri prin toți porii atmosfera sexualitatii ilicite.
Se poate opri un tânăr din alunecarea pe panta imoralitatii de moment? Da! Se poate opri. Biblia il alerteaza sa fuga de orice pofta tinereasca (2 Timotei 2:22). Sa se păzeasca de situatii compromitatoare. Insa când se iveste cadrul spontan de a pacatui cu computerul, cu prietena (cu care vrei sa te casatoresti-daca nu, lasa-i-o celui ce are astfel de intentii), cu telefonul, etc. ce faci?
“Nimic”. Insa tatal fetei intra pe usa chiar in acel moment si ii privește. Ei doar stau si povestesc. In strafulgerarea acelei aparitii demna de respect, mai are băiatul vreo ramasita de intenție perversa in el? Nu! Cum asa? Pentru ca prezenta unei persoane vrednica de respect este acolo.
Oare prezenta lui Dumnezeu, prin Duhul lui Cristos, nu ar trebui resimtita si perceputa tot in acești termeni ai reverentei, curatiei, puritatii morale, inocentei, vigilentei de a nu pacatui, nu de a nu fi prins pacatuind?
Prezenta divina demna de respect si reverenta e mai mare decât a oricărui tata pamantesc. Prezenta Sa constienitzata este una din soluțiile majore la problema sexualitatii juvenile si adulte.
Daca motivatia nu este una interioară, profund implementata in mod supranatural prin Cuvânt si lucrarea Duhului lui Cristos, răspunsul e inutil așteptat din partea Bisericii, a părinților, a celor șapte ani de-acasa, a școlii, a unei etici fortate prin metode extreme impuse din afara.
Toate cele trei soluții oferite de pastorul Pustan nu sunt altceva decât produsul unei sexualitatii tratată ca subiect tabu in casa, a unei educatii sexuale cenzurate si mai trist, mai mult ca sigur a unei educatii spirituale inexistente sau insignifiante in casele multora.
Ovidiu Petric
http://www.baptist-tm.ro/sexualitatea-adolescentina-dupa-pustan/





...................


sâmbătă, 22 august 2015

Tradiţionalism vs. modernism

                                                                    




                               http://www.middletownbiblechurch.org/separate/bibdocse.htm

                       http://www.wayoflife.org/database/newevangelicalism.html

                              Legalismul sincretismul din interior - de C. Barbosu 
                                  
       “When there’s something in the Bible that churches don’t like, they call it legalism.” Leonard Ravenhill



                     Daniel Chiu despre Cristian Barbosu


La ce ne folosește calea îngustă, când cea largă promite succesul rapid?
 
Este convingerea mea că toți lucrătorii ce au chemare autentică de la Domnul sunt orientați de Acesta la începuturile slujirii pe un făgaș sănătos.
Lucrătorii astfel chemați au responsabilitatea să se mențină pe drumul sănătos ce le-a fost pus sub picioare de Domnul. Acestora Domnul le cere să studieze Cuvântul ca să devină lucrători destoinici. Cartea Faptele Apostolilor ne arată că o Biserică ce stăruiește în învățătura apostolilor, în rugăciune, în legătura frățească și în proclamarea Evangheliei va fi binecuvântată de Domnul. Nu se amintește nimic în cartea Faptele Apostolilor de spectacol în Biserici,  sau de distracție, sau de proceduri de marketing prin care să se facă reclamă Bisericii.
Creșterea unei Biserici este un act providențial. Dumnezeu este cel ce adaugă la o biserică ce stăruie în învățătura apostolilor și în rugăciune pe cei pe care îi mântuiește în chip suveran (vezi Faptele Apostolilor 2:47, 13:48). Nu noi adăugăm, ci El o face. Și nu o face ca rezultat al metodelor noastre inventive și creative, ci ca rezultat al credincioșiei noastre față de Cuvântul Său. Noi suntem chemați să stăm pe calea îngustă. Dar, după cum alegoric ne învață Călătoria Creștinului, abaterea de la calea îngustă, pietroasă și zgronțuroasă (vezi cazul foarte sugestiv al Creștinului și Credinciosului) în favoarea uneia ce este lată și lipsită de asperități, duce la rătăcire.

Rătăcirea majorității bisericilor din Apus se datorește părăsirii căii înguste a pocăinței și abandonării trăirii cu disciplină în sfințenie, această părăsire făcându-se cu scopul „nobil” de a câștiga relevanță și a cuceri lumea. S-a ajuns astfel la modificarea Evangheliei (curentul neo-evanghelic) pentru a o face pe placul mulțimilor adunate la spectacole grotești, numite evanghelizări; s-a trecut la folosirea muzicii deșănțate a lumii pentru a atrage, chipurile, noua generație la Biserică; s-au făcut concesii și se fac tot mai multe în privința standardelor biblice care privesc decența în îmbrăcăminte, relațiile dintre sexe, separarea de lume, etc. Standardele sfințeniei sunt declarate legalism și aruncate la o parte. Pe închinătorii de orientare metanoia nu mai scrie: Sfinți Domnului, ci Ca și lumea.
Domnul l-a pus de la început pe Cristian Barbosu într-o biserică fundamentalistă unde ar fi putut să deprindă o doctrină sănătoasă și metode de lucru compatibile cu teologia biblică. Fără să se gândească, el s-a asociat cu biserici americane care i-au afectat clarviziunea și i-au inoculat ideile de lucru ce stau la baza organizațiilor numite mega churches care uzează de cunoașterea și implementarea legilor marketingului pentru a experimenta succes. Și cum este definit succesul în aceste biserici? Printr-o sintagmă reducționistă, creșterea numerică. Astfel de organizații, pe nedrept numite biserici, consideră abilitatea de racolare de noi membri și frecventatori ca fiind măsura succesului în fața lui Dumnezeu. De aceea adoptă tehnici și practici care aduc rezultate pentru scopul propus.
Citind scrisoarea de răspuns a fratelui Cristian Barbosu la criticile care i se aduc, se poate constata că are o concepție pragmatistă, considerând că este justificat să folosești mijloacele care aduc rezultate. Iată cum praxeologia machiavelică și-a găsit justificare în concepția și metodologia bisericilor de tip metanoia.
Concepția că trebuie să stăm pe calea îngustă a sfințeniei și separării a fost aruncată la coșul de gunoi de ideologii neo-evanghelici, care consideră că sunem relevanți doar dacă ne asemănăm cu lumea. Or, istoria bimilenară a creștinismului arată clar că biserica a fost relevantă numai în perioadele când a refuzat să se asemene cu lumea. De îndată ce calea îngustă a fost abandonată din dorința de a câștiga relevanță, rezultatul a fost contaminarea bisericii, pierderea mărturiei și transformarea bisericii într-o instituție, fie politică, fie culturală, fie de asistență socială, etc.

Cu cine ne asociem?
Fiecare lucrător va trebui să decidă  cine sunt cei cu care va coopera în lucrarea ce o desfășoară, și această decizie nu este de mică importanță. Aș putea spune că impactul real al unui lucrător (și de aceea al unei biserici) este determinat în cea mai mare parte de asocierile pe care acesta le caută și care, în definitiv, îl definesc.
În anii 1960, Billy Graham a decis să colaboreze și cu liberalii și cu catolicii în cruciadele sale și de aceea a pierdut sprijinul fundamentaliștilor americani. Rezultatul a fost că teologia lui Billy Graham a suferit transformări  până acolo că a ajuns să susțină că evreii nu au nevoie de evanghelizare și păgânii pot fi mântuiți fără Christos!
Cristian Barbosu a ales să coopereze cu personalități care au o teologie cețoasă și chiar eretică, așa cum este cazul lui Bill Hybels și T. D. Jackes. Dumnezeu nu poate binecuvânta pe acei lucrători care se abat de la Cuvânt, indiferent cât succes la nărod se pare că au aceștia. Pentru pragmatiști, nu contează doctrina sănătoasă cât contează succesul, de aceea sacrifică adevărul pe altarul convenienței cooperării ce le promite avantaje.
Bisericile pe care le-a freventat și care îl susțin acum pe Cristian Barbosu nu practică principiul separării, ceea ce expică cooperarea acestuia cu persoane ce au o teologie chestionabilă. Un lucrător care vrea să aibă acceptul Domnului și nu al oamenilor, va evita astfel de cooperări. Asocierile lui Cristian Barbosu spun mai mult despre caracterul său și despre teologia sa decât este gata el să admită.

Care este nota dominantă a serviciilor de închinare?
Reverența și sfințenia sunt pilonii închinării biblice în adevăr și duh.
În bisericile sensibile la mofturile publicului, distracția s-a substituit sfințeniei și reverenței, astfel că spectacolul și senzualitatea au devenit coloanele pe care se bazează închinarea.
Cerința Scripturii ca femeile să se îmbrace cu sfială și pudoare este considerată de Cristian Barbosu și de ceilalți protagoniști ai mișcării Metanoia ca legalistă. Duhul reverenței este socotit un mucegai care îmbolnăvește pe consumatorul serviciilor prestate de aceștia.
Sfințenia, podoaba Casei Domnului, a ajuns ostracizată, locul ei fiind luat de moda deșănțată. Cartea Apocalipsa ne oferă portretul a două femei care se pretind mireasa lui Christos. Una este descrisă în capitoul 17, ca fiind îmbrăcată în purpură (lux) și stacojiu (mod provocator ce promovează imoralitatea), strălucind de aur, pietre prețioase și perle. Alta, prezentată în capitolul 19 este îmbrăcată în in strălucitor și curat. Prima este o destrăbălată, ce celebrează liturghii pentru mase mari de oameni pe care îi înșeală, oferindu-le spectacole (Voltaire a spus că liturghia bisericii dominante în vremea sa nu era decât teatru oferit prostimii); a doua este Mireasa care trăiește în separare și curăție.
Poți să observi că, în momentul în care începe închinarea metanoică, oamenii nu sunt îndemnați să se roage, să se plece cu reverență înaintea lui Dumnezeu, ci să se unească în muzica senzuală antrenatoare la dans și petrecere. Maestrul de ceremonie stă în față și îndeamnă pe participanți să bea din cupa oferită, cupa senzualității. Nu este greu să sesizezi absența Duhului închinării adevărate căruia i-a luat locul duhul înșelător al distracției.

Ce viziune are păstorul unei biserici?
În Biserica lui Christos, dorința predicatorilor este să glorifice pe Mântuitorul,  proclamând cu fidelitate Cuvântul Său, indiferent de rezultatul imediat pe care îl au. Nu tot așa stau lucrurile în bisericile în care predicatorii se preocupă de succes.
Aceștia duc cu grijă o campanie menită să le construiască o imagine pozitivă înaintea publicului. Astfel de clerici sau prestatori de servicii nu pot suporta ocara lui Christos, de aceea refuză să se identifice cu credincioșii rămași fideli Cuvântului,  care sunt discreditați de presă, de politicieni, și de vulgul societății.
Căutarea gloriei personale prin cultivarea unei imagini pozitive este un semnalment al predicatorilor ce se închină succesului. Pentru aceasta sunt gata să recurgă la manipulare de date, informații, să acționezze neprincipial, pentru ca să demonstreze publicului succesul lor.
Nu este de mirare că fratele Cristi Barbosu a publicat inițial pe site-ul bisericii sale note în care pretindea că a înființat și plantat nenumărate biserici în România, lucru cu care voia să se mândrească în Apus. Când i s-a cerut, de către cei care cunoșteau realitatea, să documenteze cifrele publicate, Cristian Barbosu a preferat să oblitereze cele scrise și să tacă mâlc.
În aceeași categorie cade și articolul său despre legalismul baptiștilor români care este plin de informație falsă, de date nedocumentate. Intenția articolului nu a fost să informeze corect despre realitățile din România, cât să ofere lui Cristian Barbosu ocazia să se laude în fața bisericilor ce îl sponsorizează că el este eliberatorul din legalism al bisericilor din România.
Cunoscând acel articol, cât și metodele de lucru și spiritul „închinării” de la Metanoia, nu este de mirare că cererea lui de a fi primit cu biserica în cultul baptist a fost respinsă, atâta vreme cât la conducere s-a aflat o echipă ce acționa cu responsabilitate.
Lui Cristian Barbosu i s-a oferit alternativa: fie să documenteze cele scrise, fie să retragă cele afirmate în articol, dar el nu a făcut nici una, nici alta, ci a așteptat până când s-a schimbat garda Uniunii Baptiste. Atunci cererea bisericii lui de a se alătura Uniunii Baptiste a fost imediat aprobată. Nu putem decât să deplângem lipsa de principialitate a conducerii Uniunii Baptiste care a dovedit iresponsabilitate în cel mai înalt grad.
Admiterea bisericii Metanoia în Uniunea Baptistă din România a creat cadrul propice pentru răspândirea filosofiei de viață (care miroase a moarte spirituală) de la Metanoia la alte biserici baptiste.
Un păstor care iubește pe Mântuitorul va avea ca obiectiv principal al activității sale glorificarea Domnului prin creșterea membrilor bisericii în asemănarea lui Christos. Pentru un astfel de predicator nu numerele sunt importante, nici felul în care este văzut în societate, ci antrenamentul personal în sfințenie și, apoi,  înnoirea membrilor și devenirea lor continuă în acord cu chipul Fiului lui Dumnezeu.
Regretabil, nu acesta este scopul congregațiilor metanoice.
pastor DANIEL CHIU

sursa : https://rasvancristian.wordpress.com/2012/06/15/daniel-chiu-despre-cristian-barbosu-2-in-miezul-lucrurilor/

Linkuri pe acelasi subiect :

 https://ioan8.wordpress.com/2012/05/25/biserica-evanghelica-persecuta/


 Cristian Barbosu si modelul Harvest Metanoia

I do not  "Belive" in "Unity" ,I belive in Jesus Christ



 "Mişcarea de crestere a bisericii" a influenţat  mult  bisericile  protestante din America ultimilor ani.
O carte interesanta pe acesta temă este " Creşterea bisericii sau seducrerea bisericii"  de Rudolf Ebertshäuser

Cartea  se ocupa cu originile miscarii de crestere a bisericii (date istorice, promotori), cat si cu doctrinele si practicile acestei miscati. Vei afla (cu uimire, probabil ) unde isi au originile teorii care sunt tot mai des vechiculate prin cercurile crestine: nu trebuie sa fim legalisti, nu trebuie sa punem atatea conditii oamenilor, daca nu ar fi impuse atatea conditii ar veni mai multi in biserica, toti oamenii sunt impacati cu EL, suntem sfinti (dar nu constientizam), EL este dragoste (deci, nu pedepseste).  Partea II demasca scopurile cartii „Viata condusa de scopuri” scrisa de Rick Warren si metodele folosite de el pentru inserarea neadevarurilor printre adevaruri, pe de o parte. Cateva din acestea: evanghelia pozitiva (nu spui oamenilor ca sunt pacatosi), citarea versetelor din foarte multe traduceri moderne denaturate, inserare a unor citate din autori catolici si New Age, etc.


sursa http://www.alexb.me/2012/10/citit-cresterea-bisericii-sau-seducerea-bisericii/



                                                                          


   CRESTEREA BISERICII SAU SEDUCEREA BISERICII text intergal

www.das-wort-der-wahrheit.de/downloads/file.php?object_file...pdf
cuprinsul cartii, in caz ca vrei sa-ti formezi o imagine mai detaliata despre continut. Introducere A. Miscarea moderna de „crestere a bisericii” si adevarata Biserica a lui Cristos 1. Câteva date istorice ale miscarii de crestere a bisericii. 1.1 Teoreticianul miscarii de crestere a bisericii: Donald McGavran 1.2 Drojdia evanghelicalismului modern: amestecul cu critica Bibliei, carismatismul, lumea si ecumenismul 1.3 Pionierul mega-bisericii moderne: Robert Schuller 1.4 Teorii seculare ale managementului: Drucker, Blanchard, Buford si Barna. 1.5 Drojdia carismatica: Yonggi Cho si noii apostoli 1.6 Miscarea de crestere a bisericii si „Emerging Church” 2. Doctrine si practici fundamentale ale miscarii de crestere a bisericii si învataturile Bibliei 2.1 Biblia nu mai este baza sau îndreptarul obligatoriu 2.2 Omul si nu Dumnezeu se afla în punctul central al vietii de biserica 2.3 Este predicata o evanghelie „pozitiva” falsificata 2.4 Biserica sfânta este ademenita la conformare cu lumea si cu spiritul pacatos al vremii 2.5 Printr-o învatatura gresita privind Împaratia lui Dumnezeu, biserica îsi schimba destinatia spre o „forta care schimba lumea” B. „Viata condusa de scopuri” – o campanie tintita pentru schimbarea crestinilor si bisericilor 1. Mai mult decât o carte: o „calatorie spirituala” dirijata 2. Evanghelia „pozitiva” moderna a lui Rick Warren 2.1 O prezentare falsificata a Dumnezeului sfânt si a omului pacatos. 2.2 Psihologia omeneasca în locul adevarului biblic 2.3 O denaturare a caii biblice de mântuire 3. Viata de credinta crestina potrivit cartii „Viata condusa de scopuri”: cele cinci scopuri ale vietii propuse de Rick Warren 4. Seducerea subtila prin cartea „Viata condusa de scopuri” 4.1 Modul înselator în care Warren foloseste Biblia 4.2 Gânduri New Age si notiuni cheie care induc în eroare 4.3 Misticism si ecumenism 5. Rick Warren – o unealta a lui Dumnezeu? 5.1 Rick Warren si Robert Schuller 5.2 Rick Warren si expertii seculari în management 5.3 Deschidere pentru ecumenism si curente eretice la Warren. 6. „Biserica condusa de scopuri”, „Viata condusa de scopuri” si planul PEACE: un program complet pentru transformarea bisericilor crestine 6.1 Planul PEACE si „Noua Reforma” – încotro îsi îndreapta Warren adeptii? 6.2 Transformarea planuita a bisericilor crestine dupa norma internationala. 6.3 Roadele rele ale degenerarii Bisericii moderne 6.4 Influenta seducatoare a lui Rick Warren si a miscarii „Willow Creek” în spatiul de limba germana (AlexB). Citeste mai mult:
cuprinsul cartii, in caz ca vrei sa-ti formezi o imagine mai detaliata despre continut. Introducere A. Miscarea moderna de „crestere a bisericii” si adevarata Biserica a lui Cristos 1. Câteva date istorice ale miscarii de crestere a bisericii. 1.1 Teoreticianul miscarii de crestere a bisericii: Donald McGavran 1.2 Drojdia evanghelicalismului modern: amestecul cu critica Bibliei, carismatismul, lumea si ecumenismul 1.3 Pionierul mega-bisericii moderne: Robert Schuller 1.4 Teorii seculare ale managementului: Drucker, Blanchard, Buford si Barna. 1.5 Drojdia carismatica: Yonggi Cho si noii apostoli 1.6 Miscarea de crestere a bisericii si „Emerging Church” 2. Doctrine si practici fundamentale ale miscarii de crestere a bisericii si învataturile Bibliei 2.1 Biblia nu mai este baza sau îndreptarul obligatoriu 2.2 Omul si nu Dumnezeu se afla în punctul central al vietii de biserica 2.3 Este predicata o evanghelie „pozitiva” falsificata 2.4 Biserica sfânta este ademenita la conformare cu lumea si cu spiritul pacatos al vremii 2.5 Printr-o învatatura gresita privind Împaratia lui Dumnezeu, biserica îsi schimba destinatia spre o „forta care schimba lumea” B. „Viata condusa de scopuri” – o campanie tintita pentru schimbarea crestinilor si bisericilor 1. Mai mult decât o carte: o „calatorie spirituala” dirijata 2. Evanghelia „pozitiva” moderna a lui Rick Warren 2.1 O prezentare falsificata a Dumnezeului sfânt si a omului pacatos. 2.2 Psihologia omeneasca în locul adevarului biblic 2.3 O denaturare a caii biblice de mântuire 3. Viata de credinta crestina potrivit cartii „Viata condusa de scopuri”: cele cinci scopuri ale vietii propuse de Rick Warren 4. Seducerea subtila prin cartea „Viata condusa de scopuri” 4.1 Modul înselator în care Warren foloseste Biblia 4.2 Gânduri New Age si notiuni cheie care induc în eroare 4.3 Misticism si ecumenism 5. Rick Warren – o unealta a lui Dumnezeu? 5.1 Rick Warren si Robert Schuller 5.2 Rick Warren si expertii seculari în management 5.3 Deschidere pentru ecumenism si curente eretice la Warren. 6. „Biserica condusa de scopuri”, „Viata condusa de scopuri” si planul PEACE: un program complet pentru transformarea bisericilor crestine 6.1 Planul PEACE si „Noua Reforma” – încotro îsi îndreapta Warren adeptii? 6.2 Transformarea planuita a bisericilor crestine dupa norma internationala. 6.3 Roadele rele ale degenerarii Bisericii moderne 6.4 Influenta seducatoare a lui Rick Warren si a miscarii „Willow Creek” în spatiul de limba germana (AlexB). Citeste mai mult:



............................................................................................................................................................

marți, 7 iulie 2015

Muzica în biserică

                                              
        




                                    Muzica în biserică - după Vladimir Pustan


Despre pastorul Pustan se spune că are mii de fani şi cu siguranţă are, este numit de admiratori săi “apostolul “ sau cel mai  bun predicator penticostal din toate timpurile . Profesorul de filozofie V Pustan are cu siguranţă un dar de oratorie deosebit însoţit uneori de gesturi pe care le folosesc de obicei actorii celebrii pentru a impresiona publicul. În plus Pustan beneficiează de a vastă reţea de mass media ,radio,tv ,saituri internet (newsnetcrestin etc.) care îl mediatizează la maximum.
În ce priveşte orientarea, pe pastorul Pustan l-am putea încadra in categoria pastorilor cu viziuni moderniste  nonconformiste ,în nici un caz nu l-am putea confunda cu un conservator .
In imaginile publicate pe internet instrumentele, chitarile , bateria de tobe sunt  mai întodeuna în fundalul acestor imagini, reflecand in fapt profilul.... pastorului din Beius.
  Din acest motiv este  foarte mult admirat de tineri , pentru stilul său nonconformist.
Într-o predică rostita cu câţiva ani în urma publicată recent pe internet Vlamir Pustan işi exprimă viziunea sa privitoare la muzica in biserică.   
În opinia sa faptul că există o diversitate de stiluri muzicale inclusiv moderne în bisericile neoprotestante nu ar fi ceva rău, asta refectă diversitate “ faptul ca altul are opinii diferite de ale mele in privinţa muzicii in biserică nu inseamnă ca este gresit” – toate sunt bune, doar gusturile diferă crede Pustan.
În continuare profu’ de filozofie vorbeşte despre muzica in biserică ,dând exemple din Vechiul Testament în care evreii mozaici foloseau toate instrumentele ,însoţite de  veselie (şi dans) –  evreii mozaici din acele vremuri precrestine. ne sunt prezentati ca modele de inchinare in biserică .
 Predica cu pricina dovedeşte înca o data că “apostolul” penticostalilor independenţi  işi predincă (promoveaza)  întodeauna propriile idei şi nu pare sa fie interesat câtusi de puţin  de ce spun alţii referitor la subiect .
Despe muzica in biserică, muzica de închinare există suficiente scrieri atat ale părinţilor Bisericii Creştine inclusiv protestanţi,care se ştie sau opus întodeauna copierii modelului iudaismului mozaic considerat "lumesc" si neacceptabil pentru a fi implementat in biserică. cât şi lucrări recente ale teologilor contemporani . Spre exemplu pastorul britanic P. Masters in cartea “Worship in the melting pot” tradus si in limba romană,  dedică un capitol folosirii instrumentelor in biserică ,în care demonstreaza clar că nici măcăr în timpul Vechiului Testament nu se foloseau în Casa Domnului toate instrumentele ,ci doar 4 instrumente alăuta, harfa,chimvalui si trâmbiţa folostită doar de preoţi in diverse ceremonii. “Toate instrumentele” fiind foloste doar în serbările din aer liber ceremoniale când erau insoţite de dans şi strigăte de veselie.
Nu poţi sa impui în biserica creştina modelul de cântare sau închinare specific religiei mozaice făra sa încalci principiile stabilite de Noul Testament şi de Biserica Creştină de-a lungul istoriei.
 Desigur Pustan în privinţa asta nu inventează nimic ,numeroşi alţi pastori “modernişti” fac exact acelaşi lucru .De fapt este modelul de succes descoperit de americani, toate instrumentele in biserică, toate stilurile muzicale sunt bune, nu exista principii nou testamentale, nimeni nu greşeste când sustine un anumit stil de muzica ..
 Pastorul Pustan are fără îndoială o contrubuţie remarcabilă la răspândirea Evangheliei în Romania unde a obţinut succese remarcabile ,nu putem să nu recunoştem meritele lui Pustan în această privinţă .Pe de altă parte nu putem sa nu constatam  că nu există oameni infailibi care nu greşeşc niciodată şi cu siguranţă Pustan nu face exceptie.
https://www.youtube.com/watch?v=AAyvY6KL_oo




                   


http://vegheaza.com/2014/04/28/jesus-culture-cultura-lui-isus/


_______________________________________________________________________________


                                                     Instrumentele în biserică





 ..



În ultima perioadă un numar tot mai mare de biserici  neoprotestante şi-au introdus bateria de tobe clasică sau electronică in biserică. Pastorii acceptă introducerea tobelor pentru că a devenit o modă sa ai tobe în biserică ,un pastor scria pe blogul personal " ne-am introdus şi noi tobe in biserică sa fim în pas cu lumea" . Se pare că până si pastorii au devenit preocupaţi sa fie in pas cu lumea  ce sa mai vorbim de tineri ,atât de obsedaţi de modă si divertisment. 
De opus, foarte puţini se opun  fiind în minoritate şansele de izbandă sunt minime... adica zero. 
Marea majoritate accepta tobele fără să crâcnească , unii din pasiune altii din  ignoranţă (sa nu zicem prostie). 
Mulţi se lasă amagiţi de un argument frivol invocat de adeptii tobelor. "scrie in biblie". .. dar câte nu scrie in biblie..o fi valabile toate pentru crestini ?
 Cu siguranţa nu !  (daca va uitati bine doar in biblia Cornilescu scrie "tobe" in toate celelalte biblii scrie "timpane" nu tobe ex. Ps 149-3)

 Cei care promovează sau accepta tobele în biserică ar fi bine să-şi puna urmatoarele întrebari logice şi de bun simt.
 -  Cum se face ca desi creştinismul exista de 2000 de ani ,tobele au fost introduse in biserică  de abia prin anul 1970  de către un grup de  hipioti pâna atunci biserica,chiar si cea americana  fiind   impotriva  acestora, instrumentele de percutie pătrunzand in bisericile americane  concomitent cu muzica rock !

 - Cum se face ca in Romania desi neoprotestantii au peste 100 de ani vechime , tobele au inceput sa fi introduse  in biserici np in urma cu doar 5-10... ani in biserici  baptiste , penticostale   până atunci fiind interzise fiind considerate lumesti si  incompatibile cu biserica si muzica sacră (!?)


- Cum se face că "peste noapte" neoprotestanţii au abandonat Noul Testament considerat  "etalon al credintei" si au trecut  la Vechiul Testament si la practicile evreilor mozaici?

In Noul Testament  suntem indemnaţii sa-l lăudam pe Domnul cu psalmi şi cu cântari duhovnicesti  (Efeseni 5:19) dar nu se spune nimic de  instrumente sau dans, precum in V.T.

 Nu există nici un argument biblic pentru aceasta "schimbare de macaz" ,singurul argument fiind dorinţa de fi in pas cu moda vremii, adică cu lumea .....
 




.................................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................................

miercuri, 18 martie 2015

Exodul

              UN FILM CARE DOCUMENTEAZA EXODUL BIBLIC - TRAILER -  EXODUL

Filmul pune la încercare o noțiune puternică, și anume: că Biblia nu e adevărată.
”Până acum, în ultimii 50, 60, 70 de ani, oamenii au fost foarte critici la adresa Bibliei. Dacă povestea Exodului nu este reală, atunci cuvintele lui Isus și ale apostolului Pavel despre Moise și despre exod sunt false. Întreaga Biblie are la bază istoria exodului. Filmul arată exact locul dovezilor, ceea ce nu s-a mai arătat până acum”, spunea producătorul filmului, Tim Mahoney.
In curand, Documentarul va fi disponibil in format DVD. Se poate comanda aici – http://www.patternsofevidence.com/en/…

 Scurta prezentare in limba romana
https://www.youtube.com/watch?v=miEpuwdN41Y#t=164




joi, 19 februarie 2015

Votati principii


                                                           Votaţi principii, nu partide 


David Jeremiah, renumit pastor, scriitor si teleevanghelist american, a inregistrat recent un mesaj video prin care i-a indemnat pe crestinii americani sa voteze principii, nu partide.
In mesajul sau, renumitul predicator a spus: „Biblia ne invata ca noi suntem sare si lumina in lume. A venit vremea ca vocea noastra sa se auda si votul nostru sa conteze…Nu votati potrivit cu afilierea voastra politica! Nu votati potrivit cu identitatea voastra rasiala! Votati valori! Votati principii! Votati convingeri!..Mergeti la vot! Votul este un drept, dar si o obligatie!”
Dr. David Jeremiah este pastor al Bisericii Shadow Mountain Community Church, o megabiserica din California afiliata Conventiei Baptiste de Sud.




Crestinii protestanti americani au fost fideli in mod traditional  Partidului Republican (de dreapta) cel mai celebru caz de sustinere masiva a fost in favoarea lui  George Bush jr.
"Crestinul" G.Bush care in campanie sa declarat  impotriva avortului si pentru familie , a rămas în istorie datorită declansării  războiului din Irak  care a cauzat nemeroase victime si a  favorizat slăbirea statului Irak urmarea fiind  ocuparea unor zone intinse  de către islamiştii radicali ( care au comis crime în masă împotriva creştinilor). 
La precedentele  alegeri republicanii au votat pe Romney un miliardar mormon, desi in cursa se afla si un pastor baptist . Este imbucurator ca  evanghelicii americanii dau semne că în sfârşit  vor să voteaze ....in spirit creştin, principii si nu partide..









_____________________________________________________________________________


                                   
                                           LACRIMI PENTRU AMERICA  - Apostazia !!






                                                                                      

marți, 10 februarie 2015

Creștinul azi



                                                                        1 Ioan 2: 15


                                                                                     
                                                                               

                                                                   
           


                                              Presiunea credincioșilor firești



       Este evident faptul că trăim în vremurile din urmă. Unul dintre semnele care arată spre aceasta este şi faptul că bisericile au început să semene tot mai mult cu lumea, că lucrurile fireşti au pus stăpânire pe marea majoritate a credincioşilor, în special pe tinerii din adunări. Cel puţin aşa cred 89% dintre cei  care şi-au spus părerea în legătură cu starea tinerilor din adunările de pocăiţi.

De o bună bucată de vreme critica nu-şi mai are loc în adunări. Democraţia a ajuns să facă regula în biserici şi nu se prea mai ştie de supunere şi ascultare. Cei ce conduc adunările trebuie să fie doar maeştrii de ceremonii şi să fie cât mai pricepuţi la aceasta. Ei nu mai sunt părinţi spirituali ci responsabili cu buna dispoziţie a credincioşilor. Supunerea şi ascultarea au devenit obiecte de muzeu. Citim despre ele în Scripturi sau în alte scrieri mai vechi şi ne minunăm cât de înguşti au putut fi credincioşii cândva.
Astăzi fiecare face ce vrea şi din această cauză nu mai există unitate şi bună înţelegere în adunări. Am căzut în capcana întinsă de duşman şi am crezut că suntem mai deştepţi decât Dumnezeu şi am inventat metode noi de conducere sau reguli noi de convieţuire în comunitate. Dar nu este nimic nou sub soare. Metodele noi nu fac altceva decât să ducă la distrugere şi dezastru. Nu se întâmplă deodată aceasta ci în timp, chiar de aceea sunt periculoase pentru că te trezeşti la un moment dat că nu mai poţi face nimic, lucrurile au degenerat şi nu le mai poţi opri.

Sunt totuşi unii care sesizează pericolul şi care caută să fie credincioşi principiilor găsite în Biblie, de fapt credincioşi lui Dumnezeu. Sunt credincioşi care văd firescul din adunări, mai au această capacitate de a discerne. Văd firescul din îmbrăcăminte, muzică, predici, relaţii, etc. Ei sesizează că marea majoritate a credincioşilor nu mai trăiesc conform valorilor stabilite de Dumnezeu ci că trăiesc după cum le place lor, lăsându-se influenţaţi de lume. Şi hotărăsc ca ei să nu se lase înşelaţi şi să rămână credincioşi lui Dumnezeu şi să facă în toate voia Lui. Constată însă că nu este uşor şi întâmpină opoziţie chiar din partea celor ce se numesc fraţi.

Întodeauna a fost o presiune asupra Bisericii din afară. Cei necredincioşi i-au ridiculizat pe cei ce credeau în Isus Hristos şi care căutau să fie credincioşi lui Dumnezeu în toate aspectele. Dar nu doar din afară au fost presiuni asupra credincioşilor ci şi dinăuntru, din mijlocul celor ce se numeau şi se numesc creştini.

A existat în istorie un grup de credincioşi cunoscuţi sub denumirea de “puritani”. Au apărut în Anglia, undeva în jurul anului 1600. Dintre principiile pe care le aveau putem enumera câteva: Recunoaşterea autorităţii supreme a Bibliei; Importanţa predicării Cuvântului ca mijloc de a-i aduce pe oameni la Hristos; Păstrarea purităţii Bisericii; O moralitate strictă şi o ajustare severă după principiile Scripturii; Respectarea drepturilor civile, etc.

Din cauza “îngustimii” lor au intrat în conflict cu autorităţile vremii şi au avut mult de suferit. Când spun autorităţi spun rege şi biserică de stat, care lucrau mână în mână.

Circa o sută din aceşti puritani au fost printre primii colonişti care au ajuns în Noua Anglie, America de mai târziu. Au căutat un loc în care să-şi poată trăi credinţa aşa cum au înţeles ei, fără nici un fel de constrângere. Interesant era că aceşti credincioşi erau buni cetăţeni, nu făceau probleme nimănui, singura lor problemă consta în aceea că erau foarte stricţi în ceea ce priveşte viaţa lor de credinţă şi că nu voiau să facă nici un rabat de la aceasta. Suferinţa lor de aici s-a tras.

Azi, după sute de ani, sunt încă ridiculizaţi de unii dar şi admiraţi de alţii. Ridiculizaţi sau admiraţi pentru că ei au căutat să trăiască în mod practic principiile găsite în Scripturi. Pentru ei Biblia nu era o carte de poveşti, aşa cum este pentru majoritatea creştinilor de azi, ci o Carte practică, care te învaţă cum să trăieşti viaţa zi de zi, în toate aspectele ei.

Constatăm că şi azi ca şi în orice alt timp în istorie, marea majoritate a creştinilor sunt mulţumiţi cu calea lată.

Din start vreau să specific că nu includ în acel grup strict care vrea o trăire cât mai aproape de principiile Scripturii pe legalişti. Aceştia sunt o categorie de credincioşi care au înţeles complet greşit doctrina răscumpărării şi a lucrării de mântuire şi de transformare lucrată de Domnul Isus Hristos şi Duhul Sfânt. Ei sunt urmaşii fariseilor şi cărturarilor din vremea Domnului Isus .....

Nu de ei vorbesc şi pentru a fi cât mai bine înţeles la ce fel de credincioşi mă refer aş da exemplul lui Ioan Botezătorul sau al apostolilor Domnului Isus care I-au spus: “Iată că noi am lăsat totul şi te-am urmat.”

Dacă ar fi să facem un sondaj printre oamenii care nu cunosc Scripturile şi să-i rugăm să ne spună care a fost mai mare legalist, Ioan Botezătorul sau unul dintre fariseii certaţi de Domnul Isus, sunt convins că Ioan Botezătorul ar fi primul pe lista legaliştilor. Şi totuşi nu era aşa. Ba era chiar pe dos. Ioan Botezătorul a fost numit de Domnul Isus “cel mai mare om născut din femeie”.

Şi pentru că am ajuns la Ioan Botezătorul sunt convins că dacă el ar trăi azi şi s-ar adresa credincioşilor din adunări cuvintele lui nu ar fi mai blânde decât au fost faţă de fariseii din vremea lui. Pentru că azi, în adunări, marea majoritate a credincioşilor nu sunt interesaţi de o pocăinţă reală şi autentică ci doar vor să se ascundă de mânia viitoare a lui Dumnezeu. Nu sunt preocupaţi de gloria şi slava lui Dumnezeu cât de faptul că nu vor ei să ardă în focul iadului. Nu le pasă de Dumnezeu ci le pasă de pielea lor. În consecinţă trăiesc pentru ei nu pentru Dumnezeu. Şi ei cred că Dumnezeu este impresionat de faptul că duminica mai merg la adunare, mai cântă un cântec, mai rostesc o rugăciune, de faptul că odată au făcut un botez sau că au ajuns la performanţa înaltă de a vorbi în alte limbi.

Cu toate că se vede că iubesc lumea şi lucrurile ei şi că sunt fireşti prin comportament, îmbrăcăminte şi purtare, ei au o părere foarte bună despre ei. Libertatea în Hristos au înţeles-o în sensul de a fi liberi să trăiască ca lumea, să facă tot ce vor şi cred că vor merge în cer doar pentru faptul că odată au rostit formula magică: “Isus Hristos este Domnul”.

Puţini au înţeles că libertatea de care vorbeşte Dumnezeu este libertatea de a nu mai păcătui, de a nu mai trăi cum trăiesc neamurile. Da, Hristos a venit să ne elibereze! Să cunoaştem Adevărul şi să fim liberi să nu mai păcătuim. Romani 6 cu 14: “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”

Şi acum ce se întâmplă? Marea majoritate din adunări sunt lumeşti şi câţiva sunt legalişti. Dar printre ei se află oameni care Îl caută cu toată inima pe Dumnezeu şi care văd că lucrurile degenerează şi că credinţa multora are doar o formă dar fără conţinut. Ei văd firescul din viaţa celor mai mulţi şi văd că Biblia este sucită după cum vrea fiecare să-şi justifice purtarea lui lumească, văd că principiile lui Dumnezeu sunt călcate în picioare şi poruncile Lui se desfiinţează în folosul datinilor omeneşti. Văd toate acestea şi hotărăsc că ei nu vor trăi o astfel de credinţă ci Îi vor fi credincioşi lui Dumnezeu în toate lucrurile. Şi începe calvarul.

Toţi se ridică împotriva lor, vorbesc de cei din adunare nu din lume. Sunt acuzaţi că ar fi legalişti, că ar fi fanatici, înguşti şi uneori chiar proşti. Şi, fiind în minoritate, sunt marginalizaţi şi riculizaţi, vorbiţi cu răutate pe la spate.

Dar ce nu ştiu cei din adunare este că adunarea aceea mai există şi Dumnezeu încă nu şi-a luat harul în totalitate de acolo nu pentru cei mulţi ci pentru acea rămăşiţă care nu vrea cu nici un chip să se lase atrasă pe direcţia lucrurilor fireşti şi a credinţei ieftine. Ei au înţeles realitatea bătăliei spirituale şi au ales să o poarte prin post şi rugăciune.

Câtă vreme vor mai exista aceşti credincioşi va mai fi har. Când ei vor dispărea biserica va rămâne cu predici sofisticate şi cântări, cu programe tot mai asemănătoare celor din lume, cu forme fără viaţă.

În Luca capitolul 18 Domnul Isus spunea: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”. Întrebarea aceasta era pusă în contextul mai general în care Domnul vorbeşte despre rugăciunea stăruitoare, despre aleşii Lui care strigă zi şi noapte către El. Eu înţeleg că atunci când va veni El nu va mai găsi credinţă, adică acei credincioşi care să vadă răul, compromisul, lumescul şi firescul din adunări şi care să strige necurmat către Dumnezeu să aibă milă. Altfel nu am nici o îndoială că “credinţă” va fi. Adică mult ritual religios, multe programe şi multă forfotă “creştină”. Dar Dumnezeu nu va fi implicat în toate acestea.

Şi pericolul ca această specie de credincioşi să dispară este real. Se fac presiuni asupra lor chiar de cei din biserici. Şi sunt şi ei oameni. Unii poate au ajuns să se întrebe: “Oare nu cumva ceilalţi au dreptate? Iată că sunt singur împotriva curentului. Nu cumva eu sunt greşit şi ceilalţi văd bine?”.....


Pe voi, cei care aţi hotărât să ascultaţi în toate de Dumnezeu şi să nu faceţi nici un compromis, vreau să vă încurajez să nu daţi înapoi. Nu vă lăsaţi impresionaţi de lucrurile noi dar pe care nu le găsiţi în Scripturi. Nu amestecaţi lucrurile fireşti cu cele sfinte şi nu lăsaţi foc străin pe altarul inimilor voastre. Modelul nu este în adunările din America şi nici din altă parte ci în Biserica Primară şi, mai mult, la Isus. Nu lăsaţi ca presiunea celor mulţi să aducă îndoială în inimile şi cugetele voastre. Nu lăsaţi ca batjocurile din partea celor ce-şi spun poporul Domnului să vă demobilizeze, să vă taie din elan. Nu lăsaţi ca focul rugăciunii să se stingă. Rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc şi vă vorbesc de rău, rugaţi-vă pentru lumină peste poporul Domnului.

Omul Lui Dumnezeu, Ieremia, a trecut prin ceva simila Ieremia  capitolul 15:

Ieremia era singur împotriva întregului popor, a poporului care spunea că este al lui Dumnezeu, era batjocorit de acest popor. Şi durerea nu a fost puţină. A hotărât să nu stea în adunarea celor ce petrec, adică a fraţilor lui care se credeau bine în relaţia lor cu Dumnezeu. Şi în locul acceptării lor şi a veseliei din părtăşia cu fraţii lui, a preferat să îşi găsească alinare în cuvintele Domnului care au fost o bucurie pentru inima lui.

Când vine presiunea din partea celor mulţi există tentaţia de a ceda şi de a te conforma mulţimii. Dar Domnul îi spune lui Ieremia că dacă îi va rămâne credincios nu el se va întoarce la fraţii lui ci ei se vor întoarce la el. Chiar dacă va fi greu şi vor fi multe lupte, Domnul îl va însoţi şi ocroti.

Ce să facă cei ce nu vor să ia parte la slobozenia şi petrecerile cu tentă de duhovnicesc din adunările de azi? Cărora li se strigă de către fraţi: “Hei! Cine eşti tu? Te crezi mai bun ca noi?”.

Aşa cum Îi cerea Dumnezeu lui Ieremia soluţia este o mai mare apropiere de Domnul, o dorinţă mai puternică pentru a putea deosebi ce este de preţ de ce nu este de preţ, şi o cercetare mai adâncă a ceea ce poartă eticheta “creştin”. Nu toţi care îşi spun Israel sunt Israel. Şi trebuie luptat cu gândul îndoielii pe care cel rău îl va aduce şi care va suna cam aşa: “Cine te crezi? Eşti tu mai sfânt ca alţii? Dacă ei au dreptate şi tu te înşeli?”

Fie că această şoaptă va fi rostită de “fraţi” sau “surori”, fie că va fi doar la nivelul gândului tău, atunci când te vei trezi singur, tu trebuie să ştii ce crezi şi să nu te clatini. Şi răspunsul hotărât de a rămâne credincios lui Dumnezeu în toate aspectele şi detaliile să fie într-un duh smerit, recunoscând că nu eşti mai bun ca alţii ci a fost şi este doar mila şi bunătatea lui Dumnezeu că valul înşelării, al firescului şi al vieţii superficiale, nu te-a cuprins şi pe tine.


          Dar mergi hotărât înainte pe calea îngustă pe care merg puţini.


" Presiunea credicioșilor  firești "  ( Fragmente ) . Sursa www.radiounison.com
___________________________________________________________________________




 ______________________________________________________________________________

               Dovezi  ale  lipsei  plinătaţii  Duhului  Sfânt 

                              - atitudini  fireşti (caracteristice creştinului lumesc)

                              – gânduri imorale

                              – neascultare

                               – gelozie şi invidie

                               – lipsa dragostei pentru Dumnezeu

                                - lipsa dragostei pentru cei din jur

                                - lipsa dorinţei de-a studia Biblia

                                - dragoste pentru " lume" ca sistem de valori

                                – viaţă slabă de rugăciune

                                 – îngrijorari

                                 – mânie şi nerăbdare

                                 – spirit critic

                                 – încăpăţânare

                                 - necinste

                                 – necredinţă

                                  – slăbiciune

                                  – înfrângere



porumbel-in-soare_superb


                                                        Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt să putem realiza roadele Duhului 
                                                                                                               (Gal. 5:22).

                                            Nu ştiu de ce, dar alergăm după daruri şi nu după roade! Ce e mai important?




___________________________________________________________________________________________




________________________________________________________________________________



                                                          POCĂINŢA  LA CONTROL
.
 O radiografie completă a modului cum este ințeleasă dar  mai ales aplicată pocăința de către creștinii de azi (np).
1.Pocaința mimată
“Pocăit”, un termen devenit un invectiv în spaţiul românesc. Apelativul „pocăitule” are, în general, o conotaţie vădit dispreţuitoare. „Pocăiţi” sunt consideraţi a fi cei care aparţin denominaţiilor evanghelice. Şi totuşi, astăzi, însuşirea acestei titulaturi nu mai comportă semnificaţia reală pe care o poartă termenul în sine. Mulţi pocăiţi nu mai sunt pocăiţi. Asta se vede limpede. Chiar şi de către cei din afara tronsonului evanghelic.
Pocăinţa este mult subdimensionată. Totuşi nu e dispărută încă. Dar o reevaluare se impune în mod cert.
A te pocăi, în termenii contemporani, nu este mare lucru. Pentru mulţi, pocăinţa implică doar o schimbare a etichetei religioase. Dacă până mai ieri cineva era membru practicant sau nepracticant al unei confesiuni istorice, prin schimbarea membralităţii într-o biserică neoprotestantă, respectivul devine astfel pocăit.
Omul, nesatisfăcut cu ce oferea climatul religios anterior, este convins că învăţătura pocăiţilor este mult mai apropiată de revelaţia scripturală.
Mai mult, consideră că adoptarea acestei învăţături îi asigură şi o mai mare certitudine în privinţa eternităţii. Şi atunci, schimbarea macazului se face cu destul de multă uşurinţă, eventual cu câteva zgârieturi din partea celor care au fost coreligionarii respectivului. Dar efectele în viaţa spirituală a celor pocăiţi în asemenea manieră sunt subţiri sau inexistente.
Ce să mai vorbim de cei cu o moştenire evanghelică? Pocăinţa copiilor din familii cu tradiţie neoprotestantă este uneori atât de inconsistentă încât trece efectiv neobservată.
Unii, ca să îngroaşe gluma, afirmă prostesc faptul că „s-au născut în pocăinţă”. Atunci să nu ne mirăm că un procent covârşitor de români s-a născut creştin. Săracii de ei şi săracii de noi dacă ne mulţumim cu astfel de start în viaţa spirituală!
Oameni plini de sine, lipsiţi de patos pentru slujire, cu tendinţe lumeşti şi materialiste umplu astăzi bisericile evanghelice  !!!

Nu ne putem măguli cu numărul membrilor. Calitatea vieţii creştine a multora lasă de dorit. Iar dacă unii chiar încep să trăiască diferit de restul societăţii, faptul acesta nu schimbă realitatea că un număr alarmant de membri ai bisericilor noastre doar au adulmecat pocăinţa.
 Cu toate negaţiile posibile şi cu eventualele explicaţii sofisticate teologic ale unora că respectivii sunt încă prunci spiritual, refuz să admit că pocăinţa a avut loc în dreptul unora. Ştiu bineînţeles că pruncia spirituală se caracterizează încă prin alunecări în păcat, dar ce ne facem cu o trăire conştientă, perpetuă şi durabilă în păcat?
Cum explicăm indiferenţa crasă a membrilor noştri pentru rugăciune, pentru citirea Bibliei sau chiar pentru simpla prezenţă la serviciile de cult, ca să nu mai pomenim de o implicare semnificativă?
2.Pocaința subminată
Pocăinţa este percepută în vremurile noastre în termeni foarte vagi şi lipsiţi de radicalism. Lipsa dovezilor pocăinţei l-a intrigat şi pe Ioan Botezătorul. Oare de ce nu ne-ar tulbura şi pe noi? Dacă „puii de năpârci” din vremea noastră sunt acceptaţi cu uşurinţă ca membri şi asiguraţi că viaţa lor cu Dumnezeu este pe coordonate bune, asta înseamnă că nici măcar noi, liderii, nu mai ştim să cântărim experienţa religioasă măcar la nivelul la care o făcea profetul pustiei.
Ori, sinceri să fim, pocăinţa implică mult mai mult decât se mai solicită astăzi. Dacă teologul german Dietrich Bonhoeffer insista, în secolul trecut, că nu putem accepta noţiunea de har ieftin sau de credinţă comodă, de ce noi, astăzi, am îndulci sau suprasimplifica Evanghelia?
Să nu mă înţelegeţi greşit! Eu nu spun că nu se mai propovăduieşte pocăinţa în mediul evanghelic românesc, ci doar că este promovată o pocăinţă lipsită de valenţe scripturale sau neconformă cu exigenţele divine!
De fapt, ca să crezi în Hristos, mai întâi trebuie să realizezi starea deplorabilă în care te găseşti, să deteşti acea stare şi să faci ceva pentru a o elimina. Pocăinţa faţă de Dumnezeu precede credinţa în lucrarea lui Hristos.
Recunoaşterea, regretarea şi renunţarea la păcat se plasează în mod logic înaintea credinţei în Cel care aduce remediul pentru păcat. Iar fără o pocăinţă veritabilă nu se poate vorbi de o credinţă mântuitoare. Dacă un om nu conştientizează realmente că este un păcătos incurabil, nu va căuta cu disperare o soluţie mântuitoare. O inimă este pregătită să creadă doar dacă în prealabil s-a pocăit aşa cum trebuie.
Nu se grăbeşte nimeni să se dea pe mâna medicilor chirurgi dacă nu a realizat că boala respectivă este gravă. Nimeni nu repară o maşină dacă nu constată în prealabil o defecţiune. Nimeni nu face curăţenie dacă nu observă mai întâi mizeria. Nu are sens să crezi şi să accepţi soluţia cerului dacă nu te vezi un păcătos.
3.Pocaința concretizată
Pocăinţa este cea care zdrobeşte pretenţiile umane. Dacă nu vezi păcatul din viaţa ta la fel de negru precum îl vede Dumnezeu, dacă mai consideri că ai anumite merite, că eşti cineva, că ai o reputaţie religioasă, atunci pocăinţa nu s-a produs în măsura necesară în viaţa ta! Sunt consternat când aud prin biserici rugăciuni de genul: „Doamne, dacă te-am întristat cu ceva, te rog frumos să mă ierţi”.
Această generalizare indică o inimă lipsită de dorinţa unei pocăinţe autentice. Pocăinţa se exprimă specific, nominal. Enumerarea păcatelor, identificarea lor precisă, exprimarea lor concretă arată că eşti convins pe deplin că acele stări, atitudini sau fapte l-au întristat pe Dumnezeu şi că te doare şi pe tine de ele.
Iar dacă este să mai continuăm radiografierea întoarcerii la Dumnezeu, ea se manifestă întotdeauna prin durere sufletească. Termenii ebraici care desemnează pocăinţa de traduc prin a geme sau a gâfâi. Colegul de rugăciune al vameşului arogant se bătea cu pumnul în piept şi invoca mila divină, iar femeia păcătoasă avea lacrimi suficiente ca să ude picioarele Mântuitorului.
Ce să spunem de zilele noastre? Batistele au cam ieşit din uz, făcând excepţie perioadele în care oamenii mai contractează vreo gripă. Ca să nu mai spunem că pocăinţa în termeni iudaici era asociată pe lângă plâns, cu post, cenuşă, saci şi ţărână presărată pe cap. Probabil ne vine să râdem de asemenea gesturi. Le cotăm drept prea deplasate, prea dure. Dar ar trebui să plângem. Să plângem lipsa noastră de sensibilitate la păcat.
Atât de împietriţi suntem încât nici nu mai vedem necesar să vărsăm lacrimi. Convertirile inconsistente, acompaniate de explicaţii seci precum: „nu trebuie să simţi nimic. Nu trebuie să te bazezi pe sentimente”, fac din bisericile noastre o adunătură de oameni insensibili la propriul păcat.
Este adevărat că nu ne fundamentăm siguranţa pe lacrimile pocăinţei, dar nici nu anulăm plânsul pentru păcat. Petru a plâns cu amar când a realizat ce a înfăptuit. Psalmistul spunea că îl doare de păcatul lui (Ps. 38:18). Unii, de durere, şi-au sfâşiat chiar hainele. Ştiu că asemenea stări nu sunt în armonie cu ordinea, pioşenia şi chiar rigiditatea din unele biserici, dar vă reamintesc faptul că marile treziri au început prin pocăinţă. Atât de mari erau strigătele oamenilor după Dumnezeu încât se auzeau de la mari distanţe.
Astăzi, dacă suntem prea mândri ca să ne pocăim, nu vom înregistra nici rezultatele spirituale la care visăm! Ne este ruşine de oameni, ne este ruşine cu păcatul nostru şi de aceea îl mascăm. Dar vine o zi când ceea ce am făcut la întuneric se va vesti de pe acoperişul caselor! Mai bine le scoatem astăzi la lumină printr-o pocăinţă concretă şi sfâşietoare.
4.Pocaința validată
Am analizat ani la rând modul în care se convertesc diverşi oameni. Sunt sigur că au făcut-o şi alţii. Constatarea mea este că se înregistrează uneori doar un uşor regret, manifestat poate prin niscaiva lacrimi. Dar o exprimare reală a pocăinţei se face prin renunţare, nu doar prin remuşcare. Cain, Esau şi Iuda s-au căit, dar nu s-au pocăit. A fost doar o agonie a disperării care nu s-a finalizat într-o îndreptare a situaţiei. A fost, în termeni paulini, o întristare a lumii care nu duce la pocăinţă (2 Cor. 7:10). „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13).
Cocoloşirea unor practici, menţinerea lor, arată că mulţi încă nu au rupt-o cu păcatul, nu au fugit de stricăciunea care este în lume şi că nu şi-au răstignit firea pământească cu patimile şi poftele ei.
Efesenii ne dau o lecţie zdrobitoare prin faptul că au ars cărţile de vrăjitorie care valorau enorm. O inimă lipită de idolii de odinioară este o inimă nepocăită. Ca să-l dau ca exemplu pozitiv şi pe Zacheu, el a fost atât de marcat de puritatea lui Hristos încât a fost dispus să dea jumătatea din averea sa înapoi şi să restituie împătrit celor nedreptăţiţi. Cât ne-a costat pe noi pocăinţa? Cât te-a costat pe tine? Ţi-ai asumat consecinţele trăirii tale în neascultare? Ţi-ai reparat relaţiile? Ţi-ai reglat conturile? Sau eşti atât de iubitor de tine însuţi încât eşti dispus să faci orice doar pentru aţi apăra imaginea? Ai aruncat sticlele cu băutura care te-a robit? Ai eliminat cărţile care te-au întunecat? Ai decis ferm să nu mai vizionezi ceea ce te seducea odinioară? Ai recunoscut ilegalităţile din afacerile tale? Ai renunţat la garderoba din trecut prin care te etalai şi aţâţai pe alţii? Ai distrus orice ingredient de păgânătate din viaţa ta? Fără a fi făcut acestea şi multe altele, pocăinţa cuiva este de doi bani.
Un aspect final, este acela că pocăinţa trebuie să culmineze cu o experienţă conştientă a prezenţei lui Dumnezeu. Lipsa bucuriei mântuirii, absenţa dorinţei după rugăciune, inexistenţa vieţii îmbelşugate din Hristos trebuie să ne dea serios de gândit. Noi nu ne bazăm siguranţa mântuirii pe faptul că ne-am pocăit, ci pe experienţa concretă cu Dumnezeu care derivă din pocăinţă. Dacă pocăinţa este aspectul negativ al convertirii, credinţa fiind aspectul pozitiv al acesteia, atunci convertirea trebuie să se consume într-o experimentare a mântuirii la modul cel mai evident posibil. Doar o presupunere vagă a unei pocăinţe şi asumarea unei credinţe intelectuale cu care se laudă chiar şi credinţele tradiţionale, ca să nu spun că şi dracii şi-o revendică, nu ne garantează un start bun în relaţia cu Dumnezeu.
Dar pocăinţa autentică, acompaniată de credinţă sinceră, conduce la o percepere incontestabilă a prezenţei Duhului Sfânt. Aşadar pocăinţa produce sau cauzează iniţierea în creştinism. Pocăinţa este primul pas spre Dumnezeu. Fără de ea, nici măcar nu s-a pus temelia vieţii spirituale.
Pocăinţa, conform relatărilor biblice, trebuie să fie urmată de revărsarea perceptibilă a darului Duhului lui Dumnezeu. Prin aceasta creştinii din biserica primară au constat că Dumnezeu a dat şi respectivilor pocăinţa ca să aibă viaţa! Pocăinţa nu s-a produs la modul plenar dacă nu a adus după sine o confirmare divină. Validarea pocăinţei o face Dumnezeu şi nu oamenii. Noi putem doar să punctăm modul în care oamenii trebuie să se întoarcă la Dumnezeu.
Replica divină pentru pocăinţa cuiva este însă observată şi de noi. De aceea, o evaluare a pocăinţei este absolut indispensabilă. Chiar dacă este un adevăr care ţine de debut şi unii ar fi preferat să se fi discutat despre aspecte profunde ale vieţii creştine, consider că fără un început bun, nu are sens să abordăm chestiuni mai avansate.
De aceea, vă îndemn cu toată dragostea, verificaţi-vă pocăinţa. Dacă nu aţi început bine, tot ceea ce s-a zidit ulterior se va nărui. Dar sper din toată inima ca măcar cineva să-şi măsoare întoarcerea la Dumnezeu după standardele biblice şi nicidecum după cele ale vremii.

“POCAINTA LA CONTROL  de  Daniel Grigoriciuc
(Sursa www. Perlasuferintei.ro- fragmente)

 ________________________________________________________________________________

Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă!

Un frate pastor mi-a recomandat să ascult mesajul pastorului adventist Iacob Coman, care se pare că s-a lăsat ,,pradă” sincerității și s-a apucat să spună lucruri pe care – pot sa mărturisesc – nu le-am mai auzit niciodată, și nici nu am crezut că o să le aud vreodată din gura unui pastor, și mai ales spuse public, de la amvonul bisericii.
Aproape că încep să am curajul să cred că ne aflăm în faţa unei treziri spirituale, de mare anvergură, trezire pe care o așteptăm cu toți de foarte mult timp.
Din istoria biblică aflam că atunci când un împărat bun și cu frică de Dumnezeu, a urcat pe tron, el a început prin a-și asuma păcatele poporului, începând să-și ceara iertare de la Dumnezeu, în numele poporului, (Nemia, Daniel, etc), după care Dumnezeu a început să lucreze cu acel popor și să aducă trezire și zile bune pentru popor.
Dar să revin, la predica acestui pastor, care are un subiect foarte dur, adresat în primul rând pastorilor, dar și ascultătorilor.
Iacob Coman recunoaște public păcatul de care este afectat tot poporul, dar mai ales, pastorii.
Sinceritatea cu care își recunoaște acesta păcatele, nu numai pe ale sale, dar spune ca este o stare generală, lucrul acesta ma face să cred că se fac pași (chiar dacă mărunți) spre o trezire, fie ea şi în cercuri restrânse.
Sper să se molipsească și alți păstori, de la acest pastor sincer, fiindcă astfel poate se va îndura Dumnezeu și va aduce trezirea intre noi, lucru de care avem nevoie, ca de aerul pe car-l respiram în fiecare moment.
Aşa cum am specificat anterior, Iacob Coman aparţine bisericii Adventiste. Oare sa fie această problemă doar a  lor, a fraților adventiști?
Oare sa fie doar cate un caz izolat, chiar și în rândurile lor?
Dar dacă situația este extinsă, la nivelul tuturor Confesiunilor Evanghelice!?
Vă rog urmăriți mesajul acestui frate și dați-vă cu părerea și voi.
Mesajul este lung, dar merită ascultat, vă asigur că n-o să vă pară rău. Dacă totuși nu dispuneți de timp suficient, vă rog să-l ascultați măcar de la minutul 31.


 Sursa si VIDEO 

 http://family2fam.wordpress.com/2014/03/15/pastorul-iacob-coman-face-o-marturie-socanta/


______________________________________________________________________________



Linkuri crestine partenere :

http://muzicacrestinanet.wordpress.com

http://matrimoniale-crestine-net.wordpress.com

http://crestiniiazi.wordpress.com/muzica-crestina/

http://crestiniiazi.wordpress.com

crestin total, crestin total schimbat, total schimbat