Marturie - moarte clinica 11 ore si lumea de dincolo

 

Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului

 

Naționalismul nu are nimic comun cu Dumnezeu. Nu are nimic de a face nici cu creștinismul, pentru că pur și simplu este o ideologie fără de Dumnezeu. Nu îl poți invoca pe Dumnezeu atunci când te consideri deasupra altui om, deasupra altor popoare.

 

 Universalismul creștin: Mesajul lui Iisus Hristos este universal, adresat tuturor popoarelor, fără discriminare etnică. Apostolul Pavel afirmă că „nu mai este nici iudeu, nici grec... pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:28).

 

 Idolatria națiunii: Naționalismul (extrem) poate transforma națiunea într-un idol, plasând loialitatea față de stat sau etnie deasupra iubirii de Dumnezeu și de aproapele (indiferent de naționalitate).

 

 Trebuie să facem o distincție clară între patriotism (iubirea firească de țară, compatibilă cu creștinismul) și naționalismul exclusivist (care promovează ura sau superioritatea față de alte popoare, fiind considerat contrar spiritului Evangheliei).

 Partidele politice  AUR, POT, SOS , AC și Călin Georgescu au toate o ideologie naționalistă.  

 

 

 Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.

În schimb, Iisus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.

 Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei? 

 Putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!

 Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Iisus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă.

 Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!

Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.

 Profesor univ. A. Papahagi : Naționalismul este profund necreștin. Nu poți să fi bun creștin și să fi naționalist

 

Istoria Apostolului Pavel: De La Prigonitor Al Bisericii La Mare Evanghelizator

 

Îngroparea credinței evanghelice?

 

Cristian Ionescu | Mulți pocăiți o vor răci cu pocăința.

 

Iranul, fitilul care poate aprinde lumea

 

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?”

 „UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?” – un argument care nu stă în picioare

Au trecut sărbătorile lunii decembrie, sărbătorile Nașterii Domnului și ale trecerii în noul an. Pentru unii au fost zile de bucurie și mulțumire, pentru alții zile apăsătoare, marcate de oboseală, nemulțumire și adesea suspiciune. Diferența nu a fost doar una de stare sufletească, ci și de interpretare teologică. Unii au văzut în aceste zile o oportunitate de a-L înălța pe Cristos și de a proclama adevăruri mântuitoare. Alții au văzut un prilej de critică și de atac la adresa celor cu alte convingeri.

Argumentul cel mai des folosit împotriva colindelor și a celebrării Nașterii Domnului a fost acesta: „Unde scrie asta în Scriptură?”. Formulat astfel, argumentul pare evlavios, dar în realitate este selectiv, inconsecvent și periculos.

Biblia nu pretinde niciodată că ar enumera toate practicile legitime ale vieții creștine. Scriptura este suficientă pentru mântuire, pentru credință și pentru trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu, nu pentru a răspunde explicit fiecărei situații concrete din viața zilnică.

Nu găsim în Scriptură:

• program de slujbă duminicală

• bănci în biserică,

• amvon,

• microfon,

• tipar,

• ecran

• note muzicale,

• școli teologice,

• ceasul de pe perete care ne spune când începe adunarea.

Cu toate acestea, nimeni nu cere capitol și verset pentru folosirea lor. Le folosim pentru că sunt utile, neutre moral și puse în slujba adevărului.

A cere justificare biblică explicită doar pentru anumite practici, în timp ce ignorăm această cerință în restul vieții bisericești, nu este fidelitate față de Scriptură, ci altceva.

Apostolul Pavel oferă un criteriu mult mai sănătos:

„Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”

Întrebarea corectă nu este dacă Scriptura poruncește explicit colindatul, ci dacă ceea ce facem:

• proclamă adevărul,

• Îl onorează pe Cristos,

• zidește Biserica,

• nu contrazice Scriptura.

Colindele care vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu, smerenia Sa, scopul venirii Sale și chemarea la pocăință împlinesc toate aceste criterii.

Celebrările legate de Nașterea Domnului nu sunt o invenție recentă sau o concesie făcută lumii. Din primele secole, Biserica a simțit nevoia să afirme public adevărul întrupării, mai ales în fața ereziilor care negau umanitatea reală a lui Cristos.

Cântarea, proclamarea publică și folosirea timpului calendaristic pentru mărturie au fost mijloace prin care Biserica a apărat adevărul. A refuza aceste mijloace sub pretextul „nu scrie” înseamnă a ignora modul în care Dumnezeu a lucrat istoric prin poporul Său.

Libertatea creștină nu este uniformitate forțată. Scriptura este clară și aici. Unii țin o zi, alții nu. Unii mănâncă, alții se abțin. Problema apare atunci când convingerea personală este transformată în normă universală și impusă cu dispreț.

Dacă cineva, din conștiință, alege să nu participe la aceste sărbători, are libertatea să facă cum crede. Dar nu are dreptul biblic să-i judece pe cei care au folosit aceste zile pentru a se bucura în Domnul și pentru a-L face cunoscut.

A critica bucuria altora în Domnul nu este sfințenie. E altceva.

Este ironic că tocmai cei care invocă cel mai des „doar Scriptura” ajung să ignore tonul Scripturii. Biblia nu ne cheamă să fim paznici ai uscăciunii spirituale, ci vestitori ai veștii bune.

Dacă nu ați vrut să vă bucurați, a fost dreptul vostru. Dar nu trebuia să faceți eforturi căutând să-i jefuiți și pe alții de bucuria lor în Domnul. Nașterea Mântuitorului este, prin excelență, veste bună. Iar vestea bună se spune, se cântă și se trăiește.

 

Sursa Nelu Filip Facebook  

Casa Domnului peșteră de tâlhari

 

Gabi Zagrean: „Surorilor, iertați-mă… se ia razna!, Trebuie să tăiem în carne vie! Cuvinte grele!

 La penticostali pastorii mereu îi mustră pe enoriașii lor când ''calcă strâmb'' la baptști, niciodată în public , cel mult la adunarea generală anuală. 😒

 

Inteligența artificială în biserică - Profesor Ioan Panican

 

Biserici care se pliază cu lumea - Nelu Filip

 

Lagărele din Coreea de Nord - Mărturiile celor care au scăpat

 

Băieții ce au ajuns la o vârstă înaintată.....

 

Cum se sărbătorește revelionul la pocăiți

 Am crescut în lume într-o familie e ortodocși și îmi amintesc că în fiecare an înainte cu câteva luni de revelion părinții începeau să își facă planuri de revelion, era foarte important ca revelionul să îl  petrecem într-un loc deosebit unde este petrecere , muzică și voie bună.  Era de neconceput ca acest eveniment important să fie ratat stând pur și simplu acasă în fața televizorului. 

De pocăință și de pocăiți nu știam nimic deși ulterior după câțiva ani am aflat că chiar în cartierul în care locuiam la început se afla o biserică penticostală. De fapt nici nu era de mirare clădirea era o casă cu etaj obișnuită cu intrare prin curte fără firmă de biserică, așa erau majoritatea bisericilor de pocăiți în comunism. Prima dată am auzit de pocăiți de la un alt copil de vârsta mea care mi-a spus de o vecină mai în vârstă dar necăsătorită '' Femeia aceia e pocăită dar să nu spui la nimeni'', asta era mentalitatea la vremea respectivă.

La un moment dat părinții mei au decis să se mute în alt cartier unde s-a împrietenit cu o familie din vecini care erau membrii într-o biserică baptistă care era situată în apropiere. La invitația vecinilor părinții mei au început să frecventeze acea biserică,  concomitent au început să studieze și Scriptura și după câteva luni au decis să se boteze în acea biserică. La surt timp eu am plecat în armată în alt județ, unde anturajul lumesc ma făcut să mă îndepărtez oarecum de Dumnezeu.  La terminarea stagiului militar am revenit acasă, părinții  au încercat să mă invite la biserică dar  cu mare greutate acceptam să merg la biserică din când în când, până a venit revelionul .

 

 

 Pentru că nu am găsit o varintă convenabilă de petrecere în lume părinții m-au invitat la biserică pentru noaptea de revelion. Am acceptat să merg și deși programul nu mi s-a părut deosebil, totuși în final l-am considerat acceptabil.  S-a început cu tradiționalele rugăciuni individuale, apoi a urmat un program mai deosebit decât cele din cursul săptămânii cu mărturii personale și cântări . Ulterior am aflat că tinerii biseicii se adunau separat în altă locație și aveau un program diferit (mai adaptat vărstei dar fără alcol ). Deși la biserică a fost un program oarecum tipic de biserică  m-am acomodat și așa am începu să frecventez biserica și în final am decis să mă botez. Revelinul  s-a dovedit un prilej bun de a începe anul la biseică și nu în locurile de distracție și dezmăț ale lumii , biserica dovedindu-se locul cel mai bun de a începe noul an.   

 

 .

 

Rick Warren și pastorul Cristi Sonea de la BBSO împreună în Coreea de Sud

 

Ce ne puteți spune, au baptiștii Duhul Sfânt? - Avram Terec

 

Nelu Filip: SĂRBĂTORIREA NAȘTERII MÂNTUITORULUI NU ARE NEVOIE DE APROBAREA CRITICILOR

 

În fiecare an, pe măsură ce se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, apar voci care o contestă. Unele o fac din dorința sinceră de fidelitate față de Scriptură, altele dintr-un spirit polemic care reduce credința la o listă de interdicții.
Obiecțiile sunt cunoscute: ba că nu este poruncită în Biblie, ba că nu există dovezi că ar fi fost sărbătorită de primii creștini, ba că data nu este corectă, ba că ar avea origini păgâne, iar denumirea populară ar fi problematică. Toate acestea cer un răspuns limpede.
1.    „Nu este poruncită în Scriptură”
Este adevărat: nicăieri în Scriptură nu găsim o poruncă explicită care să ceară sărbătorirea Nașterii Domnului. Dar acest argument ridică o întrebare mai profundă: este tot ce nu este poruncit explicit interzis?
Scriptura nu poruncește nici:
--
•    să avem adunări duminica la o oră fixă,
•    să folosim clădiri dedicate pentru închinare,
•    să tipărim Biblii,
•    să organizăm conferințe, evanghelizări sau zile speciale de post și rugăciune.
Cu toate acestea, le considerăm folositoare și legitime, pentru că servesc unui scop biblic: zidirea credincioșilor și slava lui Dumnezeu.

A marca întruparea Fiului lui Dumnezeu nu adaugă nimic la Evanghelie, dar nici nu o contrazice. Dimpotrivă, proclamă una dintre pietrele ei de temelie: „Cuvântul S-a făcut trup”.
2.    „Nu a fost sărbătorită de primii creștini”
Lipsa dovezilor nu este dovada lipsei. Faptul că primii creștini nu au lăsat în urmă documente clare despre o astfel de sărbătoare nu înseamnă că întruparea nu era centrală pentru credința lor. Scrierile Noului Testament sunt pline de referințe la nașterea, umilința și intrarea lui Cristos în istorie.
--
Mai mult, Biserica primară a trăit într-un context de persecuție, unde supraviețuirea era mai urgentă decât calendarul sărbătorilor. Practicile se dezvoltă în timp. Și doctrina Trinității a fost formulată explicit mai târziu, fără ca cineva să susțină că ar fi nebiblică.
3.    „Data de 25 decembrie nu este corectă”
Aici obiecția este, în mare parte, corectă. Nu știm data exactă a nașterii Domnului și este foarte probabil că nu a fost 25 decembrie. Dar întrebarea reală este alta: contează data sau conținutul?
Ziua exactă nu este obiectul credinței noastre. Nimeni nu susține că mântuirea depinde de calendar. Data este un instrument, nu un adevăr revelat. La fel cum comemorăm alte evenimente istorice fără a cunoaște ora sau ziua precisă, folosim o dată convențională pentru a ne aminti de un eveniment esențial.
A refuza sărbătoarea pentru că data nu este sigură înseamnă a pierde mesajul din cauza ambalajului.
4.    „Are origini păgâne”
Acest argument este adesea repetat, dar rar demonstrat cu rigoare. Chiar dacă anumite elemente culturale au fost preluate sau adaptate, Scriptura ne oferă un principiu clar: lucrurile pot fi răscumpărate prin sensul pe care li-l dăm.
Păgânii au folosit lemnul, focul, muzica și lumina. Le abandonăm și pe acestea? Evident că nu. Problema nu este originea unui obicei, ci obiectul închinării. Dacă Cristos este în centru, nu mai vorbim de păgânism, ci de proclamarea adevărului.
A spune că Nașterea Domnului este „păgână” pentru că a fost așezată într-un context cultural existent este ca și cum ai spune că predicarea în limba română este păgână pentru că limba a fost vorbită de oameni necreștini.
5.    „Denumirea Crăciun este problematică”
Etimologia cuvântului „Crăciun” este disputată. Există teorii, ipoteze și speculații, dar nimic definitiv. Însă limbajul funcționează prin uz, nu prin dosare academice. Pentru milioane de români, „Crăciun” înseamnă nașterea lui Cristos, sărbătoare, colinde despre Betleem și Evanghelia spusă pe înțelesul tuturor.
Cuvintele capătă sens din conținutul pe care îl poartă. Apostolii înșiși au folosit termeni grecești încărcați de sens păgân, umplându-i cu adevăr creștin.

.

Suveranismul e o sectă apocaliptică

        

O analiză a suveranismului în viziunea unui progresist .

 Unele lucruri spuse aici sunt adevarate altele nu , vaccinarea obligatorie în pandemie a fost un abuz periculos , dar teoriile conspirației au fost exagerari evidente...S-a legat ''piticu'' de toți si pentru a dovedi ca sunt progresiti nu putea sa nu lovească în conservatori . Cristian Terheș nu a fost pesedist ci a fost în PNTC care a avut un contract de colaborare cu PSD așa a ajuns Tehes Europarlamentar in primul mandat. Atât progresismul globalist cât și suveranismul georgisto-aurit sunt devieri de la normalitate. Cercetați dar toate lucrurile și păstrați ce este bun. (1 Tesaloniceni 5:21)

 

''Jesus parade'' din New York

 

AM FOST PREOT IATĂ CE POATE SCHIMBA INIMA UNUI ORTODOX

 

Creștinii în Vietnam

 

In ciuda faptului că în Vietnam - stat comunist   creștinismul este restricționat, există periodic persecuții asupra creștinlor ( Vietnamul este pe locul 19 in lume într-un clasament a țărilor care persecută biseicile creștine) există totuși biserici care funcționează în aceste condiții in această țară. 

Chiar daca pricipala confesiune creștină este Biserica Catolică în Vietnam sunt și biserici protestante .

   Protestantismul a fost introdus în Da Nang în 1911 de către un misionar canadian pe nume Robert A. Jaffray; de-a lungul anilor, a fost urmat de peste 100 de misionari, membri ai Alianței Creștine și Misionare, o confesiune protestantă evanghelică. Cele două organizații protestante recunoscute oficial recunoscute de guvern sunt Biserica Evanghelică de Sud a Vietnamului (SECV), recunoscută în 2001, și Biserica Evanghelică mai mică a Vietnamului de Nord (ECVN), recunoscută din 1963.
Estimările actuale ale numărului de protestanți variază de la cifra oficială a guvernului de 500,000 până la revendicările bisericilor de 1 milion. Creșterea a fost cea mai pronunțată în rândul membrilor popoarelor minoritare , estimările interne susținând că două treimi din toți protestanții din Vietnam sunt membri ai minorităților etnice. Potrivit unor estimări, creșterea credincioșilor protestanți din Vietnam a fost de până la 600 la sută în ultimii zece ani. 
Mișcările baptiste și menonite au fost recunoscute oficial de Hanoi în octombrie 2007, ceea ce a fost văzut ca o îmbunătățire notabilă a nivelului de libertate religioasă de care se bucură protestanții vietnamezi. În mod similar, în octombrie 2009, mișcarea Adunările lui Dumnezeu a primit permisiunea oficială a guvernului de a funcționa, care este primul pas pentru a deveni o organizație legală.
S-a spus că Adunările lui Dumnezeu constau din aproximativ 40,000 de adepți în 2009, Biserica Baptistă în jur de 18,400 de adepți cu 500 de slujitori în 2007, iar Biserica Menonită aproximativ 10,000 de adepți.

                                             

 În video-ul de mai jos preluat de pe un cont fb vietnamez arată ca o biserică np tipică într-un stat comunist doar că are și un steag american lângă anvon ceea ce este foarte ciudat , un steag al SUA într-o biserică din Vietnam, Între SUA și Vietnamul de nord a existat un război crunt în anii 1970.

         Cu papion și desculț, video-ul pare să fie realizat într-o locație privată. 

                                                     

     

Clasamentul World Watch 2021:

Rang	Țară
1	Coreea de Nord
2	Afganistan
3	Somalia
4	Libia
5	Pakistan
6	Eritreea
7	Yemen
8	Iran
9	Nigeria
10	India
11	Irak
12	Siria
13	Sudan
14	Arabia Saudită
15	Maldive
16	Egipt
17	China
18	Myanmar
19	Vietnam
20	Mauritania
21	Uzbekistan
22	Laos
23	Turkmenistan
24	Algeria
25	Turcia
26	Tunisia
27	Maroc
28	Mali
29	Qatar
30	Columbia
31	Bangladesh
32	Burkina Faso
33	Tadjikistan
34	Nepal
35	Republica Centrafricană
36	Etiopia
37	Mexic
38	Iordania
39	Brunei
40	Congo RD (RDC)
41	Kazahstan
42	Camerun
43	Bhutan
44	Oman
45	Mozambic
46	Malaiezia
47	Indonezia
48	Kuweit
49	Kenya
50	Comore

Tribuna.US

 

.