Creștin Total Schimbat
Creştinismul în lume
marți, 13 octombrie 2026
sâmbătă, 10 octombrie 2026
Adevărul despre istoria bisericii creștine De la Biserica Primară la cea Ortodoxă & Catolică, Protestantă
Biserica creștină la început în primul secol a fost exact cum este descrisă în Noul Testament (fără preoți fără liturghii).
Apoi în secolele care au urmat a început treptat un proces de transformare de la Biserica Primară la cea pre niceană apoi Biserica Catolică-Ortodoxă în anul 380 aceasta fiind declarată Biserică de stat a imperiului Roman . În anul 1054 a avut loc marea schismă când Biserica Răsăriteană s-a separat luându-și numele de Biserica Ortodoxă.
Ce răspunde Chat GPT la întrebarea Este adevărat sau nu că Biserica Ortodoxă a apărut în primul secol și nu s-a mai schimbat de atunci ?
Biserica primelor secole nu era identică, în organizare, doctrină și în toate practicile, cu Biserica Ortodoxă de astăzi.
Forma instituțională a creștinismului s-a dezvoltat (modificat) treptat, iar separarea dintre Răsărit și Apus a devenit definitivă în contextul schismei din 1054. De aceea, întrebarea este dacă dezvoltarea ulterioară reprezintă o continuitate a Bisericii apostolice sau o îndepărtare de modelul Noului Testament.
Dacă punem întrebarea strict istoric și textual — cât de mult poate fi explicată Biserica din secolele I–IV prin continuitatea cu Noul Testament și unde apar dezvoltări , schimbări pentru care baza nou-testamentară devine mai greu de demonstrat — rezultatul este mai nuanțat decât atât „totul este deja în Noul Testament”, cât și „Biserica veche a abandonat rapid Noul Testament”.
Un mod util de a o urmări este pe patru axe: structură, doctrină, cult/practică și autoritate.
1. Secolul I: continuitatea este foarte puternică
În Noul Testament găsim deja o Biserică organizată, nu doar comunități spontane.
- Există prezbiteri/episcopi și diaconi (Fapte 14:23; 20:17, 28; Filipeni 1:1; 1 Timotei 3; Tit 1).
- Există o formă de disciplină bisericească (Matei 18:15–20; 1 Corinteni 5).
- Botezul este practica normală de intrare în comunitate (Matei 28:19; Fapte 2:38–41).
- Cina Domnului/Euharistia ocupă un loc central (1 Corinteni 10–11).
- Există rugăciune comună, citirea/învățarea Scripturii, predicare și cântare (Fapte 2:42; 1 Timotei 4:13; Coloseni 3:16).
- Există transmiterea unei învățături apostolice și preocuparea pentru păstrarea ei (1 Corinteni 15:1–3; 2 Timotei 1:13–14; 2:2).
2. La sfârșitul secolului I – începutul secolului II apare însă o dezvoltare (schimbare) importantă
Un document-cheie este 1 Clement (aprox. 90–100), iar apoi Ignatie al Antiohiei (aprox. 110).
Aici vedem ceva foarte interesant: elementele episcopale sunt mult mai explicite decât în Noul Testament.
La Ignatie, comunitatea este articulată în jurul a trei niveluri:
episcop → prezbiteri → diaconi.
El insistă puternic ca adunarea să fie unită cu episcopul și prezbiterii.
Problema istorică este că Noul Testament nu prezintă fără echivoc o asemenea structură episcopală monarhică universală.
În unele texte, „episcop” (episkopos) și „prezbiter” (presbyteros) par chiar să desemneze aceeași categorie de conducători (Fapte 20:17, 28; Tit 1:5–7).
Prin urmare:
Episcopatul ca funcție de supraveghere are bază nou-testamentară; episcopul monarhic unic ( în sutană) al unei comunități este mult mai greu de demonstrat ca instituție prescrisă explicit de Noul Testament.
Aceasta este probabil una dintre primele zone în care trebuie să distingem între continuitate , dezvoltare, schimbare.
3. Doctrina: continuitatea rămâne surprinzător de mare
În secolele II–III apar formulări doctrinare mai precise, dar multe dintre temele lor fundamentale sunt deja în Noul Testament:
- dumnezeirea lui Hristos;
- întruparea;
- moartea și învierea;
- Duhul Sfânt;
- Treimea în formă incipientă;
- mântuirea prin Hristos;
- învierea trupului;
- judecata;
- Biserica universală.
De exemplu, Ignatie, Iustin Martirul, Irineu și apoi Tertulian dezvoltă limbajul teologic într-o perioadă în care Biserica încearcă să răspundă unor controverse reale.
Aici trebuie făcută o distincție importantă:
O doctrină poate fi o dezvoltare conceptuală a unei afirmații biblice fără ca formularea ei să apară literalmente în Biblie.
„Treimea” este exemplul clasic. Termenul și formularea dogmatică matură nu apar în Noul Testament, dar creștinii din secolele II–IV au considerat că formulează sistematic date deja prezente în texte despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Prin urmare, nu este suficient să întrebăm:
„Apare termenul în Noul Testament?”
Trebuie să întrebăm:
„Este doctrina o inferență legitimă din totalitatea mărturiei Noului Testament sau introduce ceva care depășește ori contrazice acea mărturie?”
Acest criteriu produce rezultate foarte diferite în funcție de doctrină.
4. Euharistia: aici dezvoltarea este deja vizibilă foarte devreme
La Ignatie, însă, limbajul devine și mai explicit: Euharistia este asociată foarte puternic cu trupul real al lui Hristos.
În secolele următoare, această dezvoltare continuă până la formulări sacramentale mult mai elaborate.
5. Cultul sfinților și al martirilor este un punct unde distanța devine mai evidentă
În secolul II și mai ales III găsim o dezvoltare a memoriei liturgice a martirilor, comemorarea zilei morții lor și o venerație crescândă.
Există, evident, în Noul Testament:
- respect pentru martori și exemplele lor;
- ideea comuniunii sfinților;
- rugăciunea unii pentru alții;
- cinstirea celor credincioși.
Dar invocarea sfinților plecați din această viață nu este prezentată în Noul Testament ca practică a Bisericii.
Aici argumentul pentru continuitate devine considerabil mai dificil, chiar imposibil.
Același lucru se aplică dezvoltării ulterioare a:
- rugăciunilor adresate sfinților;
- cultului relicvelor;
- unor forme de venerație a imaginilor;
- practicilor de mijlocire asociate sfinților.
Acestea nu apar toate deodată și nici nu au aceeași bază istorică. Dar, dacă criteriul este „poate fi demonstrat din Noul Testament?”, fundamentarea devine mult mai slabă, chiar imposibilă.
În secolul I, continuitatea cu Noul Testament este foarte directă.
În prima jumătate a secolului II, structura episcopală și limbajul sacramental devin mai dezvoltate, dar încă există o continuitate foarte puternică cu tradiția apostolică.
În secolele II–III, apar tot mai multe dezvoltări: cultul martirilor, teologia sacramentală, forme mai elaborate ale autorității episcopale și interpretări doctrinare sistematice.
În secolul IV, după Constantin, Biserica devine o instituție publică de mari dimensiuni, iar distanța dintre forma comunității din Faptele Apostolilor și forma instituțională a creștinătății imperiale devine foarte mare, ne nerecunoscut.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Lăsând la oparte analiza Chat Gpt-ului revenind la istorie bisericile seculare au evoluat introducând tot mai multe inovații și îndepertânduse tot mai mult de creștismul original al primului secol.
Reforma protestantă din secolul XVI și Reforma Radicală care a urmat a dorit să readucă creștinismul la forma s-a inițială , considerându-se că s-a deviat prea mult la forma originală a Bisericii Primare instutuită de apostolii Domnului.
În prezent avem mai mute forme de creștinism fiecare considerând că ei dețin adevărul și partea adversă este greșită.
...
vineri, 9 octombrie 2026
joi, 8 octombrie 2026
miercuri, 7 octombrie 2026
duminică, 4 octombrie 2026
vineri, 2 octombrie 2026
Adevărul despre când a apărut și cum a evoluat biserica Ortodoxă explicată de CHAT GPT
Am cerut Chat CPT să explice pe scurt cum a apărut și a evoluat Biserica Ortodoxă excluzând sursele înșelătoare promovate de saiturile BOR.
Iată răspunsul :
Da. Îți pot explica istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene din perspectivă istorică, folosind surse academice și istorice independente, fără să folosesc site-uri ale Bisericii Ortodoxe. Mă voi concentra și pe lucrurile mai puțin prezentate în explicațiile confesionale: relația cu Imperiul Roman, luptele pentru putere dintre episcopii marilor orașe, influența împăraților, schismele și evoluția către bisericile naționale.
1. Mai întâi: Nu a existat o „Biserică Ortodoxă” separată de la început.
Creștinismul primelor secole nu era împărțit în forma actuală „ortodocși – catolici – protestanți”.
În secolele I–III exista o multitudine de comunități creștine răspândite în Imperiul Roman și în afara lui. Centrele importante erau Roma, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, iar ulterior Constantinopolul a devenit unul dintre cele mai importante centre. Episcopii acestor orașe au căpătat treptat o autoritate considerabilă.
Un punct important: „ortodoxia” nu a apărut într-o singură zi și nici nu a fost fondată de un anumit om. Ea s-a format treptat, în timp, prin dezbateri teologice, sinoade, rivalități între episcopii și transformări politice.
Biserica Ortodoxă a apărut treptat deci nu în primul secol.
Biserica Ortodoxă ca și cea Catolică se formează în .....
2. Secolul IV – momentul care schimbă radical creștinismul
Înainte de Constantin, creștinii au fost uneori persecutați de autoritățile romane.
Situația se schimbă în secolul IV. Constantin cel Mare legalizează creștinismul, iar ulterior acesta ajunge să beneficieze de sprijin imperial. Biserica trece astfel de la o religie uneori persecutată la o instituție strâns legată de stat.
Aici apare una dintre cheile pentru înțelegerea apariția Ortodoxiei medievale:
Biserica din Răsărit se dezvoltă în interiorul Imperiului Roman de Răsărit, pe care noi îl numim astăzi Imperiul Bizantin.
Împăratul nu era doar un spectator. El convoca sau sprijinea sinoade, intervenea în conflictele bisericești și încerca să mențină unitatea religioasă a imperiului.
3. Sinoadele au fost esențiale (vor pune bazele doctrinei numite ''ortodoxie'')
În secolele IV–V apar marile controverse privind natura lui Dumnezeu și a lui Hristos.
De exemplu:
- Niceea – 325
- Constantinopol – 381
- Efes – 431
- Calcedon – 451
Acestea nu au fost doar discuții abstracte. Deciziile lor au determinat cine era considerat „ortodox”, cine era condamnat și ce comunități rămâneau în comuniune unele cu altele.
Cuvântul ortodox provine din limba greacă și înseamnă credința sau opinia dreaptă. În afara religiei, cuvântul poate descrie ceva care este conform cu o doctrină, principii stricte sau reguli general acceptate într-un anumit domeniu.
Deciziile episcopilor la Conciile ecumenice erau numite ortodoxie.
La Calcedon, în 451, s-a formulat doctrina conform căreia Hristos este recunoscut în două naturi, divină și umană. Decizia a fost respinsă de unele biserici din Egipt, Siria și alte regiuni. De aici s-a format o separare care a dus la ceea ce numim astăzi Bisericile Ortodoxe Orientale – copții, armenii apostolici, siriacii etc.
Asta este important deoarece există o confuzie frecventă:
Ortodoxia răsăriteană și Ortodoxia orientală nu sunt același lucru.
4. Cum a devenit Constantinopolul centrul creștinismului răsăritean
După ce Constantinopolul devine capitala Imperiului Roman de Răsărit, episcopul său dobândește o poziție din ce în ce mai importantă.
În anul 381, Sinodul de la Constantinopol îi acordă episcopului orașului o poziție imediat după Roma. Mai târziu se consolidează sistemul celor cinci mari scaune episcopale:
Roma – Constantinopol – Alexandria – Antiohia – Ierusalim.
Acesta este cunoscut drept pentarhia.
Dar aici apare și problema care va deveni fundamentală:
Cine are autoritatea supremă în creștinism: episcopul Romei sau un sistem colegial al marilor episcopi?
Răsăritul și Apusul vor răspunde diferit.
5. Roma și Constantinopolul încep să se îndepărteze
Separarea nu a fost un singur eveniment.
Au existat mai multe schisme temporare înainte de ruptura din 1054. De exemplu, în secolul IX a existat Schisma Fotiană, legată de Patriarhul Fotie și de relațiile dintre Roma și Constantinopol.
Roma devenea predominant latină.
Constantinopolul era predominant grec.
Iar cele două lumi politice deveneau tot mai diferite.
6. 1054 – „Marea Schismă”
În 1054 are loc episodul devenit simbolic pentru ruptura dintre Roma și Constantinopol.
Reprezentantul papei ajunge la Constantinopol, iar conflictul cu Patriarhul Mihail Cerularie se termină cu excomunicări reciproce. Istoricii moderni subliniază însă că 1054 nu trebuie privit ca o singură zi în care două Biserici complet separate au apărut dintr-odată. Ruptura s-a construit în timp și a devenit definitivă treptat.
Printre problemele importante se aflau:
Autoritatea papei
Roma revendica o autoritate universală mai mare; în Răsărit exista rezistență față de această idee.
Filioque
Apusul ajunsese să folosească formula potrivit căreia Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl și de la Fiul”, în timp ce Răsăritul păstra formularea tradițională „de la Tatăl”.
Practici liturgice
Existau diferențe privind pâinea folosită la Euharistie, postul, celibatul clerului etc.
_____________________________________________________________________
În concluzie istoria creștinismului se împarte în mai multe etape:
1. BISERICA PRIMARĂ
Biserica Primară a fost înființată de Hristos și apostoli în primul secol .Aceasta avea ca sursă de inspirație mărturiile apostolilor și epistolele scrise de aceștia sau urmași ai acestora care au fost ulterior introduse în Noul Testament (Sfânta Scriptură) .
2 BISERICA CATOLICĂ (catolică & ortodoxă)
În urma sinoadelor ecumenice și la dorința împăratului Constantin bisericile răspândite în imperiu se unesc și ia naștere Biserica ''cea una'' cum spun unii ortodocși dar cu două aripi , Biserica Răsăriteană și Biserica Catolică în vest care între anul 380 și 1054 formează o singură biserică oficială a imperiului Roman.
3. În anul 1054 are loc marea schismă . Biserica de stat a imperiului se separă în două cea catolică în vest iar cea răsăriteană își va lua numele de Biserica Ortodoxă .
Doctrina Bisericii Ortodoxe este compusă din hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice , învățăturile celor numiți Părinți Bisericești și Sf. Scriptură.
Deci putem vedea foarte clar diferența între Biserica Primară a cărei învățături, doctrină era formate exclusiv pe cărți care compun astăzi Sf. Scriptură pe deoparte . Pe de alta Biserica Ortodoxă și cea Catolică care și-au întemeiat doctrina în principal pe deciziile formate de sinoadele ecumenice și părinți bisericești, a căror învățături nu sunt similare întodeauna cu Scripturii, unele sunt diferite chiar opuse (spre exemplu hotărârile Conciliului de la Efes din anul 431).
BISERICILE PROTESTANTE
În aceste condiții a apărut în secolul XVI Reforma Protestantă care punea în discuție abaterile din bisericile tradiționale având ca principiu ''Sola Scriptura'' , numai Scriptura. Aceasta fiind o altă etapă a istoriei creștinismului. Protestanții (și np) recunosc o parte din Conciile Ecumenice dar nu toate.
Nu a existat un singur format de biserică ci mai multe datorită schimbărilor repetate petrecute în istoria bisericii creștine.
Așa că afirmația BOR că ea a fost din primul secol și nimic nu s-a schimbat de atunci este un fals grosolan. O singură biserică nu a existat decât în teorie, până și ortodocșii sunt de mai multe feluri.
P.S. Pe pagina de Istoria Creștinismului de pe Wikipedia sunt aproximativ aceleași date atât Biserica Apuseană (catolică) cât și cea Răsăriteană (ortodoxă) au apărut în secolul IV .
...
miercuri, 30 septembrie 2026
marți, 29 septembrie 2026
Conciliul de la Niceea: Ce urmărea cu adevărat Constantin?
sâmbătă, 26 septembrie 2026
marți, 22 septembrie 2026
duminică, 20 septembrie 2026
CINE ARE DREPTATE: NOI SAU 2000 DE ANI DE CREȘTINISM?
Desigur că Biserica Creștină nu a dispărut după primul secol dar un fapt de neconstestat creștinismul a trecut printr-un proces de transformare radicală prin contribuția celor numiți ''părinți bisericești'', sinoade ecumenice și ierarhie eclesiastică. După încetarea prigoanei creștinilor în anul 313 și mai ales după instituirea Bisericii Catolice ca cult oficial (de stat) al Imperiului Roman în anul 380 și interzicerea altor credințe, creștinismul devenind religie obligatorie, acesta și-a pierdut forma inițială devenit o e religie instuționalizată bazată pe reguli și dogme inițiate de cler . Acestă religie formală bazată pe tradiții este practicată atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea catolică.
Atât timp cât enoriașii acestor culte (și altele similare) nu practică creștinismul Scripturii cu credință, pocăință, naștere din nou, ci trăiesc în toate păcatele degeaba cultul se predinte vechi de mii de ani dacă nu se practică creștinsmul Bisericii Primare înființate de Hristos și apostoli . Nici numele măcar nu coincide pentru că Biserica creștină din primul secol se numea Primară Apostolică și nu Ortodoxă sau Catolică.
..
miercuri, 16 septembrie 2026
Călin Georgescu și ''fiarele'' care îl înconjoară
Călin Georgescu idolul incontestabil al ''suveraniștilor'' apare pe internet în diverse ipostaze, fie pupând icoane în biserici fie înconjurat de fiare sălbatice ca în imaginea de mai sus . Aparent este un contrast în realitate sunt diverse fețe ale aceluiași personaj. Georgescu dorește să pară religios pentru adepții săi ortodocși , pe de altă parte este înconjurat de susținători cu înclinații spre violență, răzbunători nostalgici după dictatura comunistă sau după cea legionară.
După 36 de ani de democrație foștii securiști au reușit să trimită un om de-alor la înaintare pe Călin Georgescu care prin inginerii informatice (internetul face minuni), a obținut un număr mare de voturi la alegerile prezidențiale din 2025, anulate ulterior de CCR pe motiv de fraudare informatică.
Georgescu este un tip foarte versat în a fermeca oameni prin discursul său antisistem , naționalist dă impresia că are soluții pentru orice problemă, are succes la femei și la toți nemulțumiții cu nostalgii comuniste. Partidele extremiste au reușit să creieze o psihoză națională , o nebunie colectivă acuzând partidele la putere de delapidare a avuției naționale în folosul propriu și neglijarea interesului național în favoarea Uniunii Europene.
Numai Dumnezeu știe ce este adevărat și ce este exagerare în aceste acuzații, cert este că predarea cu totul în brațele Uniunii Europene nu este o soluție acceptatabilă pentru o mare parte a populației.
Pe de altă parte Călin Georgescu care este noul Corneliu Vadim Tudor sau chiar noul Nicolae Ceaușescu (foarte probabil ambii în infernul etern - deși creștinește doar Dumnezeu știe ) adună în spatele său pe toți securiștii, comunștii, neolegionarii , naționaliștii și anafabeții patriei care ar putea forma peste 50% din populație adică majoritatea necesară pentru preluarea puterii de către o altă formă de regim dictatorial. .
Este greu de crezut cum poate un popor care în anul 1989 a realizat o revoluție în care s-au sacrificat sute de oameni , după 36 de ani să regrete despărțirea de comunism și de dictatorul suprem fiind singura țară europeană din cele 9 foste socialiste cu astfel de evoluție.
Este atât un faliment politic cât și unul spiritual România pretinzându-se o țară majoritar creștină iar comunismul este prin defiiție ateu și anticreștin. Dar dacă privim la ''sălbăticiunile'' cu chip de fiare, lupi, daci, draci cu cap de zmei, neolegionari a căror imagini defilează alături de Călin Georgescu arată adevăra față a acestuia ''Spunem cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești'' spune un proverb românesc.
marți, 15 septembrie 2026
luni, 14 septembrie 2026
sâmbătă, 12 septembrie 2026
vineri, 11 septembrie 2026
joi, 10 septembrie 2026
marți, 8 septembrie 2026
duminică, 6 septembrie 2026
vineri, 4 septembrie 2026
ISTORIA CREȘTINISMULUI PE TERITORIUL ROMÂNIEI în viziunea lui Cristian Negrici
Cristian Negrici a fost preot ortodox timp de 10 ani în zona Olteniei apoi s-a convertit la un cult neoprotestant pe care l-a abandonat ulterior, în prezent fiind independent neafiliat vreunui cult religios. În ultimul an a fost militant naționalist admirator a lui Călin Georgescu și AUR naționalismul fiind una din punctele sale slabe.
Naționalismul este prin definiție necreștin așa cum afirma și profesorul Papahagi într-un interviu relativ recent .
Nu scrie nicăieri în biblie să fi naționalist ''să îți iubești țara'' dimpotrivă scrie că patria creștinului este dincolo (cerul), creștinismul este universal nu pune accent pe națiuni ci pe spiritualitatea creștină universală.
Teoria creștinismului naționalist ține strict de religia ortodoxă. Vedem ce se întâmplă și în Rusia unde Putin este prieten cu patriarhul ortodox și preoții binecuvintează (sfințesc) fiecare tanc sau bombă rusească să fie eficientă să ucidă cât mai mulți adversari. Cam asta este naționalismul creștin.
Din naționalism s-a inspirat legionarismul care a promovat deopotrivă ortodoxia și fascismul autohton în perioada interbelică.
Este exagerat să afirmi că poporul român s-a născut creștin pentru că apostolul Andrei ar fi propovăduit Evanghelia în Sciția -Dobrogea în primul secol . În primul rând sciții nu erau români , teritoriul Dobrogei atunci nu era românesc. Chiar dacă presupunem că apostolul Andrei ar fi poposit în Dobrogea în primul secol, nici statul și nici poporul român nu era format la vremea respectivă, au trecut valuri de popoare migratoare pe actualul teritoriu al Romanie până ce pe ici pe colo s-au format comunități care au fost recunoscute ulterior ca români ca limbă și cultură. România fiind formată oficial în 1859, prin unirea principalitătilor Moldova și Țara Românească.
Istoria creștinismului pe care ne-o propune Cristian Negrici este un amestec de religie predominant ortodoxă, catolică și parțial protestantă. ''Cercetați doar toate lucrurile și păstrați ce este bun'' ne spune apostolul Pavel .
joi, 3 septembrie 2026
marți, 1 septembrie 2026
luni, 31 august 2026
sâmbătă, 29 august 2026
miercuri, 26 august 2026
Naționalismul - religia urii
România
este în momentul de față o țară profund desbinată motivul este unul
politic dar are și unele conotații religioase. Este vina politicienilor
că nu s-au înțeles în formarea guvernului dar sunt și probleme de ordin
moral și spiritual . Teoretic România figurează în statistici ca fiind o
țară cu o populație majoritar creștină în proprorție de 95% în
realitate cei mai mulți nu au mai nimic în comun cu creștinismul.
Cum s-a întors România cu josul în sus
Odată cu apariția pe scena politică a lui Călin Georgescu provenit din mediul Securității (mai în tinerețe) a explodat în România naționalismul de toate culorile atât cel neo-legionar cât și cel comunist. Saiturile de socializare au fost instrumentul prin care s-a promovat intens naționalismul extremist. . Atât Ceaușescu cât și Zelea Codreanu sunt idolatrizați ca fiind mari patrioți iar cei care i-au condamnat sunt numiți astăzi ''trădători''. Eticheta de ''trădător'' este pusă astăzi în mediul online pe oricine a fost împotriva lui Ceaușescu sau Codreanu. Se știe că cuvântul ''trădător'' a fost intens folosit atât de legionari cât și de comuniști respectiv Securitate, aceste etichete au reapărut în ultimul timp în mediul online împreună cu ideologia care stă în spatele lor.
S-a ajuns ca cei mai înfiebântați să numească trădători pe unii generali care s-au alăturat Revoluției sau pe regele Mihai care la arestat pe mareșalul Antonescu.
Naționalismul este în contradicție totală cu creștinismul care este religia dragostei, naționalismul este dimpotrivă religia urii , ură împotriva celor de altă etnie, naționalitate, confesiune, ură pentru cei cu alte convingeri politice.
În spatele naționalismului se află demonul urii, nu exagerăm cu nimic dacă afirmăm că are o natură demonică.
Dacă privim retrospectiv la cine s-a evidențiat ca naționalist găsim pe cei mai mari criminali ai istoriei Adolf Hitler, Iosif Stalin, Mao, dar și naționaliști autohtoni ca Zelea Codreanu, Horia Sima, Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu.
Mareșalul Antonescu dă mîna entuziasmat cu Adolf Hitler
Faptul că răposatul lider comunist Nicolae Ceaușescu este idolatrizat la cote înalte de naționaliști în prezent dovedește carențele morale și spirituale grave ale unor românași care se pretind creștini deși faptele îi contrazic .
Ei condamnă cu ferocitate pe generalul Stănculescu care l-a slujit pe Nicolae Ceaușescu până în date de 22 decembrie 1989 când a decis că s-a mers prea departe și nu este dispus să ordone alte crime pentru al salva pe Ceaușescu.
Pentru că l-a abandonat pe Ceaușescu și s-a alăturat revoluției mulți naționaliștii îl condamnă cu ură ''proletară'' pe Stănculescu. Nu iau în calcul ce se întâmpla dacă Stânculescu nu se alătura Revoluției în 22 decembrie și ar fi dat ordin ca armata să tragă în popor ucigînd mii de oameni.cum ia cerut Ceaușescu ..atunci nu mai era trădător era patriot sau mai bine zis patriot criminal !
Și nu poți să îi contrazici pe acești fanatici naționaliști păgâni (ortodocși la Paști și la Crăciun) că se năspustesc asupra ta cu jigniri, înjurături , amenițări de tot felul. Oameni cu probleme moral spirutuale grave, poate unii și psihice, retardardați, incapabili să facă o judecată corectă normală a lucrurlor.
Și dacă totuși găsești unul mai puțin agresiv va încerca să aducă argumente, că vezi politicienii toți de după 1989 au fost hoți și au vândut România străinilor.
Cât este adevăr și cât este exagerare în aceste acuzații?
Un sâmbure de adevăr o fi , nu-i nici un secret că românilor la place banii și averile dar asta este traba justiției să-i condamne , însă obesia multor ''suveraniști'' de-ai prezenta pe toți politicienii în afara de ai lor ''în negru'' este o exagerare, chiar o psihoză.
Călin Georgescu dar și AUR, SOS a readus în România spiritul dictatorii comuniste '' Să-i arestăm pe toți politicienii și să le dăm închisoare pe viață'' strigă aceștia. Doar că asta nu se poate întâmpla decât într-o dictatură, și mulți din ei probabil asta doresc să reinstaureze în România.
Care este deosebirea între a fi patriot sau naționalist ?
Patriotismul este sentimentul nobil de ați iubi țara (fără să faci din ea dumnezeu, că Dumnezeu este unul singur).
Dar naționalismul este altceva, este să faci din țară un idol și din cei de altă etnie, naționalitate dușmani.
În ce privește interesul național și Uniunea Europeană ar trebui găsită o formulă de compromis ca să împace pe toată lumea, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Ungaria...
Atitudinea președintelui Nicușor Dan, pro European 100% și foarte puțin preocupat (spre zero) de interesul național nu face decât să crească opoziția extremistă cu posibile surprize neplăcute în viitorul apropiat și atunci nimeni nu va avea de câștigat decât ''demonii'' cei fără de coarne.





