E CAM LUNGA PREZENTAREA DAR SE MERITA IN 5 MINUTE O POTI CITI DACA AI RABDARE ( INCHINAREA LA DUHUL MORTII PRIN MOASTE SI RELICVE )
De unde provine cinstirea moaștelor? În vechile legende, când Nimrod, falsul „mântuitor" al Babilonului, a murit, trupul lui a fost dezmembrat mădular cu mădular - o parte îngropată într-un loc, alta într-altul. Când a “înviat", devenind zeul-soare, s-a spus că el se află acum într-un trup diferit, mădularele vechiului trup fiind lăsate în urmă.
În vechea religie a tainelor, diferite locuri erau considerate sacre, pentru că oase ale unui zeu fuseseră îngropate într-un loc sau altul. Precis că aşa s-a întâmplat în Egipt, care „era presărat cu morminte ale zeului lor martirizat; şi multe din membrele lui, picioare, braţe şi cranii, toate atestate ca fiind autentice, erau expuse în locurile unde erau îngropaţi rivalii lor, ca să li se poată închina credincioşii egipteni” - Hislop, The Two Babylons, p.179.
Deoarece israeliţii au fost expuşi unor astfel de credinţe idolatre în Egipt, înţelepciunea lui Dumnezeu a hotărât la înmormântarea secretă a lui Moise (Deuteronom 34:6). Întrucât nimeni nu ştia locul înmormântării lui, nu se putea face nici un pelerinaj sacru la mormântul lui.
Să demontăm în continuare așa zisele argumente ale cultelor tradiționale:
Argumentele cultelor tradiționale:
Argumentul lor este: 1) Cel din 2 Regi 13:21; 2) așa zisa minune a trupurilor care nu putrezesc!
Să analizăm aceste argumente:
1) În primul rând, textul din 2 Regi 13:21 (4Regi 13:21 în Biblia ortodoxă 1988, prescurat BO), nu susține cinstirea moaștelor și a relicvelor, chiar dacă s-a întâmplat un miracol!
În acest text se menționează: “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale”.
Iată. Este vorba nu de o cinstire, ci de o întâmplare! Căci pe când doreau să îngroape un om mort într-o peșteră cum era obiceiul la evrei, au venit niște cete de moabiți care jefuiau Israelul (2 Regi 13:20), de frică nu l-au mai îngropat în mormântul plănuit inițial, ci fiind mai aproape mormântul profetului Elisei, l-au aruncat în acest mormânt, iar mortul atingând oasele lui Elisei a revenit la viață!
De ce această relatare, nu este un suport pentru cinstirea moaștelor?
Oasele lui Elisei nu au fost cinstite, nimeni nu le-a sărutat, cinstit, etc. ba mai mult lucrarea aceasta a fost spontană, nepregătită, chiar a avut loc pe nepregătite, datorită atacului cetelor de moabiți!
Și nu oasele în sine au înviat acel mort; ci, suflarea lui Dumnezeu (Iov 33:4) care a lucrat în trecut a lucrat în profetul Elisei prin darurile pe care acestea le-a avut și prin care a dat viață celor ce au ascultat de mesajul lui Dumnezeu dat prin el (vezi: 2 Regi 4:38-41).
Dumnezeu a înviat acel mort din Israel, cu scopul ca să dea un mesaj profetic prin această întâmplare că Dumnezeu încă se îndură de Israel, cum declară în 2 Regi 13:23; și că Duhul Sfânt nu a părăsit încă Israelul, chiar dacă profetul Elisei a decedat! Și dovada că se îndură de Israel, este învierea din morți a acelui evreu prin Spiritul lui Dumnezeu (Psalmi 104:29-30).
Să vedem în continuare:,, ) Așa zisa minune a trupurilor care nu putrezesc!
Este această minune de la Dumnezeu sau de la Satan și în special de la duhul morții?
Conform sentinței divine, date de Însuși Dumnezeu pentru căderea oamenilor în păcat, corpul omului care a decedat trebuie să se întoarcă în țărână, nu să devină obiect de cinstire, sau un corp neputrezit!
Geneza 3:19, BO: „În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce»”.
Sentința divină a decretat clar că corpul mort al omului trebuia să redevină ce a fost inițial: pământ (Geneze 2:7), căci din el a fost luat și pământ trebuia să redevină corpul uman!
Doar păgânii idolatrii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeul lui Israel, doreau să oprească putrezirea prin îmbălsămare ca de pildă egiptenii.
Moise ne relatează, că în Egiptul antic existau doctori care se ocupau cu îmbălămarea, astfel Iosif, nu din motive religioase, doar urmând obiceiurile de înmormântare locale din Egipt, a poruncit doctorilor îmbălsămarea tatălui său (Facerea 50:2,26).
Dar mai presus de aceasta practică de înmormântare, egiptenii și păgânii practicau aceasta pentru că ei nu aveau speranța învierii corpului; ci, doar credința într-un suflet nemuritor, într-o legătură de corpul inert.
Duhul morții nu atacă anumite corpuri ale unor oameni, considerați „sfinți” în anumite culte, prin descompunere; pentru că doresc ca să-i fac obiect de cinstire, și astfel acel corp mort care este în prezența duhurilor morții să fie ușa prin care duhurile demonice să posede și să domnine persoanele naive și necunoscătoare a adevărului biblic, înșelate de popi, astfel toți aceștia, prin cinstirea moaștelor intră sub puterea morții!!!
Iar așa zisele „minuni, vindecări”, făcute de moaște, sunt lucrările duhului morții! Să nu uităm îngerii morții, ei inițial când au fost creați de Dumnezeu, au fost îngeri care ajutau și supravegheau procesele vieții creației, astfel ele cunosc și pot imita până la un punct: vindecarea, viața, starea de bine, etc.!
Însă, conform Bibliei, Cuvântului adevărului, corpul creștinul mort: putrezește, se strică, și cine trece peste ceea ce este scris (1 Corinteni 4:6), vine de la cel rău (1 Ioan 2:14)!
Doar învierea morților realizată de Dumnezeu prin Fiul Său la revnirea Lui, va aduce neputrezirea sau nestricăciunea, asta învață Cuvântul lui Dumnezeu:
1 Corinteni 15:42, BO: “Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. Iată așa ziși “sfinți” neputreziți după moarte nici nu au parte de învierea sfinților biblici în Christos, căci trupul lor nu a fost semnănat “întru stricăciune”, astfel ei nu pot să “înviază întru nestricăciune”.
La fel se învață și în 1 Corinteni 15:53-54, BO: “Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă”.
Corpul creștinilor este stricăcios însă doar la înviere va deveni nestricăcios!
Să vedem în continuare:Care este realitatea despre relicve?
Conform cu NODEX 2002, o relicvă este o: „Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparținând unei persoane, considerate sfântă; moaște”.
Printre relicvele cele mai cinstite au fost bucăţi din așa zisa: „cruce a lui Iisus”. Atâtea bucăţi din această cruce au fost împrăştiate prin Europa, încât dacă toate bucăţile ar fi adunate laolaltă, ar forma o bună încărcătură pentru o corabie!
Există atâtea falsuri încât ne mirăm cum liderii religioși care recunosc neautenticitatea unora, nu le pasă și duc turmele în continuare pe aceleași căi ale morții și rătăcirii!
S-a descoperit că unele oase expuse cândva, ca oase ale „sfinţilor” sunt oase de animale!
În Spania, o catedrală a expus cândva ceea ce se spunea că ar fi o parte din aripa îngerului Gabriel când a vizitat-o pe Maria. După investigaţii, s-a descoperit că era o pană de struţ! - Boettner, Roman Catholicism, p.290.
Nu este necesar să ne trudim prea mult cu privire la acest punct. The Catholic Encyclopedia recunoaşte ea însăşi că multe relicve sunt îndoielnice. „Multe dintre cele mai vechi relicve expuse pentru a fi venerate în marile sanctuare ale creştinătăţii sau chiar în Roma trebuie acum să fie declarate fie în mod cert falsificate, fie bănuite a nu fi autentice; sub semnul întrebării trebuie pus şi presupusul ,stâlp al biciuirii' venerat la Roma în biserica Santa Prassede, precum şi multe alte relicve faimoase” - The Catholic Encyclopedia, Vol.12, p.737.
Pot exista relicve autentice dar Dumnezeu le-a nimicit când ele au devenit un obiect de venerare!
De pildă, şarpele de aramă pe care l-a făcut Moise, cu un scop bun, dar ulterior el a fost denumit „Nehuştan”, şi israeliţii l-au cinstit ca o relicvă sacră (2 Regi 8:4).
Am putea spune pe baza Cuvântului, că şarpele de aramă Îl reprezenta pe Cristos, după cum se recunoaşte şi în lucrarea: ,,Dicţionar al Noului Testament” făcut de Editura Institutului Biblic şi de misiune Al bisericii ortodoxe române p. 510: „Sfântul Apostol evanghelis Ioan (3,19) aminteşte de şarpele de armă”, pus de Moise pe lemn orizontal ca o preînchipuire a răstigniri pe cruce a Mântuitorului”.
Însă, cu toate că şarpele de aramă pus pe prăjină, Îl reprezenta pe Mântuitorul, pe viitorul Mesia, totuşi Dumnezeu nu le-a spus la evreii să se închine lui, şi nici Israel nu s-au închinat lui, ci doar au privit spre el și au fost vindecați de mușcătorile de șerpi (Numeri 21:4-9), aşa cum creştini privesc la Cristos prin credinţă şi sunt mântuiţi (Ioan 1:12-13; Evrei 12:1-3).
Ceea ce este interesant din această relatare, este că atunci când evreii au început să ardă tămâie înaintea şarpelui, Dumnezeu a poruncit distrugerea acestui şarpe care îl reperezenta pe Cristos (Ioan 3:13). Curios! După ce a poruncit construirea lui, un chip care Îl reprezenta pe Cristos, cu scop de vindecare, ulterior când evreii L-au folosit ca mijloc vizibil de închinare, Dumnezeu porunceşte distrugerea lui!
În 2 Regi 18:2-4, este relatat: „În anul al treilea al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, s-a făcut rege Iezechia, fiul lui Ahaz, regele Iudei. Acesta era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Numele mamei sale era Abia, fiica lui Zaharia. Acesta a făcut fapte plăcute în ochii Domnului în toate, cum făcuse şi David, tatăl său, că el a desfiinţat înălţimile, a sfărâmat stâlpii cu pisanii idoleşti, Aşerele, şi a stricat şarpele cel de aramă, pe care-l făcuse Moise; chiar până în zilele acelea fiii lui Israel îl tămâiau şi-l numeau Nehuştan”.Iată un mijloc fizic de vindecare, poruncit de Însuşi Dumnezeu, ca acesta să se construiască, cu puteri supranaturale de a face minuni, de a vindeca muşcăturile moratele ale şerpilor, un lucru fizic construit de omul lui Dumnezeu: Moise, după descrierea lui Dumnezeu, şi care Îl reprezenta pe Cristos.
Şi după ce sute de anii, Israelul a avut un mijloc de vindecare fizic, la un moment dat oamenii din respect faţă de el, îi ard tămâie în faţa lui, așa cum oamenii din prezent cinstesc tot felul de relicve și se închină lor cerându-le: vindecare, mântuire, eliberare, totuşi Ezechia l-a tăiat în bucăţi şarpele, și astfel a făcut fapte plăcute în fața lui Dumnezeu!
De unde provine această practică a venerării relicvelor:
Este evident faptul că folosirea relicvelor este străveche şi nu şi-a avut originea în creştinism. The Catholic Encyclopedia afirmă corect că folosirea: „vreunui obiect, îndeosebi o parte a trupului sau a îmbrăcăminţii, rămânând ca amintire de la un sfânt care a murit” exista “înaintea răspândirii creştinismului”, iar „venerarea relicvelor, de fapt, este într-o anumită măsură un instinct primitiv asociat cu multe alte sisteme religioase, în afară de cel al creştinismului” - The Catholic Encyclopedia, Vol.12, p.734.
Ca și alte obiceiuri cultele tradiționale au luat din păgânism și această practică!
Dumnezeu interzice închinarea la creaturi (Romani 1:22-25), oamenii trebuie sa se inchine numai Lui fiindca el este Creatorul tuturor lucrurilor pe care noi le putem vedea.
Nu există decât un singur Mijlocitor între om şi Creator: Omul Iisus Christos (1 Timotei 2:5).
Dumnezeu a considerat atingerea unui mort ca fiind o necurăţenie, cine se atingea de el devenea necurat potrivit legii divine. Preoţii nu aveau voie nici să atingă trupul mort al părinţilor lor pentru a nu se spurca (Levitic 21:11-12). Însă vedem aşa numiţi „preoţi”, că poartă racle cu oase, şi îndeamnă pe oameni la cinstirea lor, în loc ca să îi îndemne la cinstirea singurului Dumnezeului adevarat din cer care este binecuvântat în etern (Romani 1:25).
Tatăl nostru care este în ceruri nu a poruncit închinarea la oase (moaste) și ele sunt o urâciune în fața Lui, așa cum a învățat Fiul Său în Matei 23:27, BO: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”.
Iată mormintele, oasele, chiar ale celor din poporul lui Dumnezeu în mijlocul căreia a slujit Domnul, sunt pline “de toată necurăţia”. Și falși preoți vă duc la această necurăție!
Sfatul lui Dumnezeu iubite cititor dacă ești sincer este:
2 Corinteni 6:17-18, BO: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice», zice Domnul Atotțiitorul.
