Marturie - moarte clinica 11 ore si lumea de dincolo

 

Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului

 

Naționalismul nu are nimic comun cu Dumnezeu. Nu are nimic de a face nici cu creștinismul, pentru că pur și simplu este o ideologie fără de Dumnezeu. Nu îl poți invoca pe Dumnezeu atunci când te consideri deasupra altui om, deasupra altor popoare.

 

 Universalismul creștin: Mesajul lui Iisus Hristos este universal, adresat tuturor popoarelor, fără discriminare etnică. Apostolul Pavel afirmă că „nu mai este nici iudeu, nici grec... pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:28).

 

 Idolatria națiunii: Naționalismul (extrem) poate transforma națiunea într-un idol, plasând loialitatea față de stat sau etnie deasupra iubirii de Dumnezeu și de aproapele (indiferent de naționalitate).

 

 Trebuie să facem o distincție clară între patriotism (iubirea firească de țară, compatibilă cu creștinismul) și naționalismul exclusivist (care promovează ura sau superioritatea față de alte popoare, fiind considerat contrar spiritului Evangheliei).

 Partidele politice  AUR, POT, SOS , AC și Călin Georgescu au toate o ideologie naționalistă.  

 

 

 Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.

În schimb, Iisus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.

 Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei? 

 Putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!

 Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Iisus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă.

 Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!

Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.

 Profesor univ. A. Papahagi : Naționalismul este profund necreștin. Nu poți să fi bun creștin și să fi naționalist

 

Istoria Apostolului Pavel: De La Prigonitor Al Bisericii La Mare Evanghelizator

 

Îngroparea credinței evanghelice?

 

Cristian Ionescu | Mulți pocăiți o vor răci cu pocăința.

 

Iranul, fitilul care poate aprinde lumea

 

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?”

 „UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?” – un argument care nu stă în picioare

Au trecut sărbătorile lunii decembrie, sărbătorile Nașterii Domnului și ale trecerii în noul an. Pentru unii au fost zile de bucurie și mulțumire, pentru alții zile apăsătoare, marcate de oboseală, nemulțumire și adesea suspiciune. Diferența nu a fost doar una de stare sufletească, ci și de interpretare teologică. Unii au văzut în aceste zile o oportunitate de a-L înălța pe Cristos și de a proclama adevăruri mântuitoare. Alții au văzut un prilej de critică și de atac la adresa celor cu alte convingeri.

Argumentul cel mai des folosit împotriva colindelor și a celebrării Nașterii Domnului a fost acesta: „Unde scrie asta în Scriptură?”. Formulat astfel, argumentul pare evlavios, dar în realitate este selectiv, inconsecvent și periculos.

Biblia nu pretinde niciodată că ar enumera toate practicile legitime ale vieții creștine. Scriptura este suficientă pentru mântuire, pentru credință și pentru trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu, nu pentru a răspunde explicit fiecărei situații concrete din viața zilnică.

Nu găsim în Scriptură:

• program de slujbă duminicală

• bănci în biserică,

• amvon,

• microfon,

• tipar,

• ecran

• note muzicale,

• școli teologice,

• ceasul de pe perete care ne spune când începe adunarea.

Cu toate acestea, nimeni nu cere capitol și verset pentru folosirea lor. Le folosim pentru că sunt utile, neutre moral și puse în slujba adevărului.

A cere justificare biblică explicită doar pentru anumite practici, în timp ce ignorăm această cerință în restul vieții bisericești, nu este fidelitate față de Scriptură, ci altceva.

Apostolul Pavel oferă un criteriu mult mai sănătos:

„Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”

Întrebarea corectă nu este dacă Scriptura poruncește explicit colindatul, ci dacă ceea ce facem:

• proclamă adevărul,

• Îl onorează pe Cristos,

• zidește Biserica,

• nu contrazice Scriptura.

Colindele care vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu, smerenia Sa, scopul venirii Sale și chemarea la pocăință împlinesc toate aceste criterii.

Celebrările legate de Nașterea Domnului nu sunt o invenție recentă sau o concesie făcută lumii. Din primele secole, Biserica a simțit nevoia să afirme public adevărul întrupării, mai ales în fața ereziilor care negau umanitatea reală a lui Cristos.

Cântarea, proclamarea publică și folosirea timpului calendaristic pentru mărturie au fost mijloace prin care Biserica a apărat adevărul. A refuza aceste mijloace sub pretextul „nu scrie” înseamnă a ignora modul în care Dumnezeu a lucrat istoric prin poporul Său.

Libertatea creștină nu este uniformitate forțată. Scriptura este clară și aici. Unii țin o zi, alții nu. Unii mănâncă, alții se abțin. Problema apare atunci când convingerea personală este transformată în normă universală și impusă cu dispreț.

Dacă cineva, din conștiință, alege să nu participe la aceste sărbători, are libertatea să facă cum crede. Dar nu are dreptul biblic să-i judece pe cei care au folosit aceste zile pentru a se bucura în Domnul și pentru a-L face cunoscut.

A critica bucuria altora în Domnul nu este sfințenie. E altceva.

Este ironic că tocmai cei care invocă cel mai des „doar Scriptura” ajung să ignore tonul Scripturii. Biblia nu ne cheamă să fim paznici ai uscăciunii spirituale, ci vestitori ai veștii bune.

Dacă nu ați vrut să vă bucurați, a fost dreptul vostru. Dar nu trebuia să faceți eforturi căutând să-i jefuiți și pe alții de bucuria lor în Domnul. Nașterea Mântuitorului este, prin excelență, veste bună. Iar vestea bună se spune, se cântă și se trăiește.

 

Sursa Nelu Filip Facebook  

Casa Domnului peșteră de tâlhari

 

Gabi Zagrean: „Surorilor, iertați-mă… se ia razna!, Trebuie să tăiem în carne vie! Cuvinte grele!

 La penticostali pastorii mereu îi mustră pe enoriașii lor când ''calcă strâmb'' la baptști, niciodată în public , cel mult la adunarea generală anuală. 😒

 

Inteligența artificială în biserică - Profesor Ioan Panican

 

Biserici care se pliază cu lumea - Nelu Filip

 

Lagărele din Coreea de Nord - Mărturiile celor care au scăpat

 

Băieții ce au ajuns la o vârstă înaintată.....