luni, 9 octombrie 2017

Arminianism vs. calvinism



Calvinism  versus  Arminianism – care punct de vedere este corect?

 Calvinismul şi Arminianismul sunt două sisteme teologice care urmăresc să explice relaţia între suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea oamenilor în ceea ce priveşte mântuirea
Calvinismul este denumit după numele lui John Calvin, un teolog francez care a trăit în perioada 1509 – 1564.
Arminianismul este denumit astfel după numele lui Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.
Ambele sistemele teologice pot fi prezentate sintetic în 5 puncte.
CALVINISMUL declară corupţia morală totală a omului,  Corupţia morală totală presupune că fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, aşa încât fiinţele umane nu pot veni la Dumnezeu pe baza voinţei lor proprii.
– proclamă alegerea necondiţionată Alegerea condiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire pe baza cunoaşterii Sale mai dinainte în ceea ce priveşte persoanele care vor crede în Hristos pentru a fi mântuiţi.
– proclamă ispăşirea limitată, Ispăşirea limitată presupunecă Iisus a murit numai pentru cei aleşi.
– proclamă harul irezistibil . Harul irezistibil presupune că atunci când Dumnezeu cheamă o persoană la mântuire, acea persoană va răspunde în mod inevitabil.
– proclamă perseverenţa sfinţilor. Perseverenţa sfinţilor se referă la conceptul potrivit căruia o persoană care este aleasă de Dumnezeu va perseveră în credinţă şi niciodată nu se va dezice de Hristos şi nu se va întoarce de la El niciodată.

ARMIANISMUL  spune că oamenii sunt doar parţial corupţi moral.
Corupţia morală parţială presupune la fel ca fiecare caracteristică a omului este afectată de păcât, însă nu până la nivelul la care oamenii devin incapabili să îşi pună credinţa în Dumnezeu folosindu-se de voinţa lor în acest sens.
-proclamă alegerea condiţionată. Alegerea necondiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire ţinând cont exclusiv de voia Sa, persoana vizată neputând influenţa cu nimic aceasta.
– proclamă ispăşirea nelimitată.
Ispăşirea nelimitată arată că Iisus a murit pentru toţi, însă moartea Sa nu îşi produce efectele până persoana în cauză crede în Hristos.

– proclamă harul care poate fi respins.  Harul care poate fi respins presupune că Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, însă mulţi se împotrivesc şi resping această chemare.
– proclamă mântuirea condiţionată.

 Mântuirea condiţionată este punctul de vedere care spune că un credincios în Hristos ar putea, pe baza liberului său arbitru, să se lepede de Hristos şi astfel să îşi piardă mântuirea.

Crestinii evanghelici de occident ,SUA etc, sustin preponderent doctrina calvinista in timp ce evanghelicii din Europa de est sustin arminianismul  sau o varianta combinata.
Daca facem o analiza logica si realista a celor doua dotrine putem trage concluzia ca  armianismul este mai aproape de o interpretare corecta a Scripturii.
Teoria calvinista a predestinarii ,respectiv ca  unii sunt alesi pentru mantuire altii nu ,naste firesc urmatoarea intrebare . De unde sa stiu eu daca sunt printe cei alesi ?
Raspunsul adeptilor calvinismului este : Daca esti printe cei alesi ,in primul rand vei simti o chemare pentru a-l urma pe Hristos  ,apoi vei avea dorinta continua de a te sfinti etc.
Sa fim realisti . Se vede aceasta peseverenta permanenta pentru pocainta si sfintire in bisericile protestante calviniste ?
Teoria ca teoria …dar practica ne omoara…(spune un proverb )
Avem suficiente exemple in Scriptura care contrazic multe din teoriile calviniste enuntate anterior.
Cateva  exemple : 1 Timotei 3-4 : Lucru acesta este bun si bine primit inaintea ,Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostiinta adevarului”. Deci TOTI nu doar unii…
Dar…practica ne demonstreaza ca…
Matei 20:16  “Multi sunt chemati putini sunt alesi “.
Nu toti care sunt chemati , vor ramane pe cale, unii vor cadea .
2 Petru 2:20-22  “Intradevar dupa ce au scapat de intinaciunile lumii prin cunosterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos se incurca iarasi si sunt biruiti de ele ,starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai”…..
Apostolul Pavel confirma aceiasi realitate in  1 Corinteni 5:9-13
.” Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.
Nu toti chemati vor reusi sa se  ridice la standardele chemarii lui Dumnezeu de aceea unii vor fi respinsi in ziua judecatii.:
Ev. dupa   Matei   cap . 25:41 -46

Atunci cum ramane cu  predestinarea ,odata mantuit pentru todeauna mantuit ?

Teoria care nu se confirma prin practica ……se infirma sigura.


Marturii video a celor care au avut revelatia despre judecatata de apoi,rai si iad , aceste marturii confirma  inca odata ca mantuirea se poate pierde.

https://www.youtube.com/watch?v=ICF9m3iDgg0


http://www.divinerevelations.info/documents/pastor_park/romanian_heaven_and_hell_1_to_1000.pdf


..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.