vineri, 30 mai 2025

Papa Leon: Familia înseamnă „uniunea dintre un bărbat și o femeie”. „Apărăm demnitatea copiilor nenăscuți”

 

Suveranul Pontif a subliniat, de asemenea, demnitatea inerentă a persoanelor în vârstă și a imigranților și a făcut apel la lideri să lucreze pentru pace

Papa Leon al XIV-lea susține doctrina tradițională catolică cu privire la căsătorie, spunând că aceasta se bazează pe „uniunea stabilă dintre un bărbat și o femeie”.

Papa, care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice la 8 mai, a făcut primele sale remarci importante în calitate de Suveran Pontif în timpul unei audiențe private cu corpul diplomatic al Vaticanului vineri, unde a subliniat, de asemenea, demnitatea inerentă a persoanelor fragile și vulnerabile, inclusiv a celor nenăscuți, a persoanelor în vârstă și a imigranților.

„Este responsabilitatea liderilor guvernamentali să lucreze pentru a construi societăți civile armonioase și pașnice”, a spus Papa. „Acest lucru poate fi realizat mai ales investind în familie, fondată pe uniunea stabilă dintre un bărbat și o femeie”.

În timp ce Papa Francisc a declarat, de asemenea, că Biserica nu poate accepta căsătoriile între persoane de același sex, conservatorii l-au acuzat pe ultimul pontif că a semănat confuzie în rândul credincioșilor, fiind mai primitor decât predecesorii săi față de persoanele LGBTQ și aprobând binecuvântarea persoanelor aflate în relații gay.

Papa Leon, primul american care a condus Biserica Catolică și membru al ordinului augustinian, a reafirmat poziția Bisericii împotriva avortului, a cerut protejarea libertății religioase și a declarat că va continua să urmărească dialogul interreligios.

„Nimeni nu este scutit de eforturile de a asigura respectarea demnității fiecărei persoane, în special a celor mai fragile și vulnerabile, de la cei nenăscuți la cei în vârstă, de la cei bolnavi la șomeri, cetățeni și imigranți deopotrivă”, a declarat noul Pontif.

sursa : www.tribuna.us 

.

miercuri, 28 mai 2025

Tony Berbece PROROC MINCINOS (si altii) - Au zis ca a vorbit Dumnezeu… DAR AU MINTIT

Penticostalii carismatici s-au contaminat cu multă ușurință de discursul naționalisto-legionar care proclama răzbunarea , ura și violența . Rezultatul alegerilor a arătat însă că majoritatea nu este de partea lor. 
 

 

luni, 12 mai 2025

Fostul ambasador SUA la București, Adrian Zuckerman (republican): Să-i fie rușine domnului Simion!

Un mesaj foarte intersant, deși nu suntem de acord în totalitate cu ce afirmă acesta în privința lui Nicușor Dan, nici unul din candidați nu sunt creștini practicanți , deci nici unul din cei doi nu merită votul creștinilor adevărați.







 

duminică, 11 mai 2025

Biserici independente sau secte eretice ?

 După revoluție ne-au năpădit tot felul de biserici nondenominaționale, majoritatea cu tentă carismatică , cu ambianță de club , una din acestea se numește Filadelfia , este la Baia Mare , dar există una și în Chișinău . Despre aceasta din urmă și pastorul ei vorbește și pastorul Lucian Bălănescu într-un video scurt .

                                                                           


                                                                                    

joi, 8 mai 2025

Cum arată o televiziune într-o dictatură

                  Programul la TVR în ultimii ani de național- comunism (2-3  ore zilnic)  .

                         

Cei care am trăit în comunism știm cum arată o televiziune într-o dictatură  limbajul folosit , decorul, cultul personalității conducătorului arăta că ne aflăm într-un regim totalitar unde statul dictează totul inclusiv ceea ce ai voie să gândești și ce nu. 
Naționalismul este coloana vertebrală a oricărei dictaturi, a fost în Germania nazistă, Uniunea Sovietică , Coreea de Nord , Republica Socialistă Romania etc. 
În 25 decembrie 1989 când la TVR s-a anunțat capturarea, judecarea și executarea soților Ceușescu speram cu toții că s-a terminat cu dictatura și niciodată nu o s-o mai întâlnim în România. Dar lucrurile sunt schimbătoare, surprizele apar când nu te aștepți , pentru că între timp unii români  au prins dorul dictaturii comuniste , legionare sau de care o fi  numai să scăpăm de politicienii din prezent . 
A apărut și omul providențial , ''mesia'' cel trimis de divinitate (cred ei) care să-i să-i salveze ''de hoți și corupți'' el divinul ''Osho'' Călin Georges de care s-au îndrăgostit în așa hal încât și-ar da și viața pentru el. Și nu sunt doar câteva zeci, sute ci milioane de români.
 Mașina de propagandă a Rusiei și a celor de la AUR a început să-și fabrice, vazându-se pe cai mari, videouri-le de propagandă care seamână ca două picături de apă cu hidoasele emisiuni TV din epoca Ceuașescu și chiar cu cele din Coreea de Nord. Când le văd cei care au trecut prin dictatură îi iau cu fiori reci pentru că sunt identice cu cele din vremea dictaturii .
 Însă fanaticii susținători a lui Georgescu & Simion nu pot face diferența între normal și anormal - democrație și dictatură așa că intră în extaz când le privesc și nu ezită să le redistribuie. 
Aveți mai jos un exemplar de video- emisiune de propagandă hidoasă naționalistă care ne scoate din normalitate și ne traspune în dictatura care se pare curând va veni peste noi prin ''voia poporului'' , poporul fiind în cazul de față , cei 25%  din populația României care votează pentru George Simion /AUR . (Videoul este realizat pe calculator prin programul IA.)  
Doar două exemple :
Alesul 
Episodul 1- Răzbunarea