duminică, 28 februarie 2021

Cuiul lui Pepelea și biserica modernistă

                                            

                                                                              


Cuiul lui Pepelea, în traducere înseamnă un pretext abil mascat de a te amesteca permanent în treburile altuia. Ca și Păcală, Pepelea este un personaj din creația populară. Și-a vândut casa cuiva, păstrându-și doar un cui, unde a revenit ba să-și pună căciula, ba să și-o ia.

La fel si Satan îi înșeală pe oameni determinându-i  să accepte în casa lor câte un obiect de care nu se pot despății precum televizorul sau de ce nu în lăcașul lor de cult  un instrument care să-l reprezinte precum bateria de tobe, sufletul divertismentului și al muzicii rock.

                                                                             


  Tinerii din bisericile neoprotestante care nu au mai mult de 20 de ani așa au pomenit bisericile lor erau  dotate cu baterii de tobe, dar asta sa întâmplat numai după revoluție, înainte tobele erau interzise în bisericile neoprotestante fiind cosiderate reprezentante ale divertismentului dracesc deci incompatibile cu o biserică de pocăiți. Urmând modelul american (imaginea de mai sus) și în biserici neoprotestante moderniste din Romănia sau introdus bateria de tobe . In SUA bateria de tobe fiind introdusă prin anii 1965 odată cu muzica rock nelipsită in prezent din multe biserici americane. Pretextul oferit de americani a fost că "biserica " trebuie să fie atractivă pentru toți și pentru asta trebuie folosite orice mijloace, toate instrumentele și toate genurile muzicale (așa au ajuns la biserica club). In prezent  bateria de tobe dar și muzica rock a devenit ceva obișnuit, normal, indispensabil   în bisericile din SUA,  anormal este probabil  sa pui in discuție aceste lucruri. Situația  e pe punctul să se repete și in Romania , mai ales in privința tobelor în prima fază.  Anormalitea devine normalitate și invers. 

http://muzica-crestina-net.blogspot.com/p/rock.html

 Susținătorii bateriei de tobe pretind că au un argument biblic pentru tobe in biserică și anume vreo doua versetuțe din Vechiul Testament unde David care a trăit cu o mie de ani înanite de Hristos, îndeamnă la folosirea tuturor instrumentelor și al dansului pentru lauda Domnului . În realitate Cornilescu traduce greșit folosind cuvîntul "toba" în psalmul 149-3 cuvântul original este " topth " care înseamnă timpan, este tot un instrument de percuție dar  diferit de bateria de tobe rock folosită in bisericile moderniste.

 In plus ar fi important de cunoscut modul în care se foloseau tot felul de instrumente și dansul în timpul lui David , întodeauna numai la serbările ceremoniale laico-religioase gen Sărbatoarea Corturilor  care aveau loc în aer liber și niciodată în lăcașul de cult , care era considerat un loc special, sacru  unde erau reguli stricte de închinare.

 https://muzicacrestinanet.wordpress.com/fanfare-percutie/

Este cel putin ciudat cum sar unii neoprotstanti moderniști la un obicei (despre care nu cunosc mai  nimic) care a fost cu o mie de ani înainte de Hristos, dar ignora în totalitata practica închinării în Biserica Primară total lipsită de instrumente sau cel mult cu o harfă, dar și practica bisericii creștine timp de 2000 de ani, în care nu sa folosit ca instrumente decât cel mult orga . Biserica Ortodoxă majoritară în Romănia, nefolsiind nici un instrument ! Motivul invocat de Biserica Creștină de a nu folosi instrumente de orice fel în biserică a fost faptul că lăcașul de cult creștin trebuie sa fie un loc de reculegere și închinare sacru,  ferit de orice formă de divertisment (Părinții bisericești  au respins tradiția iudaică precreștină) .

Pentru cei care susțin intrebuințarea  tuturor instrumentelor  mai degrabă este un pretex pentru a introduce practici necrestine folosindu-se de pasaje scripturale pre-creștine , pentru a găsi pseudo-argumente pentru obsesia lor pentru divertisment , nu se deosebesc cu nimic de  alcoolistii care se folosesc de exemplul biblic cu transformarea apei in vin pentru a-și justifica viciul . 

"Cuiul lui Satan" odată  instatat nu poate fi ușor  dat la oparte , presupunem că pastorul și-ar schimba poziția sau ar veni un pastor nou cu vederi conservatoare care ar dori să scoată bateria de tobe din biserică , aproape sigur că nu ar putea să o facă pentru că tinerii din biserică s-ar opune , ar amenința că nu mai vin la biserică (dacă se întâmplă acest lucru), iar orice revenire la normalitate ar fi imposibilă. Așa că precum în povestea lui Păcală, păcăliții vor pierde iar Vrajmașul va căștiga...vechea etichetă "pocăiții" o pot schimba lejer cu cea de păcăliții.                                           

                                                                            


                                                                                           





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.