luni, 9 octombrie 2017

Arminianism vs. calvinism



Calvinism  versus  Arminianism – care punct de vedere este corect?

 Calvinismul şi Arminianismul sunt două sisteme teologice care urmăresc să explice relaţia între suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea oamenilor în ceea ce priveşte mântuirea
Calvinismul este denumit după numele lui John Calvin, un teolog francez care a trăit în perioada 1509 – 1564.
Arminianismul este denumit astfel după numele lui Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.
Ambele sistemele teologice pot fi prezentate sintetic în 5 puncte.
CALVINISMUL declară corupţia morală totală a omului,  Corupţia morală totală presupune că fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, aşa încât fiinţele umane nu pot veni la Dumnezeu pe baza voinţei lor proprii.
– proclamă alegerea necondiţionată Alegerea condiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire pe baza cunoaşterii Sale mai dinainte în ceea ce priveşte persoanele care vor crede în Hristos pentru a fi mântuiţi.
– proclamă ispăşirea limitată, Ispăşirea limitată presupunecă Iisus a murit numai pentru cei aleşi.
– proclamă harul irezistibil . Harul irezistibil presupune că atunci când Dumnezeu cheamă o persoană la mântuire, acea persoană va răspunde în mod inevitabil.
– proclamă perseverenţa sfinţilor. Perseverenţa sfinţilor se referă la conceptul potrivit căruia o persoană care este aleasă de Dumnezeu va perseveră în credinţă şi niciodată nu se va dezice de Hristos şi nu se va întoarce de la El niciodată.

ARMIANISMUL  spune că oamenii sunt doar parţial corupţi moral.
Corupţia morală parţială presupune la fel ca fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, însă nu până la nivelul la care oamenii devin incapabili să îşi pună credinţa în Dumnezeu folosindu-se de voinţa lor în acest sens.
-proclamă alegerea condiţionată. Alegerea necondiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire ţinând cont exclusiv de voia Sa, persoana vizată neputând influenţa cu nimic aceasta.
– proclamă ispăşirea nelimitată.
Ispăşirea nelimitată arată că Iisus a murit pentru toţi, însă moartea Sa nu îşi produce efectele până persoana în cauză crede în Hristos.

– proclamă harul care poate fi respins.  Harul care poate fi respins presupune că Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, însă mulţi se împotrivesc şi resping această chemare.
– proclamă mântuirea condiţionată.

 Mântuirea condiţionată este punctul de vedere care spune că un credincios în Hristos ar putea, pe baza liberului său arbitru, să se lepede de Hristos şi astfel să îşi piardă mântuirea.

Daca facem o analiza logica si realista a celor doua dotrine putem trage concluzia ca  armianismul este mai aproape de o interpretare corecta a Scripturii.
Teoria calvinista a predestinarii ,respectiv ca  unii sunt alesi pentru mantuire altii nu ,naste firesc urmatoarea intrebare . De unde sa stiu eu daca sunt printe cei alesi ?
Raspunsul adeptilor calvinismului este : Daca esti printe cei alesi ,in primul rand vei simti o chemare pentru a-l urma pe Hristos  ,apoi vei avea dorinta continua de a te sfinti etc.
Sa fim realisti . Se vede aceasta peseverenta permanenta pentru pocainta si sfintire in bisericile protestante calviniste ? Nu.
Teoria ca teoria …dar practica ne omoara…(spune un proverb )
Avem suficiente exemple in Scriptura care contrazic multe din teoriile calviniste enuntate anterior.
Cateva  exemple : 1 Timotei 3-4 : Lucru acesta este bun si bine primit inaintea ,Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostiinta adevarului”. Deci TOTI nu doar unii…predestinați.
Iar…practica ne demonstreaza ca…
Matei 20:16  “Multi sunt chemati putini sunt alesi “.
Nu toti care sunt chemati , vor ramane pe cale, unii vor cadea .
2 Petru 2:20-22  “Intradevar dupa ce au scapat de intinaciunile lumii prin cunosterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos se incurca iarasi si sunt biruiti de ele ,starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai”…..
Apostolul Pavel confirma aceiasi realitate in  1 Corinteni 5:9-13
.” Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.
Nu toti chemati vor reusi sa se  ridice la standardele chemarii lui Dumnezeu de aceea unii vor fi respinsi in ziua judecatii.:
Ev. dupa   Matei   cap . 25:41 -46

Atunci cum ramane cu  predestinarea ,odata mantuit pentru todeauna mantuit ?

Teoria care nu se confirma prin practica ……se infirma sigura.


Marturii video a celor care au avut revelatia despre judecatata de apoi,rai si iad , aceste marturii confirma  inca odata ca mantuirea se poate pierde.

https://www.youtube.com/watch?v=ICF9m3iDgg0


http://www.divinerevelations.info/documents/pastor_park/romanian_heaven_and_hell_1_to_1000.pdf


..

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Liberalism și neoliberalism "creștin"

                                                                        



Mişcarea liberală a început să câştige teren în bisericile occidentale începând cu anii 1970 infiltrându-se în majoritatea cultelor  protestante . Pe lângă teologia liberală "clasică" a apărut în ultimii ani forme noi precum "neo-liberalismul". Acesta  a căpatat diferite forme de manifestare , predominant fiind curentul renunţarii la forma puritana moştenita de la intemeietorii bisericilor evanghelice  care promova ideea aplicării Scripturii (Noului Testament) ad -litteram în viaţa bisericii şi a credincioşilor spre o formă mai liberală care înlocuieşte cuvântul cu spiritul care stă în spatele cuvântului scris. 
Concomitent a apărut o ofensiva împotriva creştinismului tradiţional, fundamentalist sau conservator denumit de acum promotor de legalism.



                                                                  

 Legalism în viziune liberală însemnând aplicarea ad-litteram a Scripturii. "Să impui autoritatea bibliei asupra a tot ce învăţăm şi practicăm este legalism ..." afirmă neo-leberalii.            
......................................................................................................................
 Promotorii liberalismului în Romania

 Printre promotorii liberalismului teologic în Romania se evidenteaza în mod deosebit grupările nondenominationale dar şi unii pastori fost baptisti sau penticostali, deveniti intre timp lideri ai unor grupari  independente . Pentru unii creştini np din Romania plecati la studii teologice în SUA , contactul cu noua teologie liberală americană a reprezentat o tentaţie de netrecut. Sau dezis de îndata de teologia conservatoare traditională moştenită de la înaintaşi pe care de acum o consideră excesiv de restrictivă , opresivă, devenind instantaneu nişte devotaţi "soldaţi" ai noii teologii  "eliberatoare" (a firii pământesti ). Schimbarea se poate observa în diferenţa de abordare..mai libertină, din bisericile pe care le păstoresc.
                                                                                      
Printre subiectele luate drept tinta de "anti-legalisti" sunt  : Capul acoperit la femei, Separarea bărbaţilor de femei în biserică, Îmbrăcămintea bărbateasca la femei, Restrictionarea muzicii ritmate pop, rock , a tobelor în biserică etc.
O lucrare cunoscuta in acest sens este "Eseul despre legalism -un mare pericol pentru biserica" scris de pastorul Cristian Barbosu instruit in SUA la scoala lui James MacDonald,  Bill Hybels si Rick Warren. :  

 https://koritar.files.wordpress.com/2008/03/eseul-despre-legalism.doc

Acestei ofensive liberale li se opune cei care  raman ferm pe pozitii pentru ramanera la   cuvantul Scripturii. Referitor la subiectul "acoperirea  capului la femei" există mai multe mărturii ale unor persoane care sustin că Duhul Sfânt le-a descoperit că femeile trebuie sa poarte capul acoperit, spre exemplu..

  https://www.youtube.com/watch?v=S2wzQJjpr38

    Referitor la aşezarea credinciosilor in bănci, am avut o experientă personala într-o biserică penticostală  o soră creştină a avut urmatoarea profetie în timpul rugăciunilor " Aşa vorbeşte Domnul ,este o urăciune înaintea mea ca femeile să stea împreună în aceiaşi bancă cu bărbaţii ,doresc ca femeile şi bărbatii să stea separat "
Apostolul Pavel care a recomandat purtarea capului acoperit la femei a fost un om plin de   Duhul Sfânt , la fel cei care au instituit reguli în biserici ca femeile sa stea separat de bărbaţi presupunem că au fost oameni sfinti căluziti de Duhul lui Dumnezeu. 
 Este evident ca aşezarea  bărbatilor alături de femei în biserica este o "ispită" care poate distrage atentia de la serviciul divin , cu siguranţă  regula aceasta "libertina"  nu este de inspiratie divină .
In privinţa muzicii deasemenea am primit o mărturie care confirma ceea ce era deja evident 
"Cu câţiva ani în urmă   am fost în stare de înconştienţa (comă) timp în care Domnul mi-a arătat în cer multe lucruri privitoare la predicatori, slujitori şi la cântăreţi . Cel care ma insotea a zis - tu nu rămâi aici ,că trebuie sa te întorci şi să spui tuturor celor ce cântă că pâna ce felul cântarii lor nu seamană cu cel de aici nu vor putea cânta în împaraţia mea - acolo era o cântare liniştită ,o armonie cu toate  instrumentele că aveai impresia că zbori  ,era o cântare atât de armonioasă şi liniştită care iţi dădea o  pace  deplină.." Oare toate instrumentele ne dau o muzica linistită , armonioasă ? cu siguranţă nu.
 Creştinii sfinti care de-a lungul istoriei de 2000 de ani a bisericii creştine au instituit reguli privind instrumentele,muzica care este potrivita în biserică au fost călauziti de Duhul lui Dumnezeu,  iar Dumnezeu nu se schimbă..

În ce priveste termenul de "legalist " , acestă este folosit în Noul Testament exclusiv referitor la acei creştini care doreau sa păstreze legea iudaică , precum tăierea împrejur sau alte traditii precreştine iudaice, niciodată nu sa folosit referitor la împlinirea cuvantului Noului Testament sau la regulile din biserică.
Liberalismul ca si neoliberalismul este o deviere de la crestinismul autentic scriptural , este o deviere... deci este o erezie.

Pastorul Leonard Ravenhill spunea " Când este ceva ce nu le place bisericilor (sectelor) în biblie ei îi vor spune legalism."

                                                                        


                                                                         


Linkuri : 

 Adevarul despre liberalism si legalism de pastor Cristian Ionescu S.U.A 

"Antiteza conceptuală și contrastul ideologic sunt foarte clare: liberalii ne numesc legaliști, iar noi îi numim… liberali! Pentru ei este o luptă de eliberare a firii pământești, în vreme ce noi luptăm pentru a menține măcar un dram de decență, reverență și bun simț." 

  https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/02/23/adevarul-despre-liberalism-vs-legalism/


lucrurilor/

 Biserica evanghelica persecutata

https://ioan8.wordpress.com/2012/05/25/biserica-evanghelica-persecuta/





                                                                   Pastor  Paul Washer
           Nu exista nimic mai nefolositor pe planeta asta decat un predicator liberal.
                                                                                       


.                                                                             


 

 "CREȘTEREA BISERICII SAU SEDUCEREA BISERICII" de Rudolf Ebertshäuser

Recenzie a cărtii " Viața condusă de scopuri"  de Rick Warren

https://alexb.ro/2012/10/citit-cresterea-bisericii-sau-seducerea-bisericii/

Cât de eretic este Rick Warren http://radoinicolae.blogspot.com/2014/12/cat-de-eretic-este-rick-warren-daca.html
........

joi, 21 septembrie 2017

Marturie transportatorii de biblii

Mărturia lui Dumitru Duduman, transportator de biblii în perioada comunistă. Camera cu șobolani / Camera cu cuie / Ace sub unghie / Bătăi la talpă / Scaunul electric / Arhanghelul Gabriel

https://www.facebook.com/106162616464735/videos/168511890229807/






...

vineri, 23 iunie 2017

Martin Luther - Epistola lui Iacov


                                                                


O analiză obiectivă referitor la reforma protestantă din perspectivă evanghelică cu detalii surprinzătoare din corespondența privată a lui Luther


Rezultatul acestui demers s-a văzut în modul cum a evoluat Reforma. Deşi punctul de plecare al acesteia a fost momentul în care lui Luther, care era preot, i s-a cerut de către Universitatea Catolică din Wittemberg să ţină un curs despre Epistola lui Pavel către Romani (în urma căruia Luther a ajuns la conlcuzia că mîntuirea este prin credinţă), reforma care a rezultat a accentuat atît de mult acest crez încît a neglijat “ascultarea credinţei” (Romani 1:5), adică faptele ca roadă a mîntuirii în viaţa creştinului.

Ceea ce a urmat a fost o reformă parţială, protestantismul fiind caracterizat de un mod de viaţă asemănător celui catolic, cu jumătăţi de măsură bazate pe jumătăţi de adevăruri.

Iată în continuare un fragment preluat de pe “ascultareacredintei.blogspot.com” care ilustrează acest proces…

Biserica Romei predica virtutea faptelor, dar nu o practica. Laicii erau îndemnaţi spre fapte bune şi trăire virtuoasă, dar Biserica punea la dispoziţia păcătosului şi mijloacele de a-şi cumpăra sau câştiga dreptul de a ajunge în rai.

Luther şi ceilalţi reformatori au înlocuit faptele pentru câştigarea mântuirii cu credinţa. Credinţa a fost centrul teologiei Protestante. Luther a mers atât de departe încât a refuzat să recunoască Epistola lui Iacov ca inspirată, considerând-o „epistolă de paie” deoarece insista asupra unei credinţe validate prin fapte. Dar combinaţia doctrinelor incapacităţii omului de a face ceva pentru a se mântui cu credinţa teoretică mântuitoare a dus la o concepţie nefericită şi la un eşec moral al Protestantismului. „Dacă cineva are credinţă, adulterul nu este păcat”, spunea Luther în faimoasa sa predică despre căsătorie (Jarrel, Baptist Church Perpetuity, p. 228).

Luther scria lui Philip Melachton de la Wartburg, într-o scrisoare datată 1 August 1521: „Hai, acceptă! Fii păcătos! Şi nu păcătui pe jumătate: păcătuieşte de-a dreptul, până la capăt! Păcate făcute pe jumătate? Nu; ci din cele adevărate, serioase, păcate enorme! (Lucien Lefabvre, Martin Luther, un destin, p. 112). În 1530, îi scria lui Weller, „Sunt momente în care trebuie să bei un pahar în plus şi să te distrezi, pe scurt, să comiţi vreun păcat din ură şi dispreţ faţă de diavol, ca să nu-i laşi destul loc pentru prostiile minuscule din care să facă un caz de conştiinţă… Deci, dacă diavolul vine în faţa ta şi-ţi spune: ‚Să nu bei!’, răspunde-i imediat: ‚Ba chiar o să beau pentru că tu nu-mi dai voie, şi-o să beau zdravăn!’ Trebuie întotdeauna să faci ceea ce Satana îţi interzice!” Şi adaugă: „Ce alt motiv crezi că am să beau din ce în ce mai mult din vinul meu curat, să spun tot mai multe vorbe fără nici o reţinere şi să iau parte din ce în ce mai des la mese bogate? Ca să-mi bat joc de diavol şi să-l supăr, aşa cum el îşi bătea joc de mine şi mă supăra odinioară!” Şi apoi, „Oh, dac-aş putea în sfârşit să imaginez un păcat enorm ca să-l decepţionez pe diavol şi să înţeleagă odată că nu recunosc nici un păcat şi conştiinţa mea nu-mi reproşează nici unul!” (Ibid, p. 193).

Mesajul lui Luther este şocant, dar chiar dacă ar fi să luăm în considerare argumentul că Luther exagera doar, cum făcea adesea, o analiză a efectului predicilor sale printre populaţia protestantă va arăta că aceste lucruri nu se rezumau doar la teorie, dar erau luate în serios şi practicate. 
Doctrinele voinţei sclave, supuse naturii păcătoase, a predestinării şi a salvării prin credinţă teoretică a dus în Protestantism la scuzarea păcatului
Această combinaţie periculoasă a provocat asaltul Anabaptist asupra eticii Protestante.

Opiniile diferite ale celor trei tabere, Catolice, Protestante şi Anabaptiste, cu privire la autoritatea Scripturii a dus la percepţii diferite asupra felului credinţei şi a rolului ei în mântuire. Percepţiile diferite ale credinţei au dus la moduri diferite de trăire a vieţii.


În nici un alt domeniu nu au ieşit Anabaptiştii (“re-botezaţii”, numiţi aşa pentru că se botezau din nou la o vîrstă adultă, n.n.) mai mult în evidenţă decât în acest aspect practic. Philip de Hesse, pe ale cărui domenii Anabaptiştii s-au bucurat de mai multă toleranţă decât în celelalte landuri germane, spunea: „Eu văd cu adevărat mai multă îmbunătăţire morală printre ei decât printre cei care sunt luterani” (Verduin, op. cit., p. 108). Aşa de mare era diferenţa dintre Anabaptişti şi ceilalţi încât oricine încerca să ducă o viaţă curată era suspectat de a fi Anabaptist. Harold Bender, în faimosul său eseu „Viziunea Anabaptistă”, a citat o mărturie pozitivă din partea unuia dintre marii adversari ai Anabaptiştilor, Franz Agricola: „Printre sectele eretice existente, nu este nici una care în aparenţă duce o viaţă mai pioasă decât Anabaptiştii. Cât priveşte viaţa lor publică, exterioară, ei sunt ireproşabili. Între ei nu se găseşte nici o minciună, înşelăciune, înjurătură, ceartă, limbaj respingător, mâncare şi băutură intemperată, afişare a bunurilor personale, ci umilinţă, răbdare, dreptate, îngrijire, cinste, cumpătare, sinceritate într-o aşa măsură că s-ar putea presupune că ei aveau Duhul lui Dumnezeu” (Hershberger, Recovery of the Anabaptist Vision, p. 45).

Chiar şi Reformatorii admiteau aceasta. Capito mărturiseşte că radicalii (anabaptişitii n.n.) „se păzeau de viciile ofensatoare atât de comune printre ai noştri” (Verduin, op. cit., p. 108). Predicatorii Reformaţi din Berna observau: „Anabaptiştii au asemănarea unei pietăţi exterioare într-un grad mult mai ridicat decât noi sau celelalte biserici care, în uniune cu noi, îl mărturisesc pe Cristos; şi ei evită păcatele ofensatoare care sunt foarte comune printre noi” (Verduin, op. cit., 109).


Caspar Schwenckfeld, discipol al lui Luther, care mai târziu a devenit Spiritualist, afirma: „Sunt calomniat, atât de predicatori cât şi de alţii, că sunt Anabaptist, la fel cum tuturor celor care trăiesc o viaţă creştină adevărată, pioasă, li se dă aproape peste tot acest nume” (Hershberger, op. cit., p. 46-47). „Bullinger însuşi se plângea că‚ există unii care în realitate nu sunt Anabaptişti, dar şi-au pronunţat aversiunea faţă de senzualitatea şi frivolitatea lumii, prin urmare condamnând păcatul şi viciul, fiind în consecinţă numiţi sau numiţi greşit Anabaptişti de persoane capricioase.’ Vasta colecţie de materiale originale Anabaptiste, numită comun Taufer-Akten, care se află în curs de publicare, conţine un număr de ilustraţii specifice ale acestui fapt. În 1562 un anume Caspar Zacher din Wailblingen în Wittemberg a fost acuzat că ar fi fost Anabaptist, dar registrele curţii relatează că din moment ce acesta era un om invidios care nu se putea înţelege cu alţii, şi care începea deseori certuri, făcându-se de asemenea vinovat de faptul că înjura şi blestema şi avea asupra lui o armă, el nu a fost considerat a fi Anabaptist. Pe de altă parte, în 1570, un anume Hans Jager din Vohringen în Wurttemberg a fost adus înaintea curţii sub suspiciunea de a fi Anabaptist în primul rând fiindcă nu înjura şi trăia o viaţă ireproşabilă” (Ibid.).

Anabaptiştii erau dedicaţi teologiei „uceniciei”. Pentru ei, creştinul era mântuit din păcatele sale, nu în ele (sublinierea noastră). Creştinul putea să cadă în păcat, dar nu putea trăi în el. Cine trăia în păcat nu era considerat a fi mântuit, indiferent cât de drept era în doctrină. Călăuzirea Duhului nu se rezuma doar la călăuzirea în adevărata doctrină, ci în aplicarea acesteia în viaţa de zi cu zi. Bender susţine că „Marele cuvânt al Anabaptiştilor nu a fost ‚credinţa’, ca pentru reformatori, ci ‚urmarea’ (nachfolge Christi)” (Hershberger, op. cit., p. 43).

Pentru ei, iubirea aproapelui era dovada naşterii din nou. Thomas Manz spunea din închisoare în una din ultimele sale scrieri: „De aceea, urmându-l pe Cristos pe adevărata cale pe care El Însuşi ne-a arătat-o, adevăraţii Săi slujitori nu trebuie să urască pe nimeni. Avem înaintea noastră această lumină a vieţii şi ne bucurăm să mergem pe acea cale. Dar oricine este plin de ură şi invidie, oricine trădează, acuză, bate şi se ceartă în mod mizerabil, nu poate fi Creştin” (Liechty, op. cit., p. 19).

Acest fel de viaţă le-a atras simpatia şi aderenţa multora. Wenger îl citează pe Sebastian Franck care scria în 1530: „S-a ridicat din litera Scripturii, independentă de bisericile de stat, o nouă sectă care a fost numită Anabaptişti… Prin impresia bună a acestei secte şi chemarea lor la litera Scripturii la care ei aderau strict, şi-au atras în sânul lor multe mii de inimi temătoare de Dumnezeu care aveau zel pentru Dumnezeu” (Hersberger, op. cit., p. 175). Harold Bender îl citează pe Franck: „Anabaptiştii … au câştigat în scurt timp o mare mulţime de discipoli… atrăgând multe suflete sincere care aveau râvnă pentru Dumnezeu, căci ei nu învăţau altceva decât iubirea, credinţa, şi crucea. Se arătau a fi umili, răbdători sub multă suferinţă; ei frâng pâinea între ei ca dovadă a unităţii şi iubirii. Se ajută cu credincioşie unii pe alţii şi îşi spun unii altora fraţi… Au murit ca martiri, cu răbdare şi umilinţă îndurând orice persecuţie” (Hershberger, op. cit., p. 46).


Au fost acuzaţi că se cred sfinţi, fără păcat. Însă ei întotdeauna au respins perfecţionismul. Menno spunea: „Să nu credeţi că ne lăudăm că suntem perfecţi şi fără păcat. Deloc. Cât despre mine, eu mărturisesc că deseori rugăciunile mele sunt amestecate cu păcat şi neprihănirea mea cu prihana” (Verduin, op. cit., p. 103). Hubmaier răspunde aceleiaşi acuzaţii: „Dar acuzaţia că ne lăudăm că nu mai putem păcătui după botez şi alte asemenea lucruri, este o nedreptate monstruoasă. Fiindcă noi ştim că atât înainte cât şi după botez, suntem nişte bieţi păcătoşi mizerabili, şi dacă spunem că nu păcătuim, suntem mincinoşi şi adevărul nu este în noi” (Estep, op. cit., p. 155).

Urmarea lui Cristos, imitarea Lui, le aducea ură, dispreţ, suferinţe, persecuţie şi de multe ori sfârşitul tragic în mâinile călăilor. Experimentarea „Cristosului amar”, după cum numeau toate aceste suferinţe, era pentru ei o dovadă incontestabilă a adevăratei ucenicii. Persecuţia şi martirajul le întăreau convingerea că ei reprezintă adevărata turmă a lui Cristos, care a profeţit că urmaşii Lui vor fi persecutaţi. Într-adevăr, mulţi au murit cu o rugăciune, o cântare sau un îndemn pentru spectatori pe buze, demni şi neclintiţi în hotărârea de a-L urma pe Domnul lor până la capăt.

Cele trei mari tabere promovau un „creştinism” diferit nu doar în aparenţă, ci în esenţă. Catolicismul vede în primirea harului prin intermediul unei instituţii sacramentale-sacerdote esenţa creştinismului. Protestantismul are ca esenţă experimentarea harului lui Dumnezeu în adâncul fiinţei prin credinţă. Pentru Anabaptism, esenţa creştinismului este transformarea vieţii prin credinţă, în imitarea lui Cristos. Aceste trei concepte nu se puteau amesteca.




sursa:  http://bisericamanastur.ro/2011/01/09/iacov-epistola-de-paie/










...

vineri, 13 ianuarie 2017

Luther versus. Iacov

                                                                         
                                                                                                                      

Indiscutabil  Martin Luther a avut o contribuiţie remarcabilă la reformarea creştinismului prin eliminarea învătăturilor adăugate în doctrina şi practica bisericilor istorice multe dintre acestea de origine pagână si instituirea Scripturii ca singura autoritate supremă  în domeniul spiritual. Şi cu toate acestea deşi unii p/np au tendinţa să îl idolatrizeze, Luther a fost şi el un om ca fiecare cu calitaţi si imperfectiuni. 
Doctrina mântuirii prin credintă şi nu prin fapte (asa cum proclamau bisericile istorice) a fost elaborată iniţial de Luther .Obsedat de dificultatea obtinerii mântuirii de către  creştinul de rând, lui Martin Luther preotul catolic pe atunci, îi răsare în minte un gând inspirat din epistola lui Pavel către Efeseni 2 :8-9  şi anume mântuirea nu este prin fapte ci doar prin credinţă. Luther a înlocuit faptele cu credinţa. Pentru că o  anumită carte din Noul Testament şi anume Epistola lui Iacov se abătea oarecum de la doctrina inventată de el, Luther nu a acceptat sa recunoască această epistola scrisă de apostolul Iacov fratele ntuitorului şi o numeşte  “epistola de paie” unele surse spun chiar că a aruncat aceasta carte în raul Elba, în semn de dispreţ.

Doctrina de altfel foarte atrăgatoare a mântuirii doar prin credinţă a fost preluată şi de neoprotestanţi care parcă pentru a pune la colţ si mai mult „faptele bune” au adaugat la deja cunoscutul verset din Efeseni 2 :8-9  un verset preluat de Vechiul Testament  „ faptele noastre bune sunt ca o haină manjită „ (Isaia 64).
Indiscutabil doctrina mânturii prin fapte promovată de ortodocşi si catolici nu are temei pentru că nu poţi să ştergi vina unui păcat printr-o faptă bună ,apostolul Pavel ne spune foarte clar acest lucru  în Efeseni 2:8  mântuirea nu se poate obţine decât prin Hristos .
 Asta însa nu ne scuteşte de îndatorirea de a face fapte bune prin care să dovedim autenticitatea credinţei noastre. Sacrificiul lui Isus Hristos pe cruce în locul nostru nu este gratuit ,El a făcut totul şi noi să nu facem nimic pentru cei din jurul nostru ? jertfa lui Hristos ne obligă să nu fim indiferenţi faţă de semeni  .
Cei mai multi p/np cred totuşi că a face  "fapte bune"  este ceva facultativ, opţional dacă ai "darul" facerii de bine, dacă ai dorinţa sau plăcerea de a face bine o faci, dacă nu, nu oricum mântuirea este prin credinţă ,nu prin fapte.

Domnul Isus Hristos însa are o pozitie  tranşantă în acestă problemă în Evanghelia după Matei capitolul 25 versetele 31-46 ...
41. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! 42. Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; 43. am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine." 44. Atunci Ii vor raspunde si ei: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?" 45. Si El, drept raspuns, le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut." 46. Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica."

Această prezentare făcută de Mântuitorul Hristos referitoare la judecata finala ,nu pare să confirme sub nici o formă ideea că faptele bune sunt facultative, că dacă le nesocoteşti nu e nici o problemă. .
Ceia ce se spune în unele biserici de îndata ce le-ai trecut pragul că odata ce ai crezut şi te-ai botezat (la ei) -sigur esti mântuit (indiferent ce faci mai departe ) te poate duce la autoamăgire. In realitate  Evanghelia  pe lângă credinţă ne revelează şi alte  conditii de îndeplinit pentru a fi încredintat că vei obtine mântuirea  iar ceea ce a spus Hristos in Matei 25 nu poate fi trecut cu vederea . 
 Isus Hristos va judeca în ziua Judecătii pe fiecare în parte după Evanghelii (nu după doctrina cultului x,y) Hristos  va despărtii “oile de capre”  după cum este scris .

Din păcate majoritatea credincioşilor nu pot face deosebirea între ce vine de la doctrina cultului şi ce vine din Scripturi , din moment ce toate sunt rostite de la anvon. 
Este totuşi foarte important sa descoperi adevărul prin călăuzirea Duhului Sfant în Scripturi în aşa fel încat să poţi să  faci diferanţa între Scriptură şi doctrina cultului acordând prioritate Evangheliei .

Unii ar putea fi şocati, intrigati , neîncrezători de o mărturie precum cea de mai jos, există mai multe mărturii de acest fel, însa daca stăm să analizâm,ea are legitimitate scripturală. Să ne amintim  doar de pilda bogatului ajuns în iad......pentru ce a ajuns el in iad ? ,pentru că a fost bogat sau pentru ca a fost avar, zgârcit, nepasător faţă de semeni....(?)


                                                                                    

 Marea majoritate a mărturiilor persoanelor care au experimentat moartea clinică sau vedenii despre întâlnirea cu Hristos şi judecata Sa ,spun că toţi oamenii se vor înfăţişa înaintea lui Hristos pentru judecată conform cu 2 Corinteni 5: 10  (excluzându-i poate pe cei ce vor merge direct în iad) .Nimeni nu are garantată mântuirea 100% cum cred unii că ei vor merge direct în rai pe baza credinţei lor . 
Cuvântul lui Hristos din Ioan  5 : 24 adresat evreilor care îl ascultau are cu totul alta semnificatie decât cel de a garanta cuiva mântuirea fără a da socoteală pentru viaţa trăită în trup, una dintre dovezi este chiar Matei 25 : 31-46 , sau Romani 14:10-2 Corinteni 5:10,Evrei 9:27-1 Ioan 4:17,etc.

Într-una din duminicile trecute la "Ora biblică" un "frate" bine îndoctrinat dintre cei care nu ratează nici o ocazie să ia și el cuvîntul sa ridicat şi a spus urmatoarele : "Noi trebuie sa facem lucrările Domnului ,nu fapte bune ,că fapte bune fac şi dracii"...
Bine ar fi fost  să dea şi niște explicații, să ne spună de unde a scos-o și pe asta  "nu fapte bune că și dracii fac fapte bune" ,cu siguranţă nu scrie astfel de lucruri în biblie. Această afirmație arată totuși cum o anumită doctrină poate deforma interpretarea Scripturii.
 Lucrările Domnului și faptele bune nu pot fi puse în opoziție , cele două merg întodeauna împreună.

Scriptura despre fapte...     
   -Todeauna vor fi saraci in tara ,de aceea iti dau porunca aceasta .Sa-ti deschizi mana fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta. .Deuteronom 15:11
-Faptele voastre vor avea o rasplata 2 Cron 17:7
-El da omului dupa faptele lui Ion 43:11,Psalm  28:4; 62:12 :94:2;Ier 50:29:Ezek7:3;si 8 
-Le voi rasplati dupa faptele lor .Ier 25:4 
-Ca ei sa vada faptele voastre bune Matei 5:16 
-Fiul ...va rasplati fiecaruia dupa faptele lui Matei 16 :27
-Tabita...Ea facea o multime de fapte bune si milostenii. Fapte 9 :36
-Care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui Romani 2:6
-Orice fapta buna si orice lauda ,aceea sa va insufleteasca Filipeni 4:8
-Sa fie bogati in fapte bune 1 Timotei 6:18
 -Sa fie cei dantai in fapte bune Tit 3:8 si 14
-Ca un inplinitor cu fapta va fi fericit in lucrarea lui Iacov 1:25
-Credinta daca n-are fapte este moarta Iacov 2:17
-Dati-va toate silintele ca sa uniti cu credinta voastra fapta 2 Petru 1:5
-Copilasilor sa nu iubim cu vorba ci cu fapta si cu adevarul 1 Ioan 3:18
-Ei se vor odihni de ostenelile lor caci faptele lor ii urmeaza Apoc.4:13
-Iacov 2 19,20 Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred… si se infioara!
-Vrei, dar, sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica?
-Matei 25 :41. Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceti-vă de la Mine, blestemaţilor, in focul cel veşnic care a fost pregatit diavolului şi îngerilor lui!
42. Căci am fost flămând, si nu Mi-ati dat sa mănânc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau;
43. am fost străin, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav şi in temnita, si n-aţi venit pe la Mine.”

-Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.Faptele Ap. 2 :43

În ultimul timp bisericile neoprotestante au fost invadate de tot felul de erezii , printre acestea liberalismul care îşi permite să eticheteze creştinismul adevărat care interpretează Scriptura ad-literam, ca fiind "legalist" , ei pledând pentru eliminarea (ignorarea)  lucrurilor considerate de ei neesenţiale .
 Tit  3 :10-11 (versiunea originală)   De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, Ştiind că acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.

A man that is an heretick after the first and second admonition reject   Titus  3:10 King James bible





.......