Zilele trecute a avut loc la Iași în fața Casei de Cultură o evanghelizare organizată de o biserică penticostală cu aprobarea primăriei. Predicator principal a fost Cristi Boariu , acesta a avut un discurs întrăzneț dar care a deranjat lumea ortodoxă Iașul fiind cunoscut ca un bastion al ortodoxiei sau poate chiar ''capitala ortodoxiei'' din România, dar se pare că pastorii penticostali au ignorat acest ''detaliu''. Au fost evenimente asemănătoare la Cluj, Oradea , Timișoara fără incidente doar că Iașul este un punct sensibil. Pastorul Cristi Boariu a spus printre altele:
„Iași
este un oraș religios, dar nu avem nevoie doar de o religie. Avem
nevoie de o salvare, de o transformare. Avem nevoie de o viață nouă. Nu
Paraschiva te ajută, ci Hristos te ajută. Nu moaștele te învie, ci
Hristos te învie.”
Pentru un neoprotestant aceste cuvinte par absolut normale, nu și pentru un ortodox fundamentalist, fanatic pentru care Parascheva este un ''zeu'' la care se închină , de la care cere ajutor , vindecare de boli etc. și asta stând 10 - 20 de ore la cozi imense .
Iași este orașul umde cultul Paraschevei este dus la un nivel incredibil , de ev mediu , este considerat o insultă teribilă să pui în discuție cultul pentru acest personaj care întruchipează oarecum chiar religia ortodoxă cu închinarea la sfinți și moaște. Așa că nu este de mirare că au sărit ca arși mulți ortodocșii dogmatici , fundamentaliști reaprinzând focul mocnit al urii pentru cei numiți de ei ''sectanți''.
Însă a venit și reacția penticostailor implicați care au încercat să explice care a fost de fapt scopul mesajului lor.
Oricum o intersectare între ortodocși și penticostali nu putea să nu iese decât cu scântei.
Răspunsul pastorului Cristi Boariu pe fb:
CE AM SPUS LA IAȘI: O CLARIFICARE NECESARĂ.
Am fost numit „blasfemator” și acuzat public de „defăimare” pentru câteva cuvinte spuse la Iași. Îmi mențin ceea ce am spus. Dar înainte să mă judecați, vă rog să citiți ce am spus de fapt și de ce.
Iată exact ce am spus pe scenă, în întregime, în acel context:
„Iași este un oraș religios, dar nu avem nevoie doar de o religie. Avem nevoie de o salvare, de o transformare. Avem nevoie de o viață nouă. Nu Paraschiva te ajută, ci Hristos te ajută. Nu moaștele te învie, ci Hristos te învie.”
Un ziar național a relatat aceste cuvinte fără contextul lor complet, iar în ultimele zile mai mulți preoți ortodocși (și chiar purtătorul de cuvânt al Patriarhiei) au reacționat public.
Aceste reacții numesc afirmația mea „defăimare” și „ofensă adusă simbolurilor religioase”.
Vreau să răspund limpede: cine ascultă mesajul întreg vede că am venit să chem oamenii la mântuire și la o viață nouă în Hristos, nu ca să insult pe cineva sau să chem la ură.
S-a comentat și faptul că am vorbit cu voce tare sau că am „strigat”. Da, predic cu intensitate, așa cum fac de ani de zile, dar intensitatea vocii nu transformă un mesaj într-un atac. Chiar Evanghelia spune că, într-un context public, „Iisus a stat între ei și a strigat” (Ioan 7:37). Problema importantă nu este volumul vocii, ci adevărul sau falsitatea cuvintelor rostite.
A spune ce cred, pe baza Scripturii, despre cine ajută și cine mijlocește nu este defăimare, ci este exercitarea aceleiași libertăți religioase pe care o cer și pentru ceilalți.
Dezacordul teologic nu poate fi confundat automat cu defăimarea. Libertatea religioasă trebuie să includă și libertatea de a ajunge, citind Scriptura, la concluzii diferite de doctrina unui alt cult.
Vreau să fiu corect cu ceea ce credeți. Știu că nu spuneți că Parascheva vindecă prin puterea ei și că faceți distincție între închinarea datorată numai lui Dumnezeu și cinstirea adusă sfinților. Nu vă atribui o învățătură pe care nu o țineți.
De aceea, afirmația mea nu lovește un „om de paie”: nu contest că-I dați lui Hristos puterea, ci pun o singură întrebare despre practica de a adresa cereri și rugăciuni către Parascheva.
De altfel, chiar în textul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei prin care sunt acuzat se spune despre credincioșii veniți la moaște că vin „să se roage și să-i ceară ajutorul”.
Tocmai aceasta este problema teologică pe care am ridicat-o la Iași: cui ne adresăm în rugăciune și de la cine cerem ajutorul?
Nu am contestat dreptul niciunui ortodox de a-și practica liber credința. Dar aceeași libertate religioasă îmi permite și mie să spun public ceea ce cred pe baza Scripturii.
Mi-au fost aduse mai multe texte biblice drept contraargument. Le cred pe toate.
Problema nu este textul biblic, ci concluzia care este trasă din el.
1. OASELE LUI ELISEI (4 REGI 13:21)
Da, un mort a atins oasele lui Elisei și a înviat.
Dar unde spune textul că după aceea israeliții s-au rugat lui Elisei, au făcut pelerinaje la oasele lui sau i-au cerut ajutorul?
Dumnezeu poate folosi materia într-o minune, fără ca materia folosită să devină apoi obiect de venerare sau o practică permanentă pentru poporul lui Dumnezeu.
Dumnezeu a lucrat prin toiagul lui Moise și totuși nu ne închinăm toiagului.
Dumnezeu i-a dat lui Ghedeon semnul cu lâna. De ce nu scoatem lâna afară noaptea ca practică religioasă?
Și mai clar: Dumnezeu a folosit șarpele de aramă pentru vindecarea israeliților, dar când oamenii au început ulterior să-i ardă tămâie, Ezechia l-a sfărâmat (Numeri 21:8-9; 4 Regi 18:4).
După vindecarea ologului, Petru spune:
„Bărbați israeliți, de ce vă mirați de acest lucru, sau de ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca și cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?” (Fapte 3:12)
Observați ce face Petru: refuză ca minunea să fie atribuită puterii sau cucerniciei lui. Minunea s-a făcut prin el, dar puterea nu era a lui. Petru era instrumentul dar Dumnezeu era sursa.
Iar când Corneliu cade înaintea lui, Petru îl ridică: „Scoală-te. Și eu sunt om.” (Fapte 10:26)
Oricare ar fi natura exactă a gestului lui Corneliu, reacția lui Petru rămâne remarcabilă: nu îl primește, ci îl ridică și se așază alături de el ca om.
3. ȘTERGARELE LUI PAVEL (FAPTELE 19:11-12)
Textul spune limpede: „Și Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite.”
Cine făcea minunile? Dumnezeu.
Pavel și materia puteau fi instrumente. Sursa puterii rămânea Dumnezeu.
4. RUGĂCIUNEA DREPTULUI (IACOV 5)
Da, „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”.
Pasajul spune despre cel bolnav: „Să cheme preoții Bisericii” (Iacov 5:14, Biblia Ortodoxă). Termenul din textul grecesc este presbyterous — „prezbiterii” Bisericii.
Aceștia vin la cel bolnav și se roagă pentru el dar textul vorbește despre credincioși aflați în viață care se roagă lui Dumnezeu pentru un alt credincios nu despre prezbiteri morți.
Nu spune să ne rugăm unui credincios plecat din această viață și să-i cerem lui ajutorul.
5. RUGĂCIUNILE SFINȚILOR (APOCALIPSA 5:8)
Textul spune „rugăciunile sfinților”, nu „rugăciunile adresate sfinților”.
Iar când Ioan cade înaintea îngerului, acesta îl oprește și îl îndreaptă spre Dumnezeu (Apocalipsa 19:10; 22:8-9).
Dacă Petru îl ridică imediat pe Corneliu spunând „Și eu sunt om”, iar îngerul îl oprește pe Ioan și îl îndreaptă spre Dumnezeu, întrebarea rămâne:
Unde găsim în Noul Testament îndemnul de a adresa rugăciuni celor plecați din această viață?
6. CINE ESTE MIJLOCITORUL?
Scriptura spune foarte clar: „Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.” (1 Timotei 2:5)
Același capitol ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alții (v. 1), deci mijlocirea unică a lui Hristos nu exclude rugăciunea credincioșilor unii pentru alții.
Dar Noul Testament merge chiar mai departe. Când vorbește despre mijlocirea care are loc în cer, Epistola către Evrei Îl indică explicit tot pe Hristos:
„Pentru aceasta şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea este viu ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25)
Observați: Hristos este viu și mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
De aceea întrebarea rămâne: dacă Noul Testament ne arată explicit rugăciunea credincioșilor unii pentru alții pe pământ și Îl arată explicit pe Hristos mijlocind pentru noi în cer, unde ne arată credincioșii de pe pământ adresând rugăciuni sfinților din cer și cerându-le mijlocirea?
Știu că îmi veți răspunde: sfinții nu sunt morți, ci vii în Hristos, căci Dumnezeu „nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor” (Matei 22:32; Luca 20:38).
Sunt de acord că cei adormiți în Hristos sunt vii înaintea lui Dumnezeu.
Dar acest adevăr nu înseamnă că Scriptura încetează să-i numească „morți”. Pavel vorbește despre „cei morți în Hristos”, care vor învia (1 Tesaloniceni 4:16). Ei sunt vii înaintea lui Dumnezeu, dar trupurile lor au trecut prin moarte și așteaptă învierea.
Și, chiar dacă sunt vii înaintea Lui, faptul acesta nu ne spune că trebuie să le adresăm rugăciuni.
Nicăieri în Noul Testament nu vedem un credincios de pe pământ adresând rugăciuni unui credincios plecat din această viață și cerându-i ajutorul.
A crede că sunt vii înaintea lui Dumnezeu este una; a le adresa rugăciuni este alta, iar acest al doilea pas Scriptura nu ni-l arată nicăieri.
Dar în cazul lui Hristos există ceva unic: El nu doar trăiește, ci a înviat din morți și a biruit moartea.
„Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.” (Romani 6:9)
Și tocmai de aceea răsună atât de puternic întrebarea îngerilor de la mormânt:
„De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.” (Luca 24:5–6)
Desigur, contextul direct al acestor cuvinte este învierea lui Hristos. Dar ele îmi îndreaptă privirea exact acolo unde trebuie să rămână: spre Hristos cel înviat.
De aceea eu nu mă duc la o raclă cu moaște ca să caut ajutor, vindecare sau mijlocire. Mă duc la Hristos pentru ca mormântul Lui este gol. El a biruit moartea! El este viu, El mijlocește și El mântuiește.
Și Scriptura spune despre El:
„Pururea este viu ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25)
8. IACOV, CEL DINTÂI APOSTOL MARTIRIZAT
Iacov, fratele lui Ioan, a fost cel dintâi dintre apostoli care a murit pentru Hristos:
„Și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.” (Fapte 12:2)
În acel moment, Petru și Pavel erau în viață și în plină lucrare.
Dacă rugăciunea către sfinții adormiți și pelerinajul la moaștele lor ar fi fost învățătura apostolilor, aici era locul cel mai firesc să înceapă: un apostol iubit, martirizat, cu ceilalți apostoli de față.
Și totuși, ce ne arată Scriptura imediat după?
În exact același capitol, când Petru este arestat, Biblia spune:
„Se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.” (Fapte 12:5)
Observați formularea: rugăciune către Dumnezeu.
Nu i s-au adresat lui Iacov, cel abia martirizat, cerându-i mijlocirea, ci s-au rugat lui Dumnezeu.
Nu găsim în relatarea Noului Testament un pelerinaj la mormântul lui Iacov, o rugăciune adresată lui sau un îndemn al apostolilor ca Biserica să-i ceară mijlocirea.
DE ACEEA, ÎNTREBAREA MEA RĂMÂNE SIMPLĂ:
Unde găsim în Noul Testament un creștin care se roagă unui credincios plecat din această viață și îi spune: „Ajută-mă”?
Nu pun această întrebare ca să lovesc pe cineva, ci ca fiecare să o cerceteze singur, cu Biblia deschisă în față.
A-i respecta și a-i cinsti pe oamenii credincioși care au trăit înaintea noastră este una.
A le adresa rugăciuni și a le cere ajutorul după moarte este alta.
Respect dreptul ortodocșilor de a crede diferit și cer aceeași libertate pentru mine.
Dar afirmația mea rămâne neschimbată:
NU PARASCHIVA TE AJUTĂ, CI HRISTOS.
NU MOAȘTELE TE ÎNVIE, CI HRISTOS.
Iar dacă Dumnezeu alege să lucreze printr-un apostol, un profet sau chiar prin materie, slava nu aparține instrumentului, ci Dumnezeului care face minunea.
Și acum, un singur lucru vă cer:
Nu mă credeți pe cuvânt. Nu vă bazați orbește nici pe mine, nici pe vreun preot.
Luați voi înșivă Biblia în mână. Citiți-o.
Așa au făcut și credincioșii din Bereea. Ei au primit ceea ce li se predica, dar verificau totul prin Scriptură:
„Ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa.” (Fapte 17:11)
Fiecare român are dreptul și libertatea să deschidă Scriptura și să vadă cu ochii lui ce scrie, nu doar ce i se spune că scrie.
Eu nu vă chem la vreo confesiune religioasă. Vă chem la cercetarea Cuvântului.
Iar dacă Cuvântul vă va arăta ceva diferit de ce am spus eu, urmați Cuvântul, nu pe mine.
Pentru că, până la urmă, nu părerea mea și nici a nimănui altcuiva vă mântuiește.
DE ACEEA VĂ ÎNDEMN: DESCHIDEȚI SCRIPTURA, CERCETAȚI-O ȘI PUNEȚI MAI PRESUS DE ORICE GLAS OMENESC GLASUL LUI HRISTOS.
M-aș bucura ca Evenimentul Zilei și celelalte publicații care au relatat ce am spus la Iași să publice și răspunsul meu, întreg, așa cum au prezentat și acuzațiile care mi-au fost aduse. Cred că este firesc ca, atunci când cineva este pus în discuție public, să poată fi auzită și poziția lui.
Și, dacă privesc partea frumoasă a lucrurilor: ce lucru rar ar fi ca, prin toată această polemică, versete din Biblie să ajungă tipărite într-un ziar național și citite de oameni care poate nu ar fi deschis niciodată Scriptura.
Dacă Dumnezeu folosește până și o dispută pentru ca oamenii să audă Cuvântul Lui, atunci n-a fost în zadar.
UN RĂSPUNS DAT PREOTULUI ROMANESCU!
De ce noi evanghelicii am oprit cronometru în anul 100?! (când s-au sfârșit scrierile canonului Noului Testament -cele 27 de cărți) și nu mai credem și în Sfânta Tradiție. 
Dacă părinții bisericii care au definit Biblia (canonul Noului Testament) au crezut în cinstirea moaștelor și a icoanelor atunci noi de ce nu credem în toată teologia acestora?! 
RĂSPUNS:
Diferența este colosală: 
între cea mai mare PROOROCIE: BIBLIA și scrierile părinților bisericii. 
pentru că părți din scrierile părinților bisericii contrazic PE FAȚĂ SFÂNTA Scriptura! De altfel cultul moaștelor, icoanelor, rugăciuni adresate sfinților care au murit, mariologii, rugăciuni adresate îngerilor, sărutul bucăților de lemne, de fier de oase etc… și alte “minunații” nemaivăzute în Sfânta Scriptură: NU SUNT DIN DUHUL SFÂNT
