Credința fără fapte (Sola Fide) este Scripturală sau nu ?

Iacov (fratele Lui Isus Hristos ) episcop al Ierusalimului spune în epistola sa- Iacov 2 :14-20 :

Fratii mei, ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte? Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca?
 Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana de toate zilele,
 si unul dintre voi le zice: "Duceti-va in pace, incalziti-va si saturati-va!", fara sa le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
 Tot asa si credinta: daca n-are fapte, este moarta in ea insasi.
Dar va zice cineva: "Tu ai credinta, si eu am faptele. Arata-mi credinta ta fara fapte, si eu iti voi arata credinta mea din faptele mele."
 Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred… si se infioara!
 Vrei, dar, sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica ?

 Această epistolă a lui Iacov este scrisă în concordanță cu  Evanghelia (Matei 25 :31-46) și cu învațatura apostolică (Romani2:7) .

 Cu toate acestea reformatorul protestant Martin Luther nu a acceptat-o și a venit cu propria sa interpretare a Scripturii "Sola Fide" - "Numai Credința" în care faptele sunt date la o parte , Luther a considerat ca credința singură iți poate asigura mântuirea (neprotestanții și-ai însușit această doctrină adaugând pocăința de păcate). 
În consecință protestanții și neoprotestanții dogmatici vor nega întodeauna faptele ca o necesitate (obligativitate) pentru un creștin , considerandu-le cel mult facultative.
Care ar putea fi consecintele ?

Să luam un exemplu concret: un membru într-o biserică x,y.z (poți să scrii aici orice nume de cult)  râmâne la un moment dat în mijlocul iernii fără locuintă .
În peste 90% dintre cazuri biserica de care apartine nu va reactiona în nici un fel, considerând ca fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu, (biserica nu este CAR spunea un pastor  odată). Cel mult iți va indica un adapost de noapte sau o organizație filantropică dintr-un  alt colț al țarii  care oferă un adapost la gramadă  în astfel de situații în timp ce ei iși văd mai departe de confortul lor.

Să fie oare o astfel de credință Scripturală? În Faptele Apostolilor ni se spune că pe vremea apostolilor adevărații creștini iși vindeau averile și le împarțeau cu cei săraci așa cum ia invățat Isus.
 În cartea Didache (învățătura celor 12 apostoli) scrisă în anul 96  se pune deasemenea un accent deosebit pe importanța faptelor în credința creștină . Nu vreau sa mai dau alte exemple sa nu se "ofenseze" cei cu fixul pe Sola Scriptura ( si daca zici ca "numai Scriptura" de ce accepti fără rezerve diverse carti teologice sau de alta natură? ).
Cu siguranță că faptele fac parte din fundamentul credinței (religiei) creștine iar docrina emanată de Luther care scoate practic Faptele bune afară din creștinism (punandu-le pe linie moartă) , nu se dovedește câtuși de puțin Scripturală. Explicațiile referitoare la faptele Legii menționate de Pavel (Romani 3:28) se referă la Legea mozaică Vechi Testamentală și nu la faptele bune care trebuie sa facă orice creștin pentru a dovedi că împlinește porunca lui Hristos, "Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu".
 Păi dacă ai doar o credință teorectică și nu împlinesti porunca lui Hristos , la ce mântuire te astepți ? Ce cred cel mai multi frați neoprotestanți că este creștinismul ? O credință teorectică la care adaugă muzica ritmată (uneori și dans) de mulțumire ca sunt sigur mântuiți doar prin credință. 
Asta ne invață Isus în Evanghelia după Matei 25 : 31-46 ? Sigur nu.
 Ne spune Isus in Matei 25 ca faptele ne mâtuiesc ? aparent nu. Sau spune Isus că faptele bune  sunt facultative ? Sigur Nu ! Și atunci ce concluzie poți să tragi citind Matei 25 ? 
 Simplu, Măntuirea este prin jertfa lui Hristos dar dacă nu faci fapte prin care să dovedești că împlinești porunca lui Hristos , dacă nu îți îndeplinești această datorie față de Hristos ,vei putea fi pedepsit , asta scrie în Scriptură . Biblia vorbește despre mântuirea prin credință (credința fiind prima condiție)  dar și despre pedepse pentru cei care nu îndeplinesc niște cerințe fundamentale.
Dăți jos ochelarii doctrinei și vei vedea Scriptura clar. In prezent nici un cult creștin cunoscut nu împlinește ad-literam Scriptura , fiecare are câte o doctrină care deviază de la Scriptură , de aceea Sfânta Scriptură ar trebui pusă pe prim plan nu tradiții și dogme .Fără pocăință și fapte care să dovedească o credință autentică nu există credință adevărată, scripturală.


sursa https://crestinul-azi.blogspot.com/2018/12/credinta-fara-fapte-este-scripturala.html ....

Când și cum a apărut închinarea la sfinți și moaște

                          

                                       

Totul a început în oraşul Smirna, din Asia Mică, la câtăva vreme după anul 150 după Cristos.

Policarp, Episcopul Bisericii creştine din oraşul Smirna, era un bătrân respectabil, care în tinereţe fusese ucenic al apostolului Ioan. Când a început persecuţia, unii creştini au plecat spre alte locuri, unde nu era persecuţie. Policarp a refuzat să fugă de persecuţie. Totuşi, pentru a nu provoca direct autorităţile oraşului, s-a mutat la o fermă din apropierea oraşului. De acolo a fost arestat şi adus în oraş. I s-a cerut să se lepede de credinţă şi, desigur, a refuzat. A fost torturat şi în cele din urmă a fost ars pe rug. Creştinii din oraş i-au cules  oasele care au rămas din foc şi le-au înmormântat în cimitirul oraşului.

Pe vremea aceea, ziua morţii unui martir era considerată ziua lui de naştere cerească. La un an de la moartea lui Policarp, credincioşii din Smirna s-au adunat la cimitir, şi au făcut acolo Cina Domnului (Împărtăşania), mormântul lui considerându-l a fi altarul. Au repetat lucrul acesta şi în anii următori. În cele din urmă, s-au gândit că e greu să vină toţi la mormânt, au scos rămăşiţele lui din mormânt, le-au curăţat cu mare grijă şi le-au depus în altarul Bisericii, pentru ca fiecare Cină a Domnului să fie făcută peste rămăşiţele lui.

Vestea a ceea ce au făcut ei s-a răspândit şi tot mai multe biserici au făcut le fel: au cules cu evlavie rămăşiţele pământeşti ale martirului lor local şi le-au depozitat în Biserică.

Apoi au făcut un pas mai departe: Au considerat că martirul lor, fiind acum în prezenţa lui Dumnezeu şi fiind sfânt, are puterea să se roage pentru credincioşii din Biserica sau Bisericile lui şi deci au început să se roage lui, ca el să mijlocească la Dumnezeu pentru ei. În felul acesta s-a dezvoltat un adevărat cult al martirilor, adică a „sfinţilor”.  Iată care erau, pe la anul 400, practicile de venerare a sfinţilor martiri:

1.     Numele martirului era înscris în catalogul sfinţilor şi era poruncită recunoaşterea lui publică.
2.     Mijlocirea lui era cerută în rugăciunile publice ale Bisericii.
3.     Se dedicau (închinau) Biserici lui Dumnezeu în numele lui.
4.     Slujba divină şi euharistia erau celebrate în numele lui.
5.     Se ţinea anual sărbătoarea (hramul) lui.
6.     Să făceau tablouri sau picturi ale lui, cu o aureolă în jurul capului lui.
7.     Rămăşiţele (relicvele, moaştele) lui erau puse în vase de argint sau de aur,  erau plasate în altar şi erau cinstite în mod public.

Lucrurile acestea nu s-au întâmplat fără opoziţie. Astfel, un cleric  din Aquitania, pe nume Vigilantius, a contestat respectul acordat rămăşiţelor martirilor, afirmând că practicile legate de aceste relicve erau de origine păgână. Împotriva lui s-a ridicat vehement Ieronim, care la anul 404 l-a atacat vitriolic într-un tratat întitulat Contra Vigilantius. Ieronim avea în spatele lui autoritatea imperială şi intervenţia lui a pus capăt oricăror obiecţii la venerarea sfinţilor.

Ultimul pas în acest proces a fost că picturile de pe pereţii Bisericilor şi tablourile portabile ale sfinţilor au început să fie venerate.  Nici lucrul acesta nu s-a întâmplat fără opoziţie. Astfel, la anul 305, la Elvira, în sudul Spaniei, a avut loc un Sinod local la care s-au luat multe decizii care defineau credinţa şi practica creştină. Între acestea se găseşte articolul (canonul) 36 care spune că „s-a găsit potrivit ca imaginile să nu existe în biserici aşa încât ceea ce venerăm şi la ce ne închinăm să nu fie pictat pe pereţi.”

Decizia aceasta nu a fost luată în seamă şi bisericile au continuat să fie umplute de icoane. Dar tot timpul a continuat să existe şi opoziţie. Lucrul acesta reiese dintr-o scrisoare a patriarhului Ghermanus, scrisă cândva după anul 700 şi adresată la doi episcopi anti-icoane, în care se spune că „acum oraşe întregi şi o mulţime de oameni sunt într-o mare agitaţie din cauza acestei probleme” (adică închinarea la icoane).

În acea vreme ( adică după anul 700) dinspre răsărit veneau atacuri tot mai puternice ale arabilor convertiţi la noua religie a lui Mahomed. Aceştia aveau o anumită toleranţă faţă de creştini, dar ei erau foarte împotriva icoanelor. Creştinii care reuşeau să scape de sub dominaţia arabă şi să se refugieze în imperiul bizantin aduceau cu ei şi vestea atitudinii islamiştilor împotriva oricărei reprezentări în imagini a divinităţii.

Ajunşi la acest punct, trebuie să ne ocupăm de împăratul Bizanţului Leon al III-ea Isaurul (a domnit între anii 717-741). La câteva luni după urcarea lui la tron, arabii au asediat Constantinopolul, pe mare şi pe uscat. Asediul a durat un an de zile. Leon s-a dovedit a fi bun strateg şi i-a biruit pe arabi, salvând imperiul de avansul islamului. Leon a luat această biruinţă ca semn al ajutorului lui Dumnezeu. El era un om profund religios şi era foarte tulburat de fenomenul închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane. În anul 726 a avut loc o mare erupţie a unui vulcan pe insula Thera (Santorini), precum şi un cutremur devastator. Leon a luat evenimentele acestea ca un semn al mâniei lui Dumnezeu pentru idolatria închinării la moaşte şi la icoane. De aceea, în anul acela el a emis un decret prin care interzicea  această închinare şi poruncea scoaterea icoanelor şi a moaştelor din biserici. Opoziţia, extrem de vehementă, a venit de la Papa de la Roma şi din mânăstiri. Leon al III-lea n-a cedat şi a pornit la o acţiune sistematică de oprire a ceea ce el considera a fi idolatrie, scoţând icoanele şi moaştele din biserici. A închis multe mănăstiri şi i-a obligat pe călugări să se căsătorească.

Leon al III-lea  a imprimat credinţa lui împotriva icoanelor şi în fiul său, Constantin, care l-a urmat la tron sub numele de Constantin al V-lea (741-775) şi care a continuat politica iconoclastă a tatălui său cu şi mai mare violenţă. Nu numai atât. El a condamnat cultul Fecioarei Maria şi cultul sfinţilor, iar călugăria a considerat-o a fi contra naturii umane.

Pentru a da o bază teologică respingerii închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat un Sinod la care au participat 300 de episcopi în anul 754. Iată decretul pe care l-au formulat aceştia: „În temeiul cuvintelor din Sfânta Scriptură şi ale Sfinţilor Părinţi declarăm în unanimitate, în numele Sfintei Treimi, că va fi alungată, respinsă, îndepărtată şi anatemizată de Sfânta noastră Biserică, orice icoană, făcută din orice fel de material sau prin arta blestemată a picturii. Cel care, în viitor, va îndrăzni să-şi facă un asemenea obiect şi să-l venereze sau să-l aşeze într-o biserică sau într-o casă particulară sau să-l ţină ascuns, va fi, dacă este episcop sau diacon, destituit, dacă este călugăr sau laic va fi anatemizat şi va suporta rigoarea legilor ca duşman al lui Dumnezeu şi al doctrinelor transmise de Sfinţii Părinţi.”

Constantin al V-lea a fost urmat la tron de Leon al IV-lea Khazarul (775-780). Noul împărat s-a declarat şi el împotriva icoanelor, dar a fost foarte moderat în aplicarea acestei politici. Aceasta datorită soţiei lui, împărăteasa Irina, care era o pasionată adeptă a icoanelor.

La moartea lui Leon Khazarul, succesiunea la tron a avut-o fiul acestuia, Constantin al VI-lea, care era minor. Mama lui, Irina, preia conducerea statului. După ce îşi consolidează domnia, Împărăteasa Irina convoacă un nou Sinod, în anul 787, la Niceea (aproape de Constantinopol), Sinod care restaurează cultul icoanelor şi al sfinţilor. Acest Sinod este considerat, atât de ortodocşi cât şi de catolici, ca fiind al şaptelea Sinod ecumenic.

În anul 802,  are loc o lovitură de stat şi Împărăteasa Irina este înlăturată de la tron. Urmează o perioadă tulbure, de lupte mari între iconoclaşti şi iconoduli. În cele din urmă, tronul este preluat de Leon al V-lea Armeanul (813-820), care este un convins iconoclast. El convoacă un  nou Sinod la Constantinopol în 815, Sinod care anulează deciziile Sinodului de la Niceea şi reintroduce politica de distrugere a icoanelor.

Leon al V-lea este asasinat în anul 820 şi pe tron se instalează o nouă dinastie, cea Amoriană sau Frigiană, prin Mihail al II-lea (820-829), şi el un iconoclast pasionat. Tot aşa este şi fiul lui, Teofil,  care a domnit între 829-842. Soţia lui, însă, Împărăteasa Teodora era o pasionată închinătoare la icoane. Când soţul ei a murit, tronul i-a revenit fiului lui, Mihail al III-lea, care nu avea decât trei ani. Iarăşi, puterea imperială a fost preluată de mama lui, Împărăteasa Teodora.

Aceasta va convoca un nou Sinod la începutul anului 843, Sinod care va restaura închinarea la icoane. La încheiera acestui Sinod, la 11 martie 843, s-a ţinut o slujbă solemnă în biserica Sfânta Sofia, în care s-a celebrat în mod solemn reintroducerea cultului icoanelor.  Această reintroducere s-a dovedit a fi definitivă şi această dată este considerată „Duminica Ortodoxiei”, care se sărbătoreşte de atunci până astăzi în prima duminică din Postul Paştilor.

După această schiţă istorică, să ne uităm la problema închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane din punct de vedere biblic şi teologic. Toate trei vin sub o singură denumire: idolatrie. Ele sunt o încălcare a primei dintre cele zece porunci, care sună aşa:

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele care sunt mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20: 4-5).

Cartea Deuteronomul, care a fost scrisă de Moise la sfârşitul celor 40 de ani de călătorii prin pustie şi care conţine gândurile şi îndemnurile finale ale acestui mare prooroc şi legiuitor al lui Israel, ne dă aceste cuvinte ale lui Moise despre idolatrie:

„În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua aceea, când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui animal de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui animal care se târăşte pe pământ, sau trupul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului” (Deut.4:14-18).

Cel care, în timpul controversei născute din încercarea lui Leon al III-lea de a face să înceteze închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane, s-a ridicat să apere această închinare, a fost Ioan Damaschinul (a trăit între anii 675-749). El a scris trei cărţi împotriva iconoclaştilor şi în apărarea icoanelor.

Argumentele lui în favoarea închinării la icoane trebuie să fie cunoscute, deoarece ele sunt folosite în ortodoxie până în zilele noastre. Afirmaţia lui fundamentală este că poruncile care interziceau idolatria, date în Vechiul Testament, şi-au pierdut valabilitatea odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos. El argumentează că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în materie (în trup material), Acesta a sfinţit materia şi, prin  urmare, venerarea unor lucruri materiale nu mai este un păcat.

Argumentul acesta se spulberă când vedem cu câtă grijă argumentează apostolul Pavel (care scrie după întruparea Fiului) împotriva idolatriei:

„S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi păsări. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin” (Romani 1:22-25).

Să ne uităm cu atenţie la textul acesta deoarece apostolul Pavel ne explică aici întreaga problemă a închinării. El ne arată că esenţa idolatriei stă în faptul că oamenii se închină „făpturii” sau „creaturii,” în locul Creatorului. Aici nu e vorba de a „sfinţii” creaţia pentru ca apoi să ne putem închina ei. Aici e vorba de unul dintre cele mai importante principii pe care ni le dă Dumnezeu: Noi trebuie să ne închinăm Lui şi numai Lui. Nimic din toată creaţia nu-L poate înlocui şi nu-i este permis nici unui om să-L înlocuiască. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine. Un exemplu pe care ni-L dă apostolul Pavel în alte epistole este iubirea de avere. El o consideră ca fiind idolatrie, deoarece dragostea de avere ia locul lui Dumnezeu în dragostea noastră (Efeseni 5:5 şi Coloseni 3:5). Prin urmare, orice lucru creat, la ne închinăm, ia în inima noastră locul cuvenit numai Creatorului şi de aceea este o trădare a Creatorului şi o jignire adresată Creatorului.

Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie că acum putem picta faţa Lui Cristos şi să ne închinăm acestei picturi.

Trebuie să adăugăm că Ioan Damaschinul, asemenea multora din vremea lui, a făcut distincţie între închinare sau „adorare” şi „venerare”, sau proşternere, adică aplecare pentru cinstire în faţa cuiva. Această subtilă distincţie este cu totul străină de înţelegerea poporului şi de aceea închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este discutată fără să se facă această „subtilă” distincţie.

Toată discuţia despre închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane ar trebui să se spulbere datorită acestor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău se te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).

Cât priveşte rugăciunea adresată sfinţilor, ca aceştia să mijlocească pentru noi, şi aceasta este spulberată dintr-o singură lovitură tot de apostolul Pavel care scrie: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu: Omul Isus Cristos” (1 Timotei 2:5). Dumnezeu nu este o Fiinţă distantă, retrasă în Sine şi inaccesibilă. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. El chiar s-a făcut una cu noi prin întruparea Fiului Său, prin care nu mai există nici un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. Isus este Cel ce ne aduce la unire cu Dumnezeu. Nu mai există nevoie de alţi intermediari. Domnul Isus Cristos ne este suficient fiindcă în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Să ne întoarcem acum la Leon al III-lea Isaurul. Omul acesta era un creştin şi un credincios sincer, care a ajuns la convingerea că închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este idolatrie. El a vrut să cureţe creştinismul de această rătăcire. El a fost un mare Reformator al creştinismului, cu opt secole înainte de Reforma lui Martin Luther. Mişcarea de Reformă începută de el a primit adeziunea a sute de episcopi şi a fost aprobată de o mare parte a creştinismului. Ceea ce-i lipsea lui Leon al III-lea şi urmaşilor lui era Sfânta Scriptură, pe care oamenii din vremea lui Luther o aveau datorită invenţiei tiparului făcută de Gutemberg, care de îndată ce a făcut această invenţie a inaugurat-o tipărind Sfânta Scriptură în 1445. Şaptezeci de ani mai târziu, când a început Luther Reforma, Sfânta Scriptură, în limba latină, era deja în mâinile tuturor învăţaţilor din acea vreme. Cărţile Reformei, datorită tiparului, s-au răspândit şi ele ca fulgerul.

După 123 de ani, de la începutul Reformei lui Leon, în anul 843, aceasta a fost total înăbuşită şi ziua biruinţei moaştelor, sfinţilor şi icoanelor este declarată drept Duminica Ortodoxiei. În ziua aceasta a biruit întunericul şi a fost stinsă lumina Adevărului lui Dumnezeu.

În Europa de Apus acest întuneric a fost biruit prin Reforma lui Martin Luther, care a adus lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a produs civilizaţia modernă. Noi credem că această Reformă este necesară şi în România.

Textele din Scriptură împotriva închinării la orice lucruri create şi a închinării numai Creatorului sunt fără putinţă de negare.  Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a schimbat cu nimic această poruncă divină.  Domnul nostru Isus Cristos ne învaţă că cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu este să-L iubim pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Această poruncă nu lasă loc închinării la „altceva”. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine.

Când ne dăruim numai lui Dumnezeu, Lumina vine în noi, în familia noastră, în Biserica noastră şi în ţara noastră.

sursa:iosifton.ro/blog/moastele-inchinarea-la-sfinti-si-la-icoane-idolatria-intrata-in-crestinism_2018_02_21_blog

Persecutia creștinilor care se opun ideologiei LGBT

                                                                             
                                                                              

CEO-ul gigantului internetului Mozilla și inventatorul limbajului JavaScript, Brendan Eich, a fost forțat să demisioneze, în 2014, după ce diverse grupuri pro-LGBTQ au declanșat o campanie virulentă de boicotare.
Tot ce a făcut Berndan Eich a fost să susţină printr-o finanţare minimală (de 1.000 de dolari), în calitate de persoană privată, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie – nu a spus nimic care să ofenseze pe nimeni, şi-a urmat doar propria conştiinţă, într-o dezbatere în care libertatea de conştiinţă este adeseori invocată. Şi pentru aceasta a fost linşat în mediul online şi a fost nevoit să demisioneze de la conducerea propriei companii. Un scandal care a ridicat întrebări serioase cu privire la libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă în Statele Unite ale Americii.
De la pierderea job-ului la hărțuire și dare în judecată, până la arest, aria abuzurilor este așadar largă și potențată de un climat social toxic cauzat de așa-zisul „justițiarism” social al activiștilor noii stângi. 

 https://romanialibera.ro/social/noua-ordine-lgbtq-egalitate-dar-nu-pentru-crestini-753254


...,


.

Didache

 

 Numele Didahia provine din cuvântul grecesc Διδαχη (care are legatura cu “doctrina”, “didactic”) 
 
 Didache mai este cunoscuta si drept “Invatatura celor 12 apostoli”. A fost, probabil, scrisa in jurul anilor 70-80 A.D. si  este invatatura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viata si moarte, despre randuiala in biserica, despre post, botez, rugaciune, etc. 
Este pomenita in scrierile lui Eusebius, care a trait intre anii 260-341 si de Atanasius (293-373). Se pare ca a fost pomenita si de Origen, care a trait intre 185 si 254. In The Didache, fragmentul 16:2-3 este citat in Epistola lui Barnaba in 4:9 sau viceversa.

 Epistola lui Barnaba a fost scrisa in 130-131 A.D.
 The Didache  este o lucrare  valoroasa, fiind unul din primele documente ale perioadei de inceput a Bisericii. Traducerea ii apartine lui Charles H. Hoole. The Didache (in limba engleza) apartine domeniului public.

 Capitolul 1

 1:1 Sunt doua cai, o cale a vietii si o cale a mortii, iar diferenta dintre acestea doua este mare.

 1:2 Calea vietii este aceasta: mai intai, sa-L iubesti pe Dumnezeu, care te-a creat, pe aproapele tau ca pe tine insuti, iar toate lucrurile pe care nu vrei sa ti le faca ceilalti tie sa nu le faci nici tu altuia.

 1:3 Doctrina acestor invataturi este dupa cum urmeaza. Binecuvanteaza pe cei ce te bleastama si roaga-te pentru dusmanii tai. Tine post pentru cei ce te persecuta; caci ce mare lucru este sa-i iubesti pe cei ce te iubesc? Nu fac pana si neamurile la fel? Dar iubeste-i pe cei ce te urasc si nu vei mai avea dusmani.

1:4 Nu te lasa in voia firii pamantesti. Daca cineva te loveste peste obrazul drept, intoarce si celalalt obraz si vei fi desavarsit; daca cineva te roaga sa mergi impreuna cu el o bucata de drum, du-te mai mult; daca cineva iti ia haina, da-i si camasa, daca cineva ia de la tine un lucru care este al tau, nui-l cere inapoi, caci nu poti face aceasta.

 1:5 Da tuturor care cer de la tine, caci Tatal doreste ca din darurile Sale sa se dea tuturor. Binecuvantat este cel care daruieste dupa porunca, deoarece este fara vina; dar vai de cel care primeste. Caci, daca un om primeste ajutor in nevoie, el este fara vina, dar, daca cel care primeste nu are intr-adevar nevoie, va fi pedepsit pentru ca a primit ….

 Capitolul 2

 2:1 Dar cea de-a doua porunca a invataturii este aceasta.

 2:2 Sa nu ucizi; sa nu comiti adulter; sa nu-i strici pe cei tineri; sa nu ai relatii sexuale inainte de casatorie; sa nu furi; sa nu mergi la ghicitori; sa nu ai nimic de-a face cu vrajitoria; sa nu ucizi un copil prin avort (in pantecele mamei sale) si nici dupa ce s-a nascut; sa nu ravnesti la bunurile aproapelui

 2:3 sa nu comiti sperjur; sa nu faci vreo marturie mincinoasa; sa nu vorbesti lucruri rele; sa nu te porti cu rautate;

 2:4 sa nu fii cu doua fete, caci aceasta este capcana mortii.

 2:5 Cuvintele tale sa nu fie mincinoase sau goale; ci legate de fapte.

 2:6 Sa nu fii invidios sau lacom, sau ipocrit, sau rautacios, sau mandru, sa nu faci nici un lucru erau indreptat impotriva aproapelui tau;

 2:7 sa nu urasti pe nimeni, chiar daca pe unii ii vei respinge, pentru altii te vei ruga, iar pe altii ii vei iubi mai mult decat pe tine insuti.

 Capitolul 3

 3:1 Fiul, meu, fugi de orice este rau si de tot ce aduce a rau.

 3:2 Sa nu urasti, caci ura duce la ucidere; sa nu fii gelos sau certaret, caci de la aceste lucruri sea junge la ucidere.

 3:3 Fiul meu, sa nu ingadui in tine dorinta, caci dorinta duce la pacat (sexual); sa nu vorbesti murdar si sa nu privesti cu pofta, caci toate acestea duc la adulter.

 3:4 Fiul meu, sa nu tii seama de semne, caci aceasta duce la idolatrie si nici sa nu folosesti vraji, sa nu fii nici astrolog, nici vindecator calator (ambulant) si nici sa nu-ti doresti sa vezi asemenea lucruri, caci din ele se naste idolatria.

 3:5 Fiul meu, sa nu minti, caci minciuna duce la hotie; sa nu fii invidios sau mandru, caci din aceste lucruri se ajunge la hotie.

 3:6 Fiul meu, sa nu fii cartitor, caci prin carteala se ajunge la blasfemie; sa nu fii incapatanat si nici rautacios, caci rodul acestor lucruri este blasfemia;

 3:7 ci fii bland, caci cei blanzi vor mosteni pamantul;

 3:8 fii indelung rabdator si milos, fara rautate, pasnic si bun si cu bagare de seama la cuvintele pe care le-ai auzit.

 3:9 Sa nu te inalti pe tine insuti si nici sa nu lasi semetia sa creasca in sufletul tau. Sulfetul tau sa nu se alature celor mandri, ci sa mergi alaturi de cei drepti si umili.

 3:10 Ia tot ceea ce ti se intampla drept bun, stiind ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.

 Capitolul 4

 4:1 Fiul meu, sa-l pomenesti si ziua, si noaptea pe cel ce vorbeste din Cuvantul lui Dumnezeu, sa-l cinstesti asa cum il cinstesti pe Domnul, caci unde se da invatatura Domnului, acolo este si Domnul;

 4:2 zi de zi sa cauti prietenia sfintilor, ca sa-ti gasesti odihna in cuvintele lor;

 4:3 sa nu-ti placa cearta, dezbinarea, ci sa aduci pacea intre cei ce se cearta; sa judeci cu dreptate; sa nu lasi pe nimeni sa-l condamne pe omul cu pricina;

 4:4 sa nu te ingrijorezi de nimic.

 4:5 Sa nu fii grabnic sa primesti si sa nu iti tragi mana cand trebuie sa daruiesti.

 4:6 Daca ai, daruieste, ca sa fie aceasta spre iertarea pacatelor tale.

 4:7 Sa nu sovaiesti sa daruiesti, nici sa nu cartesti cand dai; caci stii cine este cinstit in rapslatirile sale.

 4:8 Sa nu-i intorci spatele celui aflat in nevoie, ci sa imparti cu fratele tau ceea ce ai, sa nu spui ca ceva este numai al tau, caci sunteti tovarasi egali intru cele vesnice, deci cu atat mai mult suntei egali intru cele vremelnice.

 4:9 Sa nu -ti indepartezi inima de fiul sau de fiica ta si din tineretea lor sa-i inveti frica de Domnul.

 4:10 Sa nu poruncesti cu asprime slujitorului sau slujitoarei tale care nadajduiesc in acelasi Dumnezeu ca si tine, ca nu cumva, drept urmare, sa se teama de Dumnezeu, care este deasupra amandurora; caci el nu-i alege decat pe cei pe care Duhul i-a pregatit.

 4:11 Iar voi, slujitorilor, supuneti-va stapanilor vostri cu respect si tema, ca unora care sunt ai lui Dumnezeu.

 4:12 Sa urasti orice fatarnicie si tot ce nu-i face placere lui Dumnezeu;

 4:13 sa nu parasesti prouncile Domnului; ci sa pazesti ceea ce ai primit, fara sa adaugi sau sa scoti ceva;

 4:14 sa-ti marturisesti pacatele Bisericii si sa nu vii in rugaciune cu constiinta incarcata. Aceasta este calea vietii.

 Capitolul 5

 5:1 Dar calea mortii este aceasta. Mai intai de toate, este rea, plina de rautate si de blesteme; pe ea merg ucigasii, curvarii, cei plini de pofta, hotii, idolatrii/cei ce se inchina la idoli, ghicitorii, vrajitorii, martorii mincinosi, fatarnicii, cei mandri, rai, egoisti, invidiosi, cei ce vorbesc murdar, cei obraznici si cei aroganti;

 5:2 pe calea mortii se gasesc aceia care-i persecuta pe cei buni – cei care iubesc minciuna, fara sa stie care-i rasplata celor drepti, cei ce nu sunt de partea celor buni si nici a dreptei judecati, care nu urmaresc binele, ci raul, cei care sunt departe de blandete si rabdare, cei care iubesc lucrurile desarte si umbla dupa rasplata, fara mila fata de cei in nevoie si care nu se straduiesc sa ajute pe cei aflati stramtorare, fara sa-l cunoasca pe cel care i-a facut, ucigasi de copii, care strica chipul Domnului, ii intorc spatele celui aflat in nevoie, il asupresc pe cel aflat la stramtorare, nu fac dreptate celor saraci, gresind in toate lucrurile. De toti acestia, copii, sa fiti paziti.

 Capitolul 6

 6:1 Ai grija ca nimeni sa nu te indeparteze de aceasta cale a invataturii, caci cel ce face astfel iti da invatatura ce te ineparteaza de Dumnezeu.

 6:2 Daca poti purta intregul jug al Domnului, vei fi desavarsit; dar, daca nu, fa ceea ce poti face.

 6:3 In ceea ce priveste insa carnea, ingaduie ceea ce poti. Dar fii cu bagare de seama la lucrurile inchinate idolilor, caci este inchinare la zeitatile iadului.

 Capitolul 7 
BOTEZUL

 7:1 In ceea ce priveste botezul, asa sa faceti: dupa ce ati rostit toate aceste invataturi/acest crez, botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, in apa curgatoare;

 7:2 dar, daca nu aveti apa curgatoare, botezati in orice alta apa si, daca nu puteti boteza in apa rece, alegeti apa calda;

 7:3 dar, daca nu aveti de nici una, turnati apa peste cap de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.

 7:4 Inainte de botez insa, cel care boteaza si cel care este botezat trebuie sa posteasca si alaturi de ei oricare altii pot tine post. trebuie sa-i spuneti celui care urmeaza a fi botezat sa posteasca inainte de botez o zi, doua.

 Capitolul 8

 8:1 In ceea ce privesete postul vostru, sa nu fiti ca fatarnicii, care postesc in a doua si in a cincea zi a saptamanii, ci voi sa postiti in a patra si in a sasea zi.

 8:2 Nici sa nu va rugati ca fatarnicii, ci cum a poruncit Domnul in evanghelia sa, asa sa va rugati: “Tatal nostru, care esti in cer, sfinteasca-se numele tau. Vina imparatia ta. Faca-se voia ta, precum in cer, asa si pe pamant. Da-ne painea cea de toate zilele. Si iarta-ne precum iertam si noi celor ce ne gresesc. Si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de rau: caci a ta este puterea si gloria in veci.”

 8:3 De trei ori pe zi sa va rugati astfel.

 Capitolul 9 
EUHARISTIA/CINA DOMNULUI

 9:1 In ce priveste euharistia, in felul acesta sa aduceti multumire.

 9:2 Mai intai vinul: “Iti multumim, Tatal nostru, pentru viata si cunostinta pe care ne-ai adus-o prin Isus, Fiul tau, a ta sa fie gloria in veci.

 9:4 Asa cum aceasta paine a fost odata imprastiata pe munți, apoi a fost stransa si a devenit una, tot asa Biserica sa fie stransa de la marginile pamantului in inparatia ta; caci a ta este gloria si puterea prin Isus Hristos in veci.

 9:5 Nimeni sa nu manance sau sa bea Euharistia (trupul Domnului), in afara de cei botezatiin numele Domnului, caci adevarat a vorbit Domnul spunand: “Nu dati cainilor lucruri sfinte.”

 Capitolul 10

10:1 Dar dupa ce ati incheiat aceasta, sa va rugati astfel.

10:2 “Multumim, Tata sfant, pentru numele tau sfant, pe care l-ai lasat sa locuiasca in inimile noastre, pentru invatatura, credinta si vesnicia pe care ni le-ai facut cunoscute prin Isus, Fiul tau; a ta sa fie gloria in veci.

 10:3 Tu, Stapane Atotputernic, ai creat toate lucrurile pentru numele tau, ai dat si carne, si bautura pentru placerea oamenilor, ca sa avem de ce sa-ti multumim, ne-ai dat hrana spiritual si viata vesnica prin Fiul tau.

 10:4 Mai presus de toate, multumim pentru ca ne mantuiesti, a ta sa fie gloria in veci.

 10:5 Aminteste-ti, Doamne, de Biserica ta, ca s-o izbavesti de orice rau si s-o desavarsesti in dragostea ta, s-o chemi din cele patru vanturi, sa-i chemi chiar si pe cei sanctificati pentru imparatia ta, pe care ai pregatit-o pentru ei; caci a ta este imparatia si gloria in veci.

 10:6 Vina harul tau si treaca aceasta lume. Osana Fiului lui David. Daca este cineva sfant, sa vina (la Euharistie), daca nu este, sa se pocaiasca. Maranata. Amin.

 10:7 Dar insarcinati-i pe profeti sa aduca multumiri, daca vor sa faca acest lucru.

 Capitolul 11

 11:1 De aceea, pe oricine va veni si va va invata lucrurile pomenite mai sus, sa-l primiti.;

 11:2 dar, daca invatatorul insusi se intoarce si aduce alta invatatura care sa va clatine, nu-l ascultati; daca insa vine sa imbogateasca neprihanirea voastra si cunostinta despre Domnul, pretuiti-l ca pe Domnul.

 11:3 In ce priveste apostolii si profetii, faceti asa cum va invata evanghelia.

 11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiti ca pe Domnul insusi.

 11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va ramane cu voi trei zile, este un profet mincinos.

 11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decat paine cae sa-i ajunga pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.

 11:7 Sa nu ispititi sau sa va certati cu vreun profet vorbeste in duhul; caci orice pacat va va fi iertat, in afara de acesta.

 11:8 Nu oricine vorbeste in duhul este insa profet; ci profet este cel care are inima Domnului, caci dupa inima ii veti cunoaste pe profetii adevarati si pe cei mincinosi.

 11:9 Nici un profet care porunceste in duhul sa se astearna masa nu va manca el insusi la ea, caci atunci ar fi un profet mincinos;

 11:10 si orice profet care propovaduieste adevarul, dar nu il traieste, este un profet mincinos;

 11:11 orice profet care este adevarat si recunoscut si slujeste in taina vizibila a Bisericii, dar care nu ii invata pe altii sa faca ceea ce el insusi face nu va fi judecat de voi, caci judecata lui este in mana Domnului, asa cum a fost si cu profetii din vechime.

 11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dati-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultati; daca insa va va vorbi despre altii, care sunt in nevoie, ca sa le dati ajutor, sa nu-l judece nimeni.

 Capitolul 12

 12:1 Oricine vine in numele Domnului sa fie primit, dar sa-l cercetati si sa-i cunoasteti caracterul, caci aveti cunostinta despre bine si rau.

 12:2 Daca cel care vine la voi este un calator, ajutati-l cat puteti; dar sa nu ramana cu voi mai mult de doua sau trei zile, decat daca este neaparata nevoie.

 12:3 Daca doreste sa ramana cu voi si este mestesugar, sa-si castige painea muncind;

 12:4 daca nu cunoaste nici un mestesug, ajutati-l dupa cum veti vrea, ca nici un crestin sa nu leneveasca in mijlocul vostru;

 12:5 daca insa nu vrea sa va asculte, inseamna ca este un sarlatan. De astfel de oameni sa va paziti.

 Capitolul 13

 13:1 Orice profet adevarat care doreste sa locuiasca impreuna cu voi isi merita hrana,

 13:2 dupa cum este si un invatator adevarat, intocmai ca un muncitor.

 13:3 De aceea, cele dintai roade ale fiecarei recolte de vin si faina, din bivoli si din oi sa le dati profetilor, caci ei sunt marii vostri preoti;

 13:4 dar, daca nu aveti nici un profet, dati-le saracilor.

 13:5 Daca dati un ospat, luati si dati primele roade dupa porunca;

 13:6 tot asa sa faceti cand deschideti un ulcior de vin sau ulei, mai intai sa dati profetilor;

 13:7 si tot asa sa dati din bani, haine si din tot ce aveti, asa cum veti crede ca se cuvine, dupa porunca.

 Capitolul 14

 14:1 In ziua Domnului, cand va adunati, frangeti painea si dati multumire, dupa ce v-ati marturisit pacatele, ca jertfa voastra sa fie curata.

 14:2 Dar nimeni care nu s-a impacat cu aproapele lui sa nu vi se alature, decat daca se impaca, pentru ca jertfa voastra sa nu fie patata;

 14:3 caci asa vorbeste Domnul: “In orice loc si-n orice vreme aduceti-mi o jertfa curata, caci eu sunt un Rege maret”, spune Domnul, “iar numele meu este minunat intre neamuri.”

 Capitolul 15

 15:1 De aceea, alegeti-va episcopi si diaconi vrednici de Domnul, barbati blanzi si fara lacomie, sinceri si primiti de toti, caci ei vor face pentru voi slujba de profeti si invatatori.

 15:2 De aceea sa nu-i dispretuiti, caci ei sunt dintre cei cinstiti si pretuiti intre voi, impreuna cu profetii si invatatorii.

 15:3 Mustrati-va unii pe altii, dar nu cu manie, ci cu pace, cum va invata evanghelia; dar nu vorbiti cu cel ce i-a gresit vecinului sau si nici sa nu-l ascultati pana se pocaieste.

 15:4 Toate rugaciunile, milosteniile si faptele voastre sa le faceti dupa porunca evangheliei Domnului nostru .

 Capitolul 16

 16:1 Vegheati la viata voastra; candela voastra sa nu se stinga si nici nu nu incetati sa vegheati, ci fiti gata, caci nu stiti ceasul cand va veni Domnul nostru.

 16:2 Strangeti-va adesea impreuna, cautand ce este bun pentru sufletele voastre; caci toata credinta voastra va fi zadarnica daca nu veti fi credinciosi pana la capat.

 16:3 Caci in vremurile din urma se vor inmulti profetii mincinosi, oile se vor preface in lupi, iar dragostea se va preface in ura;

 16:4 si, din cauza ca nedreptatea va fi mare, oamenii se vor uri unii pe altii, se vor persecuta si se vor trada; atunci, Insealtorul lumii se va da drept Fiul lui Dumnezeu, va face semne si minuni, iar pamantul va fi dat in mainile sale; el va face lucruri nelegiuite, cum nu s-au intamplat de la inceputul lumii.

 16:5 Atunci creatia omului va fi data in vileag si multi vor fi condamnati si vor pieri; dar cei care vor pastra credinta vor fi mantuiti chiar de stanca judecatii.

 16:6 Apoi vor aparea semnele adevarului; mai intai semnul de pe cer, apoi sunetul trambitei si apoi invierea mortilor.

 16:7 si asa cum a fost spus: “Domnul va veni si toti sfintii sai vor veni odata cu el;

 16:8 apoi va vedea lumea pe Domnul venind pe norii cerului.”
 sursa: https://crestiniiazi.wordpress.com/istoria-crestinismului/documente-istorice/

...