miercuri, 31 decembrie 2025

Cum se sărbătorește revelionul la pocăiți


 Am crescut în lume într-o familie e ortodocși și îmi amintesc că în fiecare an înainte cu câteva luni de revelion părinții începeau să își facă planuri de revelion, era foarte important ca revelionul să îl  petrecem într-un loc deosebit unde este petrecere , muzică și voie bună.  Era de neconceput ca acest eveniment important să fie ratat stând pur și simplu acasă în fața televizorului. 

De pocăință și de pocăiți nu știam nimic deși ulterior după câțiva ani am aflat că chiar în cartierul în care locuiam la început se afla o biserică penticostală. De fapt nici nu era de mirare clădirea era o casă cu etaj obișnuită cu intrare prin curte fără firmă de biserică, așa erau majoritatea bisericilor de pocăiți în comunism. Prima dată am auzit de pocăiți de la un alt copil de vârsta mea care mi-a spus de o vecină mai în vârstă dar necăsătorită '' Femeia aceia e pocăită dar să nu spui la nimeni'', asta era mentalitatea la vremea respectivă.

La un moment dat părinții mei au decis să se mute în alt cartier unde s-a împrietenit cu o familie din vecini care erau membrii într-o biserică baptistă care era situată în apropiere. La invitația vecinilor părinții mei au început să frecventeze acea biserică,  concomitent au început să studieze și Scriptura și după câteva luni au decis să se boteze în acea biserică. La surt timp eu am plecat în armată în alt județ, unde anturajul lumesc ma făcut să mă îndepărtez oarecum de Dumnezeu.  La terminarea stagiului militar am revenit acasă, părinții  au încercat să mă invite la biserică dar  cu mare greutate acceptam să merg la biserică din când în când, până a venit revelionul .

 

 

 Pentru că nu am găsit o varintă convenabilă de petrecere în lume părinții m-au invitat la biserică pentru noaptea de revelion. Am acceptat să merg și deși programul nu mi s-a părut deosebil, totuși în final l-am considerat acceptabil.  S-a început cu tradiționalele rugăciuni individuale, apoi a urmat un program mai deosebit decât cele din cursul săptămânii cu mărturii personale și cântări . Ulterior am aflat că tinerii biseicii se adunau separat în altă locație și aveau un program diferit (mai adaptat vărstei dar fără alcol ). Deși la biserică a fost un program oarecum tipic de biserică  m-am acomodat și așa am începu să frecventez biserica și în final am decis să mă botez. Revelinul  s-a dovedit un prilej bun de a începe anul la biseică și nu în locurile de distracție și dezmăț ale lumii , biserica dovedindu-se locul cel mai bun de a începe noul an.   

 



 .

 

miercuri, 24 decembrie 2025

Nelu Filip: SĂRBĂTORIREA NAȘTERII MÂNTUITORULUI NU ARE NEVOIE DE APROBAREA CRITICILOR

 



În fiecare an, pe măsură ce se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, apar voci care o contestă. Unele o fac din dorința sinceră de fidelitate față de Scriptură, altele dintr-un spirit polemic care reduce credința la o listă de interdicții.
Obiecțiile sunt cunoscute: ba că nu este poruncită în Biblie, ba că nu există dovezi că ar fi fost sărbătorită de primii creștini, ba că data nu este corectă, ba că ar avea origini păgâne, iar denumirea populară ar fi problematică. Toate acestea cer un răspuns limpede.
1.    „Nu este poruncită în Scriptură”
Este adevărat: nicăieri în Scriptură nu găsim o poruncă explicită care să ceară sărbătorirea Nașterii Domnului. Dar acest argument ridică o întrebare mai profundă: este tot ce nu este poruncit explicit interzis?
Scriptura nu poruncește nici:
--
•    să avem adunări duminica la o oră fixă,
•    să folosim clădiri dedicate pentru închinare,
•    să tipărim Biblii,
•    să organizăm conferințe, evanghelizări sau zile speciale de post și rugăciune.
Cu toate acestea, le considerăm folositoare și legitime, pentru că servesc unui scop biblic: zidirea credincioșilor și slava lui Dumnezeu.

A marca întruparea Fiului lui Dumnezeu nu adaugă nimic la Evanghelie, dar nici nu o contrazice. Dimpotrivă, proclamă una dintre pietrele ei de temelie: „Cuvântul S-a făcut trup”.
2.    „Nu a fost sărbătorită de primii creștini”
Lipsa dovezilor nu este dovada lipsei. Faptul că primii creștini nu au lăsat în urmă documente clare despre o astfel de sărbătoare nu înseamnă că întruparea nu era centrală pentru credința lor. Scrierile Noului Testament sunt pline de referințe la nașterea, umilința și intrarea lui Cristos în istorie.
--
Mai mult, Biserica primară a trăit într-un context de persecuție, unde supraviețuirea era mai urgentă decât calendarul sărbătorilor. Practicile se dezvoltă în timp. Și doctrina Trinității a fost formulată explicit mai târziu, fără ca cineva să susțină că ar fi nebiblică.
3.    „Data de 25 decembrie nu este corectă”
Aici obiecția este, în mare parte, corectă. Nu știm data exactă a nașterii Domnului și este foarte probabil că nu a fost 25 decembrie. Dar întrebarea reală este alta: contează data sau conținutul?
Ziua exactă nu este obiectul credinței noastre. Nimeni nu susține că mântuirea depinde de calendar. Data este un instrument, nu un adevăr revelat. La fel cum comemorăm alte evenimente istorice fără a cunoaște ora sau ziua precisă, folosim o dată convențională pentru a ne aminti de un eveniment esențial.
A refuza sărbătoarea pentru că data nu este sigură înseamnă a pierde mesajul din cauza ambalajului.
4.    „Are origini păgâne”
Acest argument este adesea repetat, dar rar demonstrat cu rigoare. Chiar dacă anumite elemente culturale au fost preluate sau adaptate, Scriptura ne oferă un principiu clar: lucrurile pot fi răscumpărate prin sensul pe care li-l dăm.
Păgânii au folosit lemnul, focul, muzica și lumina. Le abandonăm și pe acestea? Evident că nu. Problema nu este originea unui obicei, ci obiectul închinării. Dacă Cristos este în centru, nu mai vorbim de păgânism, ci de proclamarea adevărului.
A spune că Nașterea Domnului este „păgână” pentru că a fost așezată într-un context cultural existent este ca și cum ai spune că predicarea în limba română este păgână pentru că limba a fost vorbită de oameni necreștini.
5.    „Denumirea Crăciun este problematică”
Etimologia cuvântului „Crăciun” este disputată. Există teorii, ipoteze și speculații, dar nimic definitiv. Însă limbajul funcționează prin uz, nu prin dosare academice. Pentru milioane de români, „Crăciun” înseamnă nașterea lui Cristos, sărbătoare, colinde despre Betleem și Evanghelia spusă pe înțelesul tuturor.
Cuvintele capătă sens din conținutul pe care îl poartă. Apostolii înșiși au folosit termeni grecești încărcați de sens păgân, umplându-i cu adevăr creștin.



.

luni, 22 decembrie 2025

Suveranismul e o sectă apocaliptică

        

O analiză a suveranismului în viziunea unui progresist .
 Unele lucruri spuse aici sunt adevarate altele nu , vaccinarea obligatorie în pandemie a fost un abuz periculos , dar teoriile conspirației au fost exagerari evidente...S-a legat ''piticu'' de toți si pentru a dovedi ca sunt progresiti nu putea sa nu lovească în conservatori . Cristian Terheș nu a fost pesedist ci a fost în PNTC care a avut un contract de colaborare cu PSD așa a ajuns Tehes Europarlamentar in primul mandat. Atât progresismul globalist cât și suveranismul georgisto-aurit sunt devieri de la normalitate. Cercetați dar toate lucrurile și păstrați ce este bun. (1 Tesaloniceni 5:21)


 

luni, 15 decembrie 2025

Creștinii în Vietnam

 


In ciuda faptului că în Vietnam - stat comunist   creștinismul este restricționat, există periodic persecuții asupra creștinlor ( Vietnamul este pe locul 19 in lume într-un clasament a țărilor care persecută biseicile creștine) există totuși biserici care funcționează în aceste condiții in această țară. 

Chiar daca pricipala confesiune creștină este Biserica Catolică în Vietnam sunt și biserici protestante .

   Protestantismul a fost introdus în Da Nang în 1911 de către un misionar canadian pe nume Robert A. Jaffray; de-a lungul anilor, a fost urmat de peste 100 de misionari, membri ai Alianței Creștine și Misionare, o confesiune protestantă evanghelică. Cele două organizații protestante recunoscute oficial recunoscute de guvern sunt Biserica Evanghelică de Sud a Vietnamului (SECV), recunoscută în 2001, și Biserica Evanghelică mai mică a Vietnamului de Nord (ECVN), recunoscută din 1963.
Estimările actuale ale numărului de protestanți variază de la cifra oficială a guvernului de 500,000 până la revendicările bisericilor de 1 milion. Creșterea a fost cea mai pronunțată în rândul membrilor popoarelor minoritare , estimările interne susținând că două treimi din toți protestanții din Vietnam sunt membri ai minorităților etnice. Potrivit unor estimări, creșterea credincioșilor protestanți din Vietnam a fost de până la 600 la sută în ultimii zece ani. 
Mișcările baptiste și menonite au fost recunoscute oficial de Hanoi în octombrie 2007, ceea ce a fost văzut ca o îmbunătățire notabilă a nivelului de libertate religioasă de care se bucură protestanții vietnamezi. În mod similar, în octombrie 2009, mișcarea Adunările lui Dumnezeu a primit permisiunea oficială a guvernului de a funcționa, care este primul pas pentru a deveni o organizație legală.
S-a spus că Adunările lui Dumnezeu constau din aproximativ 40,000 de adepți în 2009, Biserica Baptistă în jur de 18,400 de adepți cu 500 de slujitori în 2007, iar Biserica Menonită aproximativ 10,000 de adepți.

                                             


 În video-ul de mai jos preluat de pe un cont fb vietnamez arată ca o biserică np tipică într-un stat comunist doar că are și un steag american lângă anvon ceea ce este foarte ciudat , un steag al SUA într-o biserică din Vietnam, Între SUA și Vietnamul de nord a existat un război crunt în anii 1970.

         Cu papion și desculț, video-ul pare să fie realizat într-o locație privată. 

                                                     



     

Clasamentul World Watch 2021:

RangȚară
1Coreea de Nord
2Afganistan
3Somalia
4Libia
5Pakistan
6Eritreea
7Yemen
8Iran
9Nigeria
10India
11Irak
12Siria
13Sudan
14Arabia Saudită
15Maldive
16Egipt
17China
18Myanmar
19Vietnam
20Mauritania
21Uzbekistan
22Laos
23Turkmenistan
24Algeria
25Turcia
26Tunisia
27Maroc
28Mali
29Qatar
30Columbia
31Bangladesh
32Burkina Faso
33Tadjikistan
34Nepal
35Republica Centrafricană
36Etiopia
37Mexic
38Iordania
39Brunei
40Congo RD (RDC)
41Kazahstan
42Camerun
43Bhutan
44Oman
45Mozambic
46Malaiezia
47Indonezia
48Kuweit
49Kenya
50Comore

Tribuna.US

 

vineri, 12 decembrie 2025

Biserica Primară - înainte de apariția Bibliei

 


În linii mari descrierea din acest video referitoare la Biserica din primul secol este corectă, cu câteva excepții. Primele cărți ale bibliei au fost scrise in primul secol și au circulat in biserici separat până la întocmirea canonului, primul canon fiind alcătuit în secolul II si continea o parte din cărti , în sec IV definitivându-se canonul bibliei ...Deci unele biserici locale au beneficiat și de texte scrise înca din primul secol...

Afirmația că între creștinii din primul secol mai ales cei din Asia existau și persoane care credeau în reîncarnare nu sunt documentate, ei puteau avea remineșcențe din credințele practicate anterior dar în adunărilor (bisericile ) lor nu exista discuții pe subiectul reîncarnării  .

În rest în general video-ul ne spune adevarul despre biserica din primul secol , chiar dacă unora acest adevăr li e pare incomod.


.

miercuri, 3 decembrie 2025

Toni Berbece continuă pe linia naționalistă invitândul pe Dan Puric de ziua națională

 

Pastorul Toni Berbece care de luni bune susține mișcarea naționalistă și pe Călin Georgescu despre care a profețit încă de anul trecut că va ieși președinte deși profeția sa s-a dovedit mincinoasă la invitat de ziua națională la ''biseica'' (unii i-ar spune clubul religios) Profides pe actorul Dan Puric.

 Dan Puric este cunoscut pentru opiniile sale naționaliste și antieropene , acesta participând în trecut inclusiv la diverse manifestări ale unor organizații neolegionare precum Gogu Puiu (fost legionar închis în perioada comunistă) . Imaginea de mai jos.

                                                     


 Este cel puțin bizar atașamentul unor neoprotestanți față de Călin Georgescu și diverși indivizi cu simpatii legionare , pur și simplu nu își dau seama ce fac. 

Creștinismul autentic scriptural nu suține  naționalismul, care este o formă de extremism. Creștinismul Scripturii nu este naționalist ci universal, ceea ce au făcut ortodocșii în perioada interbelică amestecând religia ortodoxă cu naționalismul legionar (fascist) a fost  o lucrare diabolică, legionarismul a fost diabolic criminal și cu toate acestea mulți ortodocși precum Dan Puric pare să nu recunoască acest adevăr dovedit . 

Creștinii adevărați ar trebui să se distanțeze atăt de naționalismul extremist (georgist, aurist) cât și de pro europenismul obedient față de UE. Nici una din aceste tabere nu sunt creștine în înțelesul Sfintelor Scripturi ci lumești în întregime. 

 

.     

sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Americani trec la religia ortodoxă decepționați de derapajele mega- bisericilor devenite cluburi

 

În SUA sunt  aproximativ 2 % ortodocși conform statisticilor dar în ultima perioadă se pare că americanii sunt atrași tot mai mult de religia ortodoxă .

Motivul ?  Sunt atrași de ambianța mistică din lăcașurile de cult ortodoxe, totul fiind diferit de bisericile catolice sau protestante picturile , ceremonialul , slujbele de rit bizantin-oriental sunt ceva exotic pentru ei. Pe de altă parte americanii în general sunt strâini de  comportamentul ortodocșilor dintr-o țară cu religie majoritar ortodoxă li se spune de preoți că sunt  ''drept credincioși'' deși în realitate majoritatea sunt creștini doar cu numele. Sau poate știu și chiar asta caută.


 

Cel puțin ciudat este că deși mulți americani au crescut în biserici protestante pare să accepte cu ușurință faptul că sunt puși să se închine Mariei și la o puzderie de sfinți . Este posibil ca Biserica Ortodoxă din SUA să fie ușor diferită de cea Europeană  totuși este destul de ciudat cum americanii se adapteză cu atâta ușurință la un cult bizantin de ev mediu. Își poate cineva imagina americani stând la coadă să pupe moaște ? (fotografia de mai jos evident este  din România). 

                                                 



Un motiv important pentru care mulți americani caută o schimbare și se îndreaptă către Biserica Ortodoxă americană poate fi și faptul că bisericile protestante din SUA după revoluția de ''emancipare'' produsă de introducerea muzicii creștine contemporane din anii 1960 -70 a dus la distrugerea bisericile protestante (evanghelice) . Au inceput cu introducerea tobelor și chitărilor electrice și au sfârșit în transformarea lăcașurilor de cult în cluburi religioase. În special mega-bisericile non denominaționale , carismatice s-au trasformat treptat în săli de spectacol a  cărui  scop este divertismentul, pentru  profit , pentru distrarea audienței și  îmbogățirea liderilor (pseudo-pastorilor) . 

 Este incredibil cum pot numi americanii astfel de săli de spectacol ''biserici '' au pierdut total noțiunea de biserică

Deși nu ar trebui să ne mire prea tare pentru că au apărut și pe la noi astfel de săli de spectacol religios tot mai căutate de tineri, pentru că le oferă drogul  de care au nevoie, un amestec de religie și divertisment muzical (Harvest, BBSO, Ekklesia, Via, Profides, Vox Domini), chiar dacă nu au ajuns încă la nivelul de depravare din unele  culte americane . Într-una din aceste pseudo biserici americane sa ajuns până acolo cu blasfemia încât joacă baseball folsind  biblia pe post de minge .....video-ul următor.

 


 

 .

 

marți, 25 noiembrie 2025

SE RESCRIU CÂNTECELE CREȘTINE PENTRU A NU-I OFENSA PE MUSULMANI

 

Un cunoscut cântec creștin intitulat „Gottes Liebe ist so wunderbar” (Dragostea lui Dumnezeu este atât de minunată”), pe care elevii unor școli din Austria îl cântă de ani de zile și îl cunosc pe dinafară, a devenit „nepotrivit” pentru unele cadre didactice. Cel puțin așa a considerat o profesoară din orașul austriac Wels, care s-a gândit că trebuie înlocuit dintr-o strofă Iisus cu Allah. Modificarea a fost făcută de mână, direct pe partitură. Argumentul său: majoritatea elevilor de 10 ani din clasa respectivă este musulmană.

 Părinții copiilor nemusulmani s-au scandalizat, spunând că nu poți schimba peste noapte, după cum vrei, textul unui cântec. Chiar dacă cei mai mulți dintre elevi sunt de altă religie decât creștină.

 Deranjați, părinții au depus o plângere la inspectoratul școlar, care a anunțat că va investiga acest caz, scrie The Local.de Prin tradiție, oamenii din Austria și Bavaria se salută cu formula ‘Grüß Gott’, care înseamnă „Mulțumire lui Dumnezeu”, și mai puțin cu germanul ‘Guten Tag’.  Peste 60% din populația Austriei este romano-catolică, doar 7% dintre rezidenții acestei țări fiind musulmani, notează The Local.de




.

sâmbătă, 1 noiembrie 2025

Catedreala ''mântuirii'' neamului

Dacă cineva a avut de câștigat în urma Revoluției din 1989 aceasta a fost Biserica Ortodoxă , în vremea comunismului era cvazinecunoscută extrem de rar se aproba construirea unei biserici noi, acum e vedetă. Patriarhul și-a  pus ambiția să construiască cea mai mare (înaltă) catedrală ortodoxă din lume .  Pâna acum în catedrală sa investit peste 270 milioane de euro ( iconostas - 2,5 milioane de euro; acoperiș - 1,7 milioane de euro; sistem clopote - 0,5 milioane de euro; pardoseala altar - 388.000 de euro), majoritatea banilor venind de la statul roman. 



 

joi, 30 octombrie 2025

Degradare completă - În unele biserici este celebrat Halloween-ul

Interesantă pledoaria penticostalului Dan Bercian sunt necesare însă câteva precizări.  Convenția Baptistă de sud este o denominațiune în SUA  care reunește biserici baptiste de diferite  orientări nu doar conservatori așa cum se întâmplă și în România unde în cultul baptist se găsesc atât biserici conservatoare cât și liberale cu închinare ''contemporană''. 

O biserică cu adevărat conservatoare promovează imunuri tradițioale sau mai noi dar în aceiași notă de reverență sfântă în schimb în cele liberale este muzică zis ''contemporană, dinamică'' cu tobe și muzică ritmată. În SUA este  cam la fel cele conservatoare nu au tobe ci orgă și imnuri tradiționale . Un singur exemplu video de astfel de biserică.                                

                                                          

             

                                            
 



vineri, 17 octombrie 2025

Cine sunt extremiștii (I)

 Un documentar de excepție despre extremism ,încă mulți români inclusiv neoprotestanți susțin extremismul prin Călin Georgescu și Simion care a susținut la rândul lor în mod intens legionarismul pe care unii naivi (să nu zic fraieri) pretind că nu mai reprezintă nici un pericol azi. Fals orice formă de fascism va rămâne un pericol etern pentru România ca  pentru  orice țară din Europa, se observă clar pentru orice cunoaște fenomentul ca neolegionarismul a devenit tot mai activ și mai prezent în tabăra naționalist-extremistă vizibilă pe internet. 

                                                   


 

luni, 13 octombrie 2025

Venerarea moaștelor o relicvă a evului mediu - documentar

                

 Pentru cei care nu au trăit în comunism în perioda dintre 1945 -1990 cel puțin  nu au existat manifestări publice gen pelerinaje în masă la ''moaștele sfinților', totul a îneput în mod treptat după 1990 .

 Venerarea moaștelor o afacere profitabilă a clerului.     

 Cum au intrat pâgânii în Biserică fără să lase armele la intrare 

                     


 

marți, 7 octombrie 2025

Ce crede un ortodox că este creștinismul ?

 

Fiiind un român născut și crescut în religia ortodoxă pot să spun că mă calific cât de cât pentru a analiza acest subiect. Majoritatea celor care practică  religia ortodoxă cred că a fi creștin înseamnă a fi botezat de mic în Biserica Ortodoxă, în rest totul e relativ.  Majoritatea celor ce se consideră ortodocși cred că creștinismul este o formalitate, indeplinirea unor ritualuri care țin de cultul ortodox, precum participarea la slujbe religioase majoritatea la Pasti și la Crăciun și eventual la pelerinajele unor ''sfinți '' cu speranța (iluzorie) de a obține vindecări sau rezolvarea altor probleme personale. 

Doar o minusculă minoritate cunosc și acceptă că pocăința este o condiție obligatorie pentru a fi mântuit, despre ceea ce Scriptura numește ''naștere din nou'' , majoritatea nu au auzit. 

Pentru că fiecare își trăiește viața după bunul plac și nu după perceptele Scripturii majoritatea sunt pe drumul către iad, la fel ca și în cazul catolicilor și protestanților nepocăiți.  Dar desigur că ei nu realizează asta și nici nu-i interesează prea mult din moment ce nu cunosc Scriptura și se încred orbește în preoții lor . Așa cum au declarat mai mulți preoți ortodocși retrași din cult și clerul este la fel de străin de Evanghelie pentru că așa au fost invățați în seminarile teologice ortodoxe să pună doctrina BOR pe primul loc .

Una din lozincile pe care preoții le folosec pentru ai amagi pe enoriașii lor este cuvantul ''ortodoxie'' care  în greacă înseamnă ''credința draptă'' deci asta ar dovedi că dacă aparți de cultul cu acest nume ești pe calea cea dreaptă (spre deosebire de ceilați).

 Doar că așa ceva nu scrie în Scriptură cea autentică și originală . Cuvântul a intrat în uz în mediul creștin în secolul IV  începând cu Conciliul de la Nicea din anul 325 când deciziile conciilor ecumenice erau numite ''ortodoxie''  prin voia împăratului și al clerului. Bisericile Rasăritene și-au însușit acest nume și când a intevenict ''divorțul'' , marea schizmă din 1054 și l-au adoptat oficial.  Din acest motiv cuvântul ortodoxie nu apare în Biblie în textele originale din primul secol ci numai în bibliile BOR versiunile recente. 

 Majoritatea ortodocșilor cred că creștinismul este o formalitate, unii nu cred in existența iadului, alții cred că în iad  ajung doar cei mai odioși criminali. 


Lumea se îndreaptă relaxată către iad fără să realizeze că standardele lui Dumnezeu sunt mult mai înalte decât standardele BOR care le sugerează că sunt bine așa cum sânt atâta timp cât rămân în cultul în care s-au născut și își plătesc taxele regulat la preot . 

Într-o mărturie video un creștin care a trecut printr-o moarte clinică și a ajuns pe drumul către iad pentru scurt timp după un accident vascular a afirmat că îngerii i-au arătat sufletele care merg spre rai și cele care merg spre iad cu mențiunea că cei care merg în iad sunt în procent de 97% în timp cei cei care ajung în rai sunt doar 3% . 

Așa cum a spus și Hristos în Ev. după Matei 7: 13-14  marea majoritate merg spre iad și doar o minoritate spre rai. 

 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.  Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.

Nici nu ne putem imagine cât de înalte sunt standardele lui Dumnezeu și fără pocăință zi de zi nu avem nici o șansă la mântuire. 

 Un video recent realizat după apocalisa lui Pavel ne revelează grozăvia iadului dar și frumusețea raiului (video subtitrat în romană).